Sport

Ianis Hagi i-a pus gând rău lui Florin Niță: „Vreau să-i dau gol! E o ambiție personală”

Ianis Hagi a vorbit despre rivalitatea cu portarul naționalei, cei doi urmând să fie adversari în Rangers - Sparta, un meci decisiv pentru calificarea în turul următor.
05.11.2021 | 21:52
Ianis Hagi ia pus gand rau lui Florin Nita Vreau sai dau gol E o ambitie personala
Ianis Hagi a vorbit despre rivalitatea cu Florin Niță: „Vreau să-i dau gol! E o ambiție personală”. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Cei doi sunt adversari în grupa A din Europa League, acolo unde Sparta Praga și Rangers se luptă pentru locul doi din grupă, primul loc fiind adjudecat de Lyon, care are maximum de puncte după primele 4 etape.

Ianis Hagi a recunoscut că vrea să marcheze în poarta lui Florin Niță, cum a făcut și împotriva lui Ciprian Tătărușanu.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi a vorbit despre rivalitatea cu Florin Niță

Ianis Hagi a vorbit despre rivalitatea cu Florin Niță, căruia i-a pus „gând rău” și vrea să înscrie în poarta coechipierului său de la naționala României, în meciul direct dintre Rangers și Sparta Praga, din grupele Europa League:

De când s-a tras grupa mă tot tachinez cu el, dar până la urmă îşi vrea binele pentru el, pentru echipa lui şi eu la fel.

ADVERTISEMENT

Cine e mai bun, acela să câştige, aşa cum ei au fost mai buni în primul meci şi au câştigat, i-am strans mâna şi i-am zis că ‘te aştept pe Ibrox, pentru că va fi un meci diferit’”.

„Da, e o ambiție personală! Aşa cum a fost şi cu Tătăruşanu, când nu reuşeam să-i dau gol din penalty la antrenament la naţională, dar aveam în cap, când voi juca împotriva lui, trebuie să marchez”, a mai spus Ianis Hagi, la TV TelekomSport.

ADVERTISEMENT
  • 23 de ani are Ianis Hagi

Ianis Hagi a marcat în ultimul meci al lui Rangers din Europa League

Ianis Hagi a marcat în duelul dintre Rangers și Brondby, scor 1-1, partidă în care mijlocașul român a fost rezervă. Steven Gerrard l-a introdus în teren în minutul 56, iar Ianis a avut nevoie de doar 20 de minute pentru a aduce egalarea.

La finalul meciului, Ianis Hagi și-a certat colegii, despre care a spus că nu au avut mentalitate potrivită pentru duelul contra danezilor: Cred că mentalitatea noastră trebuia să fie alta, mai bună, încă de la început.

ADVERTISEMENT

Suntem Rangers și trebuia să venim aici și să încercăm să câștigăm. Nu trebuia să așteptăm până în repriza secundă să ieșim mai mult la atac”.

De cealaltă parta, Florin Niță a primit trei goluri de la Lyon, liderul grupei, partidă în care Sparta Praga nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor fanilor.

Ianis Hagi nu mai marcase pentru Rangers din luna august, atunci când a marcat un gol și a dat o pasă decisivă în Cupa Scoției, într-un duel cu Dunfermline, scor 5-0.

De atunci, Ianis mai reușise doar un gol, acela fiind marcat pentru România în deplasarea cu Germania, atunci când l-a ridiculizat pe Antonio Rudiger, fundașul central al lui Chelsea.

  • 6.500.000 de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT