In Radu veritas! Reportaj exclusiv cu Florin Răducioiu, în cramă: cea mai scumpă sticlă de vin cumpărată, ce a băut şi a fumat în noaptea în care Dinamo a retrogradat: „Am cheltuit mult!” Video

„Noi mai avem 25 de minute până la Cramă. Dacă ajungeți înainte, vă așteaptă David. Ne vedem acolo”. Așa sună discuția dintre noi și Florin Răducioiu. Urmează să ne întâlnim la Crama de Piatră, aflată în comuna Vadu Săpat, la 7 kilometri de Mizil. „Noi” înseamnă Florin și Andreea, logodnica sa. Ne-am propus să-l scoatem puțin din tristețea ultimelor săptămâni, produsă de retrogradarea lui Dinamo. Astfel că l-am invitat la o poveste de vară în mijlocul podgoriei, ținând cont de pasiunea sa pentru vinurile bune.

Cramă istorică de la 1912, renovată complet în ultimii ani. O minunăție!

Locul ales este o cramă istorică de pe Dealu Mare, care a fost renovată complet de familia Sandu. David este băiatul cel mare al lui Cristi. Are 21 de ani, dar muncește pe brânci. De plăcere. A renunțat la Barcelona, la București, la tot, la nebunie, pentru a face ceea ce îi place la țară. În natură.

Ajungem înaintea lui Florin și a Andreei. David are însă o degustare și o prezentare cu niște turiști englezi. Nu este o cramă obișnuită. Este un loc mai deosebit, cu cazare de 5 stele în doar 11 camere moderne, cu restaurant, terasă, beci, tot tacâmul.

La câteva minute după ce parcăm la Crama de Piatră, vin Florin cu Andreea. Ne întâmpină pe toți Cristi, tatăl lui David. El, capo di tutti capi, va sta permanent cu noi. Va fi gazda noastră. „Șeful cel mic”, David, e prins dintr-o parte în alta. Are și top-energie la vârsta lui…

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Cadou-surpriză pentru invitatul nostru: un Pinot Gris 1970, anul nașterii sale!

Cum șade bine locului, începem din… beci. Totul e din piatră, și temperatura e de… piatră. Coborâm. Cristi îi prezintă lui Florin tot ce a făcut aici. Butoaiele nou-nouțe aliniate unul lângă altul, unul peste altul. Sticlele de vin Boian, marca actuală a Cramei. Vinuri puține, dar corecte, fără a grăbi procesul de fermentație, în ediție limitată. Chiar și așa, Cristi ne arată medaliile pe care pasiunea sa și a familiei sale, pornind de la părintele de 80 și de ani, le-au produs deja într-un timp atât de scurt de la repunerea Cramei în linia de producție.

Și vine surpriza. Aș crede totuși că… nepregătită. Cristi îi oferă lui Florin o sticlă de Pinot Gris din 1970. Fix anul nașterii Marelui Blond! „Nu pot să cred! Așa ceva… E pentru mine? Mulțumesc mult!”, sunt cuvintele care vin parcă din gât, de emoție sinceră. Radu e entuziasmat de tot ceea ce vede în jurul său. Ascultă cu maximă atenție poveștile gazdei.

Ne împiedicăm de rădăcina de Cabernet veche de 50 de ani!

O ia pe Andreea de după umeri și o întreabă cald. „Îți dai seama, iubire, ce a făcut omul ăsta aici? Nu era nimic când s-a apucat. Totul era o dărăpănătură, acum e modernism. Parcă visez, parcă nici nu suntem în România!” Lăsăm beciul ca să nu cumva să devenim niște „Ice-mani” în scurt timp și ajungem în hala de producție.

Dar până să intrăm și să vedem cum se face vinul cu adevărat mai avem o surpriză. Chiar la ușa halei de producție ne împiedicăm la propriu de o rădăcină de Cabernet, scoasă din vie! Are peste 50 de ani! „Ar fi bine să deschideți și muzeul cramei, dacă tot aveți astfel de piese de… epocă”, îl încurajăm pe Cristi.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

„Pentru mine, vinul nu este ca un bibelou pe care să-l ții în vitrină. Vreau să-l simt, să mă bucur de el, să fiu fericit cu cei din familie” – Florin Răducioiu

Locul unde stăteau noaptea caprele și animalele curții

E cam înghesuială în hala de producție. Tocmai am prins un grup venit la degustat, astfel că David chiar e pe pilot automat. Numai aparatură de zeci de mii de euro. Totul pe calculator, verificat, arhivat. „Nu cred că vreți să știți ce era aici înainte”, ne provoacă gazda.

