Horoscop Camelia Pătrășcanu. Finalul lunii decembrie 2023 va fi unul extrem de interesant pentru multe semne zodiacale. De sărbători, Mercur va fi retrograd, iar asta poate să ducă la schimbări majore.
A doua jumătate a lunii vine cu multe întâmplări pe harta cerului. Din 23, Mercur va fi retrograd în Săgetător și vor fi afectate mai ales drumurile. Trebuie să știm că acest Mercur e năzuros cu privire la vremurile schimbătoare. E posibil să spunem mai multe lucruri decât am vrea. Aspectele sunt căci suntem conectați la comunitate. Facem cumpărături sau alergăm după cadouri. După 18 și 19, cu Luna în Pești, s-ar putea să fim copleșiți de sarcini.
Horoscop Camelia Pătrășcanu. Pe 20 și 21, avem o Lună în Berbec foarte energică. Pe 23 și 24, Luna traversează Taurul și pune accentul pe îngrijire, frumusețe, fix înaintea sărbătorilor. E o Lună care ne îndeamnă să fim atenți ce punem în farfurie.
Pe 24, după-amiază, Luna va intra în Gemeni. Avem chef de vorbă, de dialog. E un Crăciun foarte vorbăreț. 26 și 27 Luna va fi în Rac: refacere. Revelionul e cu Luna în Leu, deci va fi chef de distracție.
Berbecii au o a doua jumătate a lunii cu multă implicare. Soarele e în zona carierei și sunt foarte implicați să rezolve lucrurile așa cum își doresc ei. Mercur retrograd le aduce aspecte bune, dar cu atenționări pentru cei care fac drumuri lungi. Zilele de 30 și 31 îi face foarte festivi.
Taurii sunt foarte preocupați să colaboreze, să primească sprijin. Sunt orientați către persoanele care fac lucruri în locul lor. Se bazează pe alții și în sensul acesta vorba dulce mult aduce. Primesc multe sfaturi bune și sprijin. Trebuie să fie atenți la sănătate pe 20 și 21. Relația cu partenerul de viață va fi puternic subliniată de hartă.
Pentru Gemeni, a doua parte a lui decembrie va fi mai animată. Aproape că îi irită pe cei din jur cu cererile sau observațiile lor. Trebuie să fie atenți la ce sugestii fac, mai ales cu planeta lor în retrogradare. De Crăciun, vor fi în centrul atenției. Atenție la experiențele bizare, căci sunt un pic cam îndrăzneți.
Horoscop Camelia Pătrășcanu. Racii au multe lucruri de făcut în aceste zile de decembrie 2023. Sunt destul de harnici, căci Marte e în zona muncii. Au o conexiune cu persoanele vârstnice, de care au grijă chiar și de la distanță. Poate fi o atmosferă frumoasă cu Venus în Scorpion, căci se vor adapta la nevoile celor din jur. De Revelion au parte de distracție, iar de Crăciun trebuie să stea în expectativă, să observe mai mult.
Leii au o perioadă cu tot felul de idei năstrușnice. E posibil să fie animatorii petrecerii, cu tot felul de glume, de idei de distracție. E important tonul pe care îl dau, ideile pe care le au. Ca să fie pace și sănătate, e bine să se adapteze și la nevoile celor din jur. De Crăciun, atmosfera e absolut vivace, debordantă. De Revelion, sunt în toiul petrecerii.
Horoscop Camelia Pătrășcanu. Fecioarele au multă muncă de făcut în casă. E bine să se mobilizeze cât mai repede pentru a termina la timp. De Crăciun, Luna indică tot felul de activități, dar pe lângă casă. Luna e în Gemeni și sunt cam agitate. E foarte dinamică harta, deci nu prea pot sta să se uite la televizor. Recuperarea vine abia în zilele pregătitoare de Revelion.
Pentru Balanțe, sunt zile cu multe vizite, cu multe drumuri. Se repliază din mers, dau telefoane, fac vizite, e destul de multă agitație. E bine să fie mai atenți la tot ce se întâmplă în jur pentru a se adapta. După Crăciun, sunt zile mai potrivite pentru recuperare. De Revelion sunt în formă extraordinară.
Scorpionii sunt grijulii ca lucrurile să fie făcute cu cap. Își calculează foarte bine bugetul și posibilitățile. Tot la bani le e gândul sau la lucrurile care nu trebuie să se strice, să nu fie puși pe drumuri să dreagă o eroare. Au un simț al echilibrului astfel încât lucrurile să fie cu stil. De Revelion, sunt în focul petrecerilor.
Horoscop Camelia Pătrășcanu. Pentru Săgetători, a doua jumătate a lunii aduce nevoia de libertate, de independență. Trebuie să le placă mult niște lucruri ca să pună mâna la treabă. Vor să își simplifice lucrurile pentru a se simți mai bine. De Crăciun nu sunt singuri, iar compania e foarte importantă. Revelionul va fi în afara casei, cu amintiri frumoase pe care le vor păstra cu drag.
Capricornii n-au o energie atât de debordantă, așa că e bine să-și cunoască limitele sau beteșugurile. E mai important ce fac cei din jur și cum îi asistă, sprijină. E bine să nu se pitească, ci să participe la lucrurile care se întâmplă în preajma lor. De Crăciun e multă animație, multă vorbă.
Vărsătorii au multe invitații, chef de a ieși în evidență în societate. Datorită colectivității au tot felul de idei foarte bine primite. Pot face lucruri dincolo de așteptări, cooptându-i pe ceilalți la un program creat ad-hoc. Crăciunul aduce spirit copilăresc. De Revelion, de asemenea petrec, dar se lasă mai mult ghidați de partener.
Peștii au o jumătate de decembrie 2023 care îi responsabilizează. Trebuie să fie mai blânzi față de imperfecțiunile care apar. Sigur că lucrurile sunt gândite exact, dar viața ne surprinde. Luna în Gemeni, în casă, îi face grijulii cu ținuta lor, deci riscă să fie prea rigizi. De Revelion să fie atenți la ce și cât pun în farfurie.