Impostura academică a Elenei Ceaușescu, încă vie la 32 de ani de la Revoluție. Nu i-a fost retras niciun titlu științific

Un grup de cercetători români a cerut editorilor academici să elimine numele Elenei Ceaușescu din aproape două duzini de lucrări științifice și cărți publicate fraudulos ca operă a ei, la mai bine de 30 de ani după ce soția fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu a fost executată.

Elena Ceaușescu a fost celebrată de propaganda de stat sub regimul soțului ei ca cercetător în chimie de renume mondial, în ciuda faptului că nu avea calificări credibile.

Cercetătorii spun că unele dintre lucrările ei sunt încă citate și accesate, chiar dacă abia cunoștea știința și nu putea recunoaște formulele de bază predate studenților din primul an la chimie.

Impostura academică a Elenei Ceaușescu, încă vie la 32 de ani de la Revoluție. Nu i-a fost retras niciun titlu științific

Oamenii de știință doresc, de asemenea, ca titlurile onorifice, premiile și doctoratul Elenei Ceaușescu să fie revocate, iar instituțiile care au onorat-o, inclusiv Societatea Regală de Chimie din Marea Britanie și Politehnica din Centrul Londrei (acum Universitatea Westminster), să-și retragă recunoașterea și să recunoască drept falsă cariera ei științifică.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Doctoratul ei nu a fost niciodată retras în România, deși este de notorietate publică faptul că nu l-a scris ea.

Chris Isloi, cercetător în neuroștiință și psihologie cu sediul la Londra, și Andrei Dumbravă, medic și lector superior la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, conduc apelul pentru corectarea dosarului științific.

Dar Isloi spune că se dovedește dificil „din moment ce niciun editor academic nu și-a scris vreodată ghidurile de publicare anticipând că un autor ar putea fi soția analfabetă a unui dictator comunist”, relatează The Guardian.

Soții Ceaușescu au fost executați în ziua de Crăciun din 1989, după ce încercarea României de a urma celelalte țări din estul Europei într-o răsturnare pașnică a regimurilor lor s-a terminat într-o vărsare de sânge care, în cele din urmă, a permis foștilor comuniști să-și păstreze puterea sub masca democrației.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Pofta de legitimitate

Pretenția Elenei Ceaușescu la statutul științific a fost condusă de propria ei dorință de prestigiu și de poziția curioasă a României ca statul comunist cel mai răsfățat de Occident, în ciuda brutalității zdrobitoare a regimului.

Nicolae Ceaușescu a ajuns la putere în 1965 și a câștigat laude în Occident pentru că s-a opus invaziei sovietice a Cehoslovaciei trei ani mai târziu.

În 1969, Richard Nixon a vizitat Bucureștiul, primul președinte american care a pus piciorul într-o țară comunistă. Ceaușescu a fost invitat la Casa Albă în 1970 și 1978, iar în același an a fost primul șef de stat comunist care a vizitat Londra.

Margaret Thatcher, ea însăși chimist calificat, a vizitat Bucureștiul în 1975 ca lider al opoziției și a fost primită de soții Ceaușescu, apoi i-a reîntâlnit în vizita din 1978, cu un an înainte de prima ei victorie electorală.

Însă, acasă, regimul a băgat în pământ economia românească, a stabilit un record îngrozitor al încălcării drepturilor omului, a redus finanțarea pentru știință și medicină și a construit în jurul său un cult nerușinat al personalității.

„Au fost vremuri grele”, spune Dumbravă. „Este întotdeauna complicat să spui întreaga poveste pentru oamenii care nu au experimentat niciodată vreun fel de totalitarism. A fost o lume în care totul ți-a fost dictat”, a spus el.

„Eforturile soților Ceaușescu de a achita datoria externă au însemnat că doreau să evite orice import care necesita valută… Totul, de la portocale la banane, a dispărut…

Și totul era sub control strict. Nu puteai sacrifica o vacă în satul tău. Era ilegal. Puteai merge la închisoare dacă erai prins cu puțină carne.”

Isloi crede că dorința soților Ceaușescu de recunoaștere și legitimitate internațională a fost motivul pentru care acreditarea științifică a Elenei a fost ridicată la astfel de înălțimi, dar legătura ei cu cercetarea în chimie a început cu mult înainte de venirea lui Nicolae la putere.

Întâia tovarășă a țării și-a dorit să fie om de știință

Biograful ei Lavinia Betea, profesor și istoric la Universitatea din Arad, spune că deținerea titlului de om de știință a legitimat „ascensiunea ca lider al elitei intelectuale” a lui Nicolae Ceaușescu.

„Ceaușeștii nu au mai avut nevoie de bani după ce Nicolae Ceaușescu a fost numit secretar general al Partidului Comunist în 1965”, spune Betea.

