News

Ies la iveală noi detalii în cazul copiilor din Iași care s-au intoxicat cu otravă pentru șobolani. Cine a intrat acum în vizorul autorităților

18.09.2020 | 11:26
Ies la iveala noi detalii in cazul copiilor din Iasi care sau intoxicat cu otrava pentru sobolani Cine a intrat acum in vizorul autoritatilor
ADVERTISEMENT

Deși a trecut aproape o lună de la moartea copiilor din localitatea ieșeană Coarnele Caprei care au inhalat o otravă pentru șobolani, pusă în camera lor chiar de mamă, ancheta este departe de a se fi încheiat. Inițial s-a presupus că micuții au mâncat struguri stropiți cu pesticide, dar varianta a fost demontată în scurt timp de criminaliști.

Cei doi frați au inhalat o noapte întreagă fosfură de aluminiu, substanţă extrem de toxică folosită, de regulă, la prelucrarea cerealelor. Potrivit specialiștilor, contactul prelungit afectează plămânii, inima, ficatul şi rinichii, putând provoca edem pulmonar, aritmii sau insuficienţă cardiacă.

ADVERTISEMENT

Deși mama băieților de 1 an și jumătate, respectiv 3 ani a fost cea care a pus otrava cu pricina în camera lor, se pare că unchiul este principalul suspect în acest caz. Bărbatul riscă acum ani grei de închisoare pentru că a adus substanța toxică de la locul de muncă.

Continuă ancheta în cazul copiilor care au murit intoxicați cu otravă de șobolani. Unchiul lor a intrat în vizorul autorităților

În urma cercetărilor efectuate, criminaliștii au ajuns la concluzia că mama copiilor nu a știut cât de periculos poate fi acel compus chimic, în cazul inhalării, așa că a pus pastile inclusiv în camera lor, din dorința de a scăpa de rozătoarele care făcuseră găuri prin toată casa.

ADVERTISEMENT

Peste noapte, vaporii din raticid s-au împrăștiat și au fost inhalate de micuți, aceasta fiind, potrivit experților, adevărata cauză a decesului. Cum femeia nu a simțit mirosul și nici nu a acuzat stări de rău sau simptome, a pus tragedia pe seama strugurilor pe care aceștia îi mâncaseră în acea zi.

Fosfura de aluminiu nu se găsește în comerț

Ulterior s-a stabilit că unchiul celor doi frați a adus substanța toxică de la locul de muncă, după care a împărțit-o rudelor. De altfel, fosfura de aluminiu nu se comercializează efectiv în magazin. Tocmai pentru că este extrem de periculoasă, ea poate fi procurată doar pe comandă specială.

ADVERTISEMENT

Otrava a fost adusă de la un depozit din Vaslui. Nu se găsește în magazinele obișnuite, iar folosirea ei de către persoanele neautorizate este interzisă“, a precizat o sursă din cadrul anchetei citată de BZI.ro.

Unchiul micuților s-a ales acum cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, întrucât a distribuit otrava neavând acest drept. Dacă va fi găsit vinovat, riscă să-și petreacă următorii ani în spatele gratiilor.

ADVERTISEMENT

În acest caz a fost o intoxicaţie cu vapori de origine raticidă. Cu alte cuvinte, otravă de şoareci şi şobolani. Mama celor doi copii a pus în cameră câteva pastile cu otravă, iar în cursul nopţii copiii au inhalat vapori de la acestea. În acest caz a fost deschis un dosar pentru infracţiunea de ucidere din culpă”, au declarat surse din ancheta desfășurată de Poliția Iași.

ADVERTISEMENT