Ilie Dumitrescu, fost jucător la Tottenham în perioada 1994 – 1996, a analizat transferul momentului, Drăgușin la Tottenham, și consideră că fundașul se va impune fără probleme. Asta, în condițiile în care Radu Drăgușin a fost ”cel mai puțin driblat fotbalist din Serie A”, așadar ar trebui să facă față duelurilor unu la unu din Premier League.
”Transferul la Tottenham, transferul în Premier League sunt rezultatul evoluției extraordinare a acestui băiat, a tot ce s-a întâmplat cu el de la începutul carierei”, a declarat Ilie Dumitrescu pentru GSP.ro. Fostul jucător al Generației de Aur și-a adus aminte cum a ajuns în 1994 la Tottenham, fiind transferat de la Steaua pentru 2,6 milioane de lire sterline.
Radu Drăgușin este al 4-lea fotbalist român care va juca la Tottenham după Ilie Dumitrescu, Gică Popescu și Vlad Chiricheș. ”Pentru el, cel mai important a fost să învețe fotbalul la Juventus, educația profesională primită la Torino a fost esențială. A făcut pasul la prima echipă, alături de superapărători precum Chiellini și Bonucci. Atunci și acolo s-a dezvoltat”, a continuat Ilie Dumitrescu.
Fostul fotbalist crede că Radu Drăgușin a procedat corect când și-a gândit foarte bine pașii și a mers la Genoa, unde a jucat meci de meci și a devenit un fundaș curtat de marile echipe ale Europei. ”A gândit foarte bine și următorul pas, a mers la Genoa, unde a putut juca meci de meci, a urcat în Serie A și a devenit unul dintre cei valoroși fundași centrali. Cel mai puțin driblat stoper din prima ligă italiană, ceea ce e mare lucru“, a explicat Dumitrescu pentru sursa citată.
Desigur, rămâne întrebarea de pe buzele tuturor: cum se va descurca Drăgușin în cel mai puternic campionat din lume, cu un ritm de joc extrem. ”Tottenham e un club mare, de tradiție în Anglia, dar nu am nicio îndoială că Drăgușin se va impune. Și nu ezit să spun că va avea o carieră strălucitoare. Mă bucur mult că a ales Tottenham, fosta mea echipă, și că va evolua în Premier League. E o mare șansă pentru el”, a completat fostul fotbalist al Generației de Aur.
Radu Drăgușin ar putea să debuteze în următoarea partidă de campionat cu Manchester United, însă cel mai probabil o va face în partida din 27 ianuarie din FA Cup, atunci când Tottenham va întâlni Manchester City. Radu Drăgușin va semna un contract valabil până în 2029 cu Tottenham și va fi plătit cu 3 milioane de euro pe an.
Marea șansă a lui Radu Drăgușin în acest moment e că fundașii titulari ai lui Tottenham, Romero și van de Ven sunt accidentați. Ca și o provocare în plus pentru Radu Drăgușin, echipa sa are parte de un sezon peste așteptări, ocupând momentan locul 5 în clasament, cu 39 de puncte acumulate după 20 de etape disputate.
Florin Manea, agentul jucătorului, anunța că fotbalistul a decis să refuze pe Bayern Munchen pentru că și-a dorit mereu să joace în Premier League. ”Azi dimineață, la ora 8, s-a luat decizia. Noi eram hotărâți să mergem la Tottenham, dar a venit oferta de la Bayern. Și ne-am oprit în loc. Eram în drum spre aeroport. Am zis că trebuie să ne gândim bine și să evaluăm. Bayern e unul dintre cele mai mari cluburi. Nu îmi vine să cred că am refuzat Bayern!
Dar asta e decizia. Am luat-o cu Radu și cu familia lui. I-am anunțat pe cei de la Bayern că asta e decizia, că ei au venit pe ultima sută de metri și că era greu să ne schimbăm decizia. Poate pe viitor vom ajunge acolo. Suntem puțin bulversați. Să refuzi Bayern… Dar a fost până la urmă ce și-au dorit Radu și familia lui. E fericit. Mergem la Tottenham!”, a explicat Florin Manea, conform GSP.ro.