„Toate cheltuielile lor pentru mâncare, îmbrăcăminte și petrecere a timpului liber au fost acoperite. Cu toate acestea, constituțiile țărilor comuniste stipulau că cetățenii au atât dreptul, cât și obligația de a munci.

În calitate de soție a celui mai puternic om politic din țară, Elena Ceaușescu și-a dorit să se înfățișeze ca un model, demn de a fi alături de ‘marele lider politic’, soțul ei.

Ea nu vroia să audă de orice slujbă. Deoarece comunismul prețuia știința ca forță pentru producția industrială, iar faptul că era intelectuală fusese, de asemenea, apreciată când era mai tânără, o slujbă ca om de știință dădea bine cu a fi întâia tovarășă a țării.”

Elena Ceaușescu s-a născut într-o familie de fermieri și comercianți în 1916, potrivit biografiei sale aflate în arhivele naționale din România.

A urmat școala de noapte la Institutul Politehnic din București timp de șapte ani din 1950, iar după absolvire a intrat să lucreze la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Chimie și Petrochimie (ICECHIM), la catedra care lucrează la elastomeri – un tip de polimer.

Dumbravă spune că, probabil, acesta este motivul pentru care s-a „specializat” în cercetarea polimerilor în publicațiile sale academice.

„A fost doar o chestiune de întâmplare”, spune el. „Înainte de a-și obține ‘doctoratul’ și înainte de a-și obține ‘diploma’ de licență în științe în chimie, a fost un muncitor necalificat în institut, sub supravegherea persoanei care lucrase cel mai mult la doctoratul ei.”

În cartea lui Kiss the Hand You Cannot Bite: The Rise and Fall of the Ceaușescus, Edward Behr scrie: „Nu există nicio înregistrare a diplomei ei de chimie înainte de doctorat… dar până în 1960 avea un loc de muncă cu normă întreagă ca cercetător la Institutul de Chimie (ICECHIM), iar până în 1965 devenise directorul acestuia.

Mircea Corciovei, om de știință la ICECHIM… și-a amintit că ‘în noua ei funcție a fost foarte greu să vorbesc cu ea. Ea a dat ordine, nu a vrut să audă niciun argument’.”

„I-a fost imposibil să descopere amploarea cunoștințelor ei de chimie, pentru că ea nu a discutat niciodată despre aspectele științifice ale activității institutului, ‘ocupându-se doar de chestiuni politice și administrative’…

Corciovei a descoperit că nu știa ce este un cromatograf și nu a recunoscut formula pentru acid sulfuric – H2SO4 – predată studenților din anul I la chimie.”

Cartea descrie cum în 1967, când Ceaușescu urma să se prezinte în fața unei comisii de examinatori pentru a-și susține doctoratul în chimie în timp ce încă lucra la ICECHIM, Corciovei a încercat să participe – astfel de evenimente erau deschise publicului prin lege și tradiția universitară.

Dar când a apărut Corciovei, ușa era încuiată. Sesiunea a avut loc cu ușile închise.

„Toată lumea știa că este o impostoare”

Reputația științifică a lui Ceaușescu poate să fi avut în spate toate resursele statului român, dar nu ar fi putut atinge dimensiuni internaționale fără ajutorul publicațiilor, instituțiilor și liderilor politici occidentali.

„Faima ei internațională a fost susținută prin forțarea chimiștilor români să scrie lucrări, dintre care unele au fost publicate în reviste internaționale, precum și o carte care a fost tradusă în engleză și publicată de Pergamon Press, un editor academic britanic foarte cunoscut”, spune Isloi.

Acea carte – bazată pe doctoratul lui Ceaușescu – a fost publicată de Pergamon sub titlul Stereospecific Polymerization of Isoprene și poartă o prefață a chimistului britanic laureat al premiului Nobel, Dorothy Hodgkin, care a scris: „Nu sunt echipată cu suficiente cunoștințe tehnice în domeniul acestei lucrări pentru a oferi o evaluare științifică critică a conținutului acesteia.

Dar chiar și o lectură neapărat scurtă face să credem că domeniul de cercetare chestionat de autor este vast și recent.”

Pergamon, care era deținut de Robert Maxwell, a publicat și biografii hagiografice ale mai multor lideri ai blocului estic, inclusiv una despre dictatorul român intitulată: Nicolae Ceaușescu: Constructorul României moderne și om de stat internațional (1983).

În 1991, cu câteva luni înainte de moartea sa, Maxwell a vândut Pergamon gigantului editorial academic Elsevier, unde cele două cărți ale lui Ceaușescu sunt încă disponibile. Lucrarea ei este disponibilă și prin editurile Taylor & Francis și Wiley.