Nici măcar nu ne propunem să ghicim, ar fi degeaba. „Acum vedeți totul nou, dar era locul unde, pe vremuri, stăteau noaptea caprele și celelalte animale ale curții. Nu vă puteți închipui ce era când am intrat prima oară aici”, ne lămurește Cristi. „Ei bine, când am intrat noi prima oară e farmacie”, glumește Florin cu Cristi. Așa e. Investiție enormă, dar de suflet. Omul nostru are multe business-uri. Tocmai a terminat de renovat hotelul „Delta” din Jupiter. „Mai jos, în localitate, avem și o fabrică de mobilă”, detaliază Cristi Sandu.

Crama readusă în circuit la dorința expresă a bunicului

Dar Cristi nu s-a apucat chiar de capul lui de tot ce vedem în jurul nostru. Era dorința expresă a tatălui său, care locuiește în sat. Bunicul lui David se simte împlinit după ce a văzut totul repus pe picioare. Stă în sat, e activ non-stop, își permite chiar să amâne interviuri la unele televiziuni din cauza lipsei timpului…

Noi avem într-adevăr multe de văzut. Se construiește în continuare aici. Mai sus, pe deal, se pregătește zona pentru ședințe ale corporatiștilor, deoarece locația este ideală pentru team-buildinguri, nu doar de week-end. Sunt și locuri de joacă pentru copii, priveliștea e superbă, dar, vorba reclamei, „ediția e limitată”.

„Așa ne simțim noi mai bine. Să fie o atmosferă mai de familie, în general vin cunoscuții. Sau cei care ajung o dată, insistă să ne mai calce pragul. Avem un domn din București care vine la noi în fiecare week-end. Se cazează, mănâncă, bea un vin bun, se relaxează. Se poate spune că are abonament”, dezvăluie amfitrionul.

După-amiaza în care Răducioiu a evadat din durerea fotbalului dinamovist

Am văzut procesul de fabricație, am văzut cum se scurge licoarea magică în sticle, am văzut cum arată o Fetească regală în propriile pahare. Nu doar am văzut, am simțit, am degustat. Lui Florin i se citește bucuria pe toată fața. Ascultă povești, ascultă istorie, e interesat de tot ce vede, se simte în largul său. E o după-amiază de week-end în care chiar a reușit să evadeze din durerea fotbalului dinamovist în lumea unde mingea contează mai puțin. Ca să nu mai spunem că rămânem toți fără cuvinte când gazda ne spune că și el a fost fotbalist! La un nivel mai mic, dar fotbalist.

Și iar despre trecut. Aflăm povestea crucii din 1912 care a fost mutată de proprietar din locul unde e hala de producție acum la restaurantul din față. O altă piesă de muzeu… Domn’ Cristi, chiar e nevoie!

Aparatul de etichetare a sticlelor e o nimica toată de… 5000 de euro!

Trebuie să și „etichetăm” sticlele de Boian. Ajungem și acolo. Un laborator în care se lucrează manual, dar cu aparatură foarte scumpă. Tot italiană, ca și frații noștri latini care au călcat pe unde suntem noi acum, dar în urmă cu 110 ani! Aparatul care lipește etichetele cu Crama de Piatră pe sticle e o nimica toată de… 5.000 de euro!

Dar Cristi e mereu cu zâmbetul pe buze. E mulțumit de ce a reușit aici. E mulțumit că băieții săi sunt agățați puternic la afacerile familiei. Pentru că, pe lângă David, e și mezinul de 17 ani. Îl întâlnim lângă restaurant, altă realizare a Cramei de Piatră, pe care familia Sandu a „filmat-o” în toată devenirea, timp de 4 ani: de la cocioaba și mizeria din 2017 la bijuteria din prezent. În răcoarea restaurantului, Cristi ne explică „filmul” de pe ecran. Degustăm un vin roșu, ne dregem cu o ciorbă de văcuță la care au contribuit un bucătar din Mediaș, unul din Maramureș și unul din Moldova, cum deconspiră gazda. „Mâncare românească sută la sută, vin Boian sută la sută”. Florin este, pe bune, vizibil impresionat. Andreea zâmbește.

Așteptat de un mic fan FCSB pentru o poză și un autograf

În timp ce aflam cum trebuie să ai grijă zi de zi de struguri și de producție, Florin a avut surpriza de a fi abordat de un băiețel de vreo 10 ani. De fapt, de mama acestuia. „Domnul Răducioiu, vă rog, dacă nu deranjăm, o poză și un autograf pentru băiatul meu!”, imploră doamna.

