Sport

Încă o tragedie lovește fotbalul mondial. A murit cel mai bun marcator din istoria campionatului Braziliei

Fotbal din întreaga lume a mai primit o lovitură devastatoare, după ce Roberto Dinamite, cel mai bun marcator din istoria campionatului Braziliei, a murit la 68 de ani.
09.01.2023 | 00:04
Inca o tragedie loveste fotbalul mondial A murit cel mai bun marcator din istoria campionatului Braziliei
Fotbal din întreaga lume a mai primit o lovitură devastatoare, după ce Roberto Dinamite, cel mai bun marcator din istoria campionatului Braziliei, a murit la 68 de ani. Sursă foto: otempo.com.br
ADVERTISEMENT

Vestea tragică vine la doar 10 zile după ce marele Pele, considerat de mulți cel mai bun fotbalist din toate timpurile, a pierdut lupta cu cancerul.

Cel mai bun marcator din campionatul Braziliei a murit la 68 de ani

Carlos Roberto de Oliveira, supranumit Roberto Dinamite, legendă a clubului Vasco da Gama și cel mai bun marcator din istoria campionatului Braziliei, a decedat la vârsta de 68 de ani, în urma unui cancer intestinal.

ADVERTISEMENT

”Cu mare durere, Vasco da Gama a aflat că cel mai mare dintre toţi ne-a părăsit duminică. Carlos Roberto de Oliveira, alias Dinamite, a dedicat clubului 29 din cei 68 de ani ai săi, ca jucător şi preşedinte. Odihneşte-te în pace”, a postat pe Twitter clubul din Rio de Janeiro, care i-a ridicat o statuie în faţa stadionului Sao Januario.

El a jucat aproape întreaga sa carieră numai la Vasco da Gama, pentru care a înscris 698 de goluri în perioada 1971-1993. El a mai evoluat un sezon în Spania, la FC Barcelona, şi a fost împrumutat pe final de carieră la Portuguesa Sao Paulo şi la Campo Grande.

ADVERTISEMENT

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a transmis un mesaj emoționant după decesul lui Dinamite. ”Un gigant din istoria lui Vasco da Gama şi a fotbalului brazilian. Am admirat foarte mult fotbalul său de atac, cu un şut atât de puternică cu piciorul stâng încât i-a adus porecla”, a adăugat şeful statului.

Dinamite a marcat primul gol la vârsta de 17 ani

Roberto Dinamite a evoluat în 38 de partide pentru Brazilia, înscriind 20 de goluri şi a participat la turneele finale ale Cupei Mondiale din 1978 şi 1982. Între anii 2008 şi 2014, el a fost preşedinte al clubului Vasco da Gama, iar între anii 1994 şi 2014 a fost deputat în Adunarea statului Rio de Janeiro.

ADVERTISEMENT

Născut în Duque de Caxias, o suburbie săracă a oraşului Rio, atacantul a fost supranumit Dinamite la vârsta de 17 ani, după ce a marcat primul său gol la prima echipă a lui Vasco, pe legendarul stadion Maracana, împotriva lui Internacional, pe 25 noiembrie 1971.

Roberto Dinamite a câştigat campionatul Braziliei în 1974, iar cel al statului Rio de cinci ori (1977, 1982, 1987, 1988 şi 1992). A fost marele rival al lui Zico, vedeta lui Flamengo.

ADVERTISEMENT

Pe 29 decembrie, el a publicat un tweet ca omagiu pentru Pele, ”idolul său etern”, care a murit în acea zi, tot de cancer.

ADVERTISEMENT