Articole de jurnal sub numele ei au apărut în publicații precum Journal of Macromolecular Science și Journal of Molecular Catalysis.

Reputația lui Ceaușescu a fost promovată și de oficialii români care au făcut eforturi pentru a obține recunoaștere de la instituțiile respectate din vest.

Dumbravă spune că a avut o „dorință copilărească” de a fi umplută cu onoruri din întreaga lume, ca semn al prestigiului ei.

Ion Mihai Pacepa, fostul șef al serviciului de informații din România, care a dezertat în 1978, a scris în cartea sa din 1987 Orizonturi roșii că Ceaușescu a cerut ca universitățile din New York și Washington să îi acorde titluri onorifice.

„Am încercat din răsputeri să explic că președintele american nu avea aceeași putere pe care o avea românul”, a scris Pacepa. „Singurul rezultat, însă, a fost furia Elenei”.

Regimul Ceaușescu a cerut onoruri pentru Elena de la instituții internaționale de prestigiu

Dennis Deletant, istoric și profesor emerit de studii române la University College London, spune că în 1978 a fost abordat de directorul Universității din Londra, care i-a spus că diplomații români încercaseră să îi obțină lui Ceaușescu un titlu onorific înaintea vizitei sale de stat din iunie. din acel an. Deletant a fost întrebat dacă aceasta a fost o decizie înțeleaptă.

El spune: „Ambasada României la Londra a făcut eforturi strânse pentru a convinge anumite instituții academice britanice să recunoască ‘realizările științifice’ ale Elenei – ea a fost trâmbițată în presa română drept ‘un om de știință de renume mondial’, deși doctoratul a fost lucrarea, după cum am fost informat din surse românești sigure, unui profesor de la Universitatea din Iași.

Am fost invitat de directorul Universității din Londra să discut cu el motivele pentru acordarea unui doctorat onorific pentru Elena”, spune Deletant. „Mi-am exprimat o opoziție puternică față de un astfel de pas”.

A fost trimis și un emisar al Academiei Române pentru a pleda cazul lui Ceaușescu pentru recunoaștere de către Societatea Regală, cea mai veche societate științifică națională din lume.

Soția lui Deletant, Andrea, care a predat limba română la Universitatea Bradford, a acționat ca interpret la o întâlnire cu președintele societății, chimistul laureat al premiului Nobel, Alexander Todd.

„După ce i-a oferit emisarului ospitalitate generoasă, în care alcoolul a jucat un rol important, profesorul Todd l-a întrebat pe emisar cu toată sinceritatea dacă Elena merită o onoare din partea societății”, spune Deletant. „Răspunsul pe care l-a primit a fost nu”.

Atât Universitatea din Londra, cât și Societatea Regală au respins cererile românești.

Ambasada României a apelat apoi la Royal Society of Chemistry, care a făcut-o pe Elena membru de onoare, și la Politehnica din Centrul Londrei, care i-a dat titlul de profesor onorific.

Niciuna dintre organizații nu a răspuns unei solicitări de comentarii cu privire la apelul de revocare a acreditărilor lui Ceaușescu.

Biograful ei, Betea, spune că este important ca cei din afara României să împartă responsabilitatea pentru legitimarea lui Ceaușescu.

„Primele ei ‘recunoașteri’ au venit din Franța și Statele Unite, înainte de a intra în Academia Română”, spune Betea.

„Puteți să scuzați interesele celor care nu au trăit într-o dictatură comunistă și să dați vina doar pe cei din țară? Sau doar pe ea? Nu este corect, după părerea mea.

Evident, toată lumea știa că este o impostoare. Cei care i-au dat titluri sau au făcut presiuni pe alții să o facă… sunt vinovați că au contribuit la o impostura intelectuală de proporții colosale.

Cei care au luat parte la înșelăciune nu au fost sancționați. Fără aceștia, cei ca Elena Ceaușescu nu ar fi existat ca ‘om de știință de renume mondial’ ”.

„Ofensă” la adresa muncii științifice oneste

Profesorul Mircea Teodorescu de la Departamentul de Bioresurse și Știința Polimerilor a Universității Politehnice București, a fost coautor de lucrări împreună cu Elena Ceaușescu între 1984 și 1989.

El face parte din eforturile de a-i retrage numele din lucrările științifice.

La acea vreme, Teodorescu era un tânăr asistent universitar cu un laborator de cercetare în cadrul departamentului de cauciuc al ICECHIM.

„Întreaga producție științifică a acestui departament trebuia să o aibă ca primă autor pe Elena Ceaușescu, din cauza ordinelor Partidului Comunist”, spune Teodorescu.