De fapt, ne așteptase vreo 20 de minute în fața halei de producție, pentru că văzuse când intraserăm. Florin e la fel de emoționat ca băiatul. „Nu ne venea să credem că este chiar Florin Răducioiu aici”, supralicitează mama. Copilul e super-încântat, îi povestește lui Florin că-i place fotbalul. „Nu m-am gândit când m-am trezit azi dimineață că o să am o asemenea zi”, e sincer puștiul. „Uită” să-i spună lui Florin că ține cu FCSB, nu cu Dinamo! „Mai bine să nu afle!”, aruncă vesel băiețelul, după ce devenise stăpân pe autograful și poza dorite!

Crama a fost construită acum peste 100 de ani cu meșteri italieni

Construcția cramei a început în 1909 și a fost finalizată în 1912 de către meșteri italieni care munceau în zona Dealu Mare. A fost realizată în întregime din piatră. Ion Clinciu, de loc din Bran, s-a căsătorit atunci cu fiica unui boier din zonă, Vlădescu pe numele său, și a primit drept zestre de nuntă 20 de hectare de viță de vie. Clinciu și cu italienii au ridicat Crama de Piatră.

Din perioada interbelică și până în 1995, Crama de Piatră s-a aflat sub administrația Cramelor Prahova. Din 1995 și până în 2018 nu a mai funcționat, transformându-se în ruină. În 2018 a fost preluată de familia Sandu. Clădirea conacului a fost refăcută, pivnița și hala de producție au fost reconsolidate. Din 2021, Crama de Piatră funcționează la parametrii doriți de proprietar.

• 35 de lei este prețul mediu al unei sticle de vin Boian ce poate fi cumpărată direct din Cramă
• 87 de kilometri este distanța dintre București și comuna Vadu Săpat, dacă accesezi traseul prin A3 și prin Fântânele
• 2 domenii viticole cunoscute mai sunt în zonă: Budureasca și Tohani

De unde vine și ce înseamnă expresia „in vino veritas”

Dictonul latin „in vino veritas” aparține poetului Alceu și în traducere înseamnă „în vin e adevărul”. Celebra expresie are o vechime de peste 2.500 de ani. Semnificația ar fi că o persoană căreia i se dă un vin tare poate să dezvăluie mult mai ușor secrete pe care nu le-ar zice dacă ar fi treaz… Cu alte cuvinte, cu un vin bun ar spune adevărul!

Există și o continuare a acestui dicton latin, mai puțin cunoscută: in vino veritas, in aqua sanitas. Adică, în vin e adevărul, în apă e sănătatea!

Florin Răducioiu, interviu video: „În noaptea retrogradării lui Dinamo, am băut Prosecco ca să-mi ridic moralul! Și am fumat un pachet de țigări”

În liniștea și „gerul” Cramei de la Vadu Săpat, Florin Răducioiu a detaliat pentru FANATIK de unde pasiunea pentru vin. Cu un pahar de Boian roșu în față, nu doar de decor :), Radu a povestit ce înseamnă sticlele de mii de euro din restaurantele din Monte Carlo, dar și cum s-a dres după istorica retrogradare a lui Dinamo, unde el a fost team-manager.

„La Bari am învățat ce e vinul. Am început cu un Aglianico”

Radu, de unde pasiunea ta pentru vinuri?

– Da… Suntem într-un loc incredibil, aproape că nu am cuvinte să descriu ce am văzut împreună aici, la Crama de Piatră. Tu ai spus mirobolant, cred că e un adjectiv potrivit… În ceea ce privește ceea ce m-ai întrebat, adică pasiunea mea pentru vin, aceasta a venit după plecarea mea din România, după Mondialul italian din 1990. Nu știam eu prea multe despre vinuri, astfel că această pasiune o datorez în primul rând Italiei. A fost prima țară care m-a adoptat, mai ales uman, dar și fotbalistic, după ce am plecat de acasă.

Mai gustai tu un vin și până să ajungi în Italia, bănuiesc…

– Mai gustam și în România, dar țin minte că primul vin pe care l-am gustat în Puglia, pentru că jucam la Bari, a fost un Aglianico. Eram la o masă cu jucători importanți la Bari în acele vremuri, cu Loseto, cu Angelo Terracenere, top cum îi numeau italienii. Am mâncat niște spaghette cu fructe de mare și ei au comandat un vin alb, care mergea de minune, acest Aglianico. De atunci a început să-mi placă vinul și să-l înțeleg. Adică să-l privesc altfel, ca pe o artă, cum trebuie să-l bei, la ce feluri de mâncare să-l consumi și tot așa. Ușor-ușor, am început să fiu fascinat de vin.

