Fiul lui Pompiliu Stoica i-a luat fața lui Octavian Popescu în acest sezon și a reușit cinci goluri și o pasă decisivă în 13 meciuri pentru FCSB.
Lui Ianis Stoica îi merge bine și în viața privată, unde trăiește o poveste de dragoste adolescentină cu Rebecca Geamănu, o handbalistă de 17 ani de la CSM București, componentă și a lotului național de junioare.
Cei doi își declară iubirea cu fiecare ocazie în mediile de socializare, iar Rebecca Geamănu merge să îl susțină pe mijlocașul FCSB pe stadion.
Rebecca Geamănu are 17 ani, e pivot și a participat în această vară cu România U17 la Campionatul European de Handbal de la Podgorica, Muntenegru, unde Steluța Luca a fost șefă de delegație.
Cei doi tocmai au împlinit un an de când sunt împreună și și-au mărturisit din nou iubirea unul față de celălalt: „Cel mai fericit an! Sper că vom rezista pentru totdeauna, iubitule”, a scris Rebbeca pe Instagram.
FANATIK a anunțat în exclusivitate că Ianis Stoica a fost convocat de Florin Bratu la naționala României U21 alături de Octavian Popescu. Fiul lui Pompiliu Stoica, fostul jucător al Stelei, a fost luat de selecționerul „tricolorilor mici” și în stagiul de pregătire de la Marbella, Spania.
Fotbalistul evaluat conform transfermarkt la 450.000 de euro ar putea debuta astfel în meciul amical cu Italia, pe 16 noiembrie la Frosinone. Ianis are deja 23 de selecții la naționalele U16, U17, U18 și U19 ale României, reușind 13 goluri.
Rebecca Geamănu nu se lasă nici ea mai prejos. În această vară a participat la Campionatul European de junioare cu echipa națională a României în Muntenegru.
Noua „perlă” a lui Gigi Becali poate evolua ca extremă dreaptă, cât și în centru, dar și pe poziția de atacant și mai are contract cu FCSB până în vara lui 2023.
Ianis Stoica a debutat la FCSB în sezonul 2017-2018, când a marcat în Cupa României și a jucat în meciurile cu ACS Poli, AFC Hermannstadt și Sănătate Cluj, iar patronul Gigi Becali i-a pus o clauză de reziliere uriașă: 500 de milioane de euro.
Avocatul sportiv Cristian Cernodolea a declarat pentru gsp.ro că italienii de la Bologna au vrut să îl împrumute pe Ianis Stoica iar dacă jucătorul ar fi confirmat ar fi plătit către FCSB 1,5 milioane de euro: „Înainte să dea gol cu UTA, am avut o ofertă de împrumut de la o echipă de Serie A, împrumut cu opțiune de cumpărare la sfârșitul primului an cu 1,5 milioane de euro. Este vorba despre Bologna. Nu s-a concretizat, cei de la FCSB n-au vrut să-i dea drumul.
Unul dintre scouterii cu care lucrez l-a văzut înainte să ajungă la prima echipă a lui FCSB. Poate face pasul la o echipă mare. Dacă își va continua creșterea, cred că va avea o șansă să se transfere. Ascensiunea lui nu e întâmplătoare.
Din Italia, s-a spus despre Stoica faptul că ar avea «cattiveria», adică acea răutate. De multe ori, un jucător care are determinare, răutate poate ajunge mai sus decât unul mai talentat decât el”.
Jurnaliștii turci de la Fotomac scriu că antrenorul lui Galatasaray, Fatih Terim, a fost impresionat de calitățile jucătorului și ar fi cerut informații despre Ianis Stoica de la Gică Hagi, iar jucătorul urmează să fie ofertat în iarnă.