„Inclusiv toate proiectele comune cu cercetători din alte instituții, ca mine și alți colegi de-ai mei. Am știut de la bun început că toate lucrările rezultate din aceste proiecte comune o vor avea ca prim autor pe Elena Ceaușescu, dar am acceptat situația datorită locației laboratorului și, de asemenea, pentru că proiectele la care am participat implicau cercetări științifice de înaltă calitate, care mi-a oferit oportunitatea de a învăța multe și de a câștiga expertiză în cercetare.”

Teodorescu vrea să fie retrase lucrările la care a fost singura autoare și să-i fie eliminat numele acolo unde a fost coautor. Știința din acele lucrări era solidă, spune Teodorescu – doar că Ceaușescu nu a avut nicio implicare în asta.

„De fapt, cred că nici măcar nu a citit acele lucrări pentru că mă îndoiesc foarte mult că a avut capacitatea de a le înțelege”, spune el. „Consider că este o datorie morală să corectăm acest lucru.”

În scrisoarea lor către Elsevier, trimisă pe 10 decembrie, Teodorescu, Isloi, Dumbravă și coautorii lor numesc comportamentul lui Ceaușescu „un act nemilos de deturnare intelectuală”.

„În numele caracterului auto-corectiv al științei, precum și al democrației românești câștigate cu greu, vă rugăm să luați în considerare retragerea titlurilor care îi poartă numele, întrucât paternitatea ei asupra acestor lucrări nu este doar frauduloasă, ci o ofensă la adresa protestatarilor anticomuniști români care au fost uciși în timpul Revoluției Române, precum și la adresa fiecărui om de știință român care a făcut vreodată o muncă cinstită.

Suntem foarte conștienți că aceste titluri au ajuns în catalogul dumneavoastră fără nicio vină a dumneavoastră. Cu toate acestea, considerăm că această corectare a evidenței științifice este crucială.”

Cereri similare au fost trimise lui Wiley și Taylor & Francis. Toți editorii au linii directoare care afirmă că afirmațiile false de autor și plagiat sunt motive de retragere.

Un purtător de cuvânt al lui Wiley a spus: „Luăm foarte în serios toate acuzațiile de abuz de autor și le mulțumim persoanelor care ne-au adus acest lucru în atenție.

De la primirea scrisorii lor, am inițiat rapid o investigație asupra a patru articole din Acta Polymerica, un jurnal care a fost întrerupt în 2003, în conformitate cu standardele din industrie stabilite de Comitetul pentru etică a publicațiilor”.

Elsevier și Taylor & Francis nu au răspuns la o solicitare de comentarii.

De asemenea, coautorii cer ca 36 de brevete înregistrate pe numele Elenei Ceaușescu la Oficiul European de Brevete să fie retrase.

Numele Elenei Ceaușescu încă apare în istoria ICECHIM

Site-ul web al ICECHIM încă o listează ca fost director general, dar nu spune nimic despre istoria ei întunecată, reducerile drastice ale finanțării științifice sau lipsa acreditărilor.

Actualul său director general, Mihaela Doni, a declarat: „Perioada 1970-1980, în care Elena Ceaușescu a deținut funcția de director de institut, nu poate fi înlăturată sau ștearsă definitiv din istoria acestei instituții.

Institutul nostru, așa cum este acum, nu are nicio [calificare] în a determina dacă Elena Ceaușescu ar fi cerut să fie coautora unor lucrări științifice la care nu a contribuit și, cu atât mai mult, să ceară editorilor să o retragă. numele din lucrările publicate”, a spus ea.

„Singurii care au dreptul să facă acest lucru sunt înșiși coautorii.”

Isloi spune că impactul lui Ceaușescu asupra științei din România persistă.

„În mediul academic din România, plagiatul este răspândit, la fel ca nepotismul”, spune el. „Știința în bătaie de joc este omniprezentă, [în mare parte] o consecință a influenței nefaste și uriașe a Elenei Ceaușescu în anii 70 și 80.”

Betea spune că Ceaușescu este acum percepută mai puțin aspru decât atunci când era în viață. Există o anumită vinovăție colectivă pentru procesul și execuția ei grăbită, spune ea. Însă frauda ei a avut un impact de durată asupra politicii și științei.

Luna aceasta, ministrul cercetării din România a demisionat după ce o investigație a constatat nereguli semnificative în CV-ul său și dovezi că a plagiat într-o lucrare academică.

„A fi înscris ca student într-o universitate privată și a plăti pentru a avea propriile cărți sau articole publicate pentru a-ți avansa în cariera academică, este de obicei asociat cu modelul Elenei Ceaușescu”, spune Betea.

„La fel cum obiectivul politicienilor români de a avea titluri academice sau doctorate, care este privit ca o consecință a obsesiei pe care o aveau soții Ceaușescu de a întruchipa atât personalități politice, cât și științifice.”