„Aveam acasă o mică vinotecă personală cu sticle extrem de scumpe”

Deci Italia te-a învățat ce înseamnă arta vinului, ulterior a venit Franța…

– Da, așa e. Franța a fost o perioadă în care am descoperit vinurile rafinate, dar și foarte costisitoare. Știți foarte bine că Franța este renumită pentru vinurile de o eleganță și de o finețe ieșite din comun. Eu am avut și posibilitatea economică de a degusta vinuri extraordinare.

Apropo de bani, cam cât plăteai la o cină pe un vin bun la un restaurant în Monte Carlo?

– Era de la 1.000 de euro în sus sticla! Iar eu aveam acasă o mică vinotecă personală cu sticle extrem de scumpe. Le deschideam însă doar la ocazii speciale, cum ar fi ziua mea de naștere, a copiilor, ceva deosebit. Am avut posibilitatea să beau vinuri din regiunea Bordeaux, foarte renumită și care mie îmi plăceau foarte mult. Mă refer în special la Chateau Margaux, la Chateau Petrus… Sunt într-adevăr vinuri foarte costisitoare, dar, credeți-mă, cine are posibilitatea trebuie să le guste măcar o dată în viață!

„Cea mai scumpă sticlă de vin a fost un Chateau Petrus de 4.000 de euro! Cadou de ziua mea!”

Care a fost cea mai scumpă sticlă de vin pe care ți-ai permis-o?

– A fost un Chateau Petrus din 1989, în jur de 4.000 de euro, pe care mi l-am făcut cadou de ziua mea. Împlineam 35 de ani, era în 2005 și locuiam la Monte Carlo. Eu sunt un mare pasionat de vinuri, am anumite cunoștințe despre multe soiuri de vin, dar nu pot vorbi ca un specialist.

Mai ai colecția de sticle de vin?

– Nu o mai am, dar nu erau multe oricum. Nu aveam mai mult de 20 de sticle, iar după ce consumam una o înlocuiam imediat cu altă nouă. Mi-au plăcut mereu lucrurile ieșite din comun.

„Am cheltuit mult, mult… A fost mai mult decât un hobby!”

Ai calculat câți bani din avere ai cheltuit pe această pasiune? O sumă aproximativă, așa…

– Nu am calculat, nu aș vrea să dau o cifră… Dar nici nu vreau să vorbesc despre asta prea mult din respect pentru oamenii din jurul meu. Nu ar fi corect… Am cheltuit mult, mult… A fost mai mult decât un hobby! Evident că acum am alte gusturi, s-au schimbat gusturile, îmi mai permit din când în când, dar nu așa vinuri costisitoare. Am făcut-o și n-o mai fac pentru că știu ce înseamnă un vin scump. Sunt lucrurile pe care le-am apreciat foarte mult în Franța.

Cui i-ai face cadou o sticlă de vin bun?

– Logodnicei mele, Andreea. Este o femeie căreia îi place vinul, ne place foarte mult să stăm la un pahar de vin roșu, un Prosecco. Așa arată o cină ideală pentru mine!

„M-a uimit un vin extraordinar din Moldova la Hotel de Paris din Monte Carlo”

Cu Andreea ai petrecut și noaptea de după retrogradarea lui Dinamo sau doar cu un vin tare?

– „Petrecut” nu e un cuvânt ok pentru acea seară. Andreea a încercat să-mi ridice moralul, a fost o lovitură dureroasă, o înfrângere, o retrogradare istorică… Sincer, am băut un Prosecco în acea noapte, am fumat un pachet de Toscanello și, da, am dormit târziu… Foarte târziu… Am mers pe Prosecco pentru că, fiind un pic frizzante, m-am gândit să-mi mai ridic puțin moralul😊

Ai băut și vin românesc în străinătate?

– Cu mulți ani în urmă, la o cină frumoasă la Hotel de Paris din Monte Carlo, am terminat totul cu un vin din Moldova. M-a uimit, a fost extraordinar! Somelierul de la Hotel de Paris ne-a adus acel vin minunat. Eram pe terasă, la ultimul etaj, ceva de vis… Cred că mai am acasă meniul de la acea cină…

Vega Sicilia, vinul spaniol care „l-a driblat” în mai multe rânduri!

Radu, există vreun vin pe care ți-ai fi dorit să-l guști și nu ai reușit încă?

– Da, interesant că îmi pui această întrebare. Chiar există și este foarte aproape. Este un vin spaniol, Vega Sicilia se cheamă… Am trecut de multe ori aproape de el, dar m-a driblat cu eleganță.

E scump?

– Da, e cam scump, dar sigur o să găsesc ocazia în care să-mi fac și acest cadou în viață.

• 4.400 de lei este prețul minim pentru o sticlă de Vega Sicilia Especial de 0,75 litri
• 22.000 de lei costă, aproximativ, o sticlă de Pomerol Chateau Petrus de 0,75 litri