O femeie a căzut în râul Dâmbovița, după ce i s-a făcut rău. Incidentul a avut loc, luni seara, în jurul orei 19:30, în București. Echipajele de intervenție au ajuns de urgență la fața locului, reușind să o scoată din apă.
Salvare miraculoasă a unei femei, luni, în București. Femeia, în vârstă de 66 de ani, s-a simțit rău, în timp ce se afla în zona din Centrul Vechi, chiar lângă râul Dâmbovița. La un moment dat, s-a dezechilibrat, apoi a alunecat și a căzut în apă.
Momentul a fost văzut de mai mulți trecători, care au sunat la 112, solicitând sprijinul autorităților. În zona respectivă au ajuns agenții Serviciului de Poliție pentru Centru Vechi, reușind să o scoată, în scurt timp, din râu.
Din fericire, femeia de 66 de ani a fost salvată la timp. Un echipaj medical a sosit la fața locului și i-a acordat primele îngrijiri medicale. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
„Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au acționat imediat pentru salvarea persoanei în cauză și au extras din apă o femeie, în vârstă de 66 de ani.
De asemenea, un echipaj al ambulanței i-a acordat primul ajutor, aceasta fiind transportată, ulterior, la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Din primele cercetări, s-a stabilit că în timp ce femeia trecea prin zonă, i s-a făcut rău, moment în care a alunecat în râu”, au transmis polițiștii din Capitală.
Un caz șocant s-a petrecut în luna ianuarie. O femeie de 64 de ani, care fusese dată dispărută de familie, a fost găsită înecată în râul Dâmbovița, de polițiștii din București. Victima plecase de acasă cu o zi înainte să fie făcută descoperirea macabră.
Disperată, familia a apelat la ajutorul autorităților, anunțând dispariția femeii. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 au efectuat procedurile de căutare. Din păcate, pe 10 ianuarie a fost găsită fără viață.
Se pare că aceasta ar fi ales să își pună capăt zilelor, conform cercetărilor. În trecut, femeia ar fi avut tentative de sinucidere, fiind internată în mai multe rânduri la Spitalul Obregia din Capitală.