News

Incendiu în apropierea Timișoarei, la un depozit de deșeuri plastice

Pompierii din mai multe localități intervin sâmbătă la un incendiu de proporții izbucnit la un depozit de deșeuri plastice în localitatea Becicherecu Mic, din apropierea Timișoarei
25.06.2022 | 14:18
Incendiu in apropierea Timisoarei la un depozit de deseuri plastice
Incendiu deșeuri plastice în apropierea Timișoarei. Sursa foto: Opinia Timișoarei
ADVERTISEMENT

Echipaje de pompieri din mai multe localități au fost chemate să intervină după izbucnirea unui incendiu la un depozit de deșeuri plastice din apropierea Timișoarei.

Incendiu la un depozit de deșeuri plastice

Echipaje ale ISU Timiş au fost chemate sâmbătă pentru stingerea unui incendiu care se manifestă pe o suprafaţă de 400 metri pătraţi în comuna Becicherecu Mic. Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a precizat că a fost anunţată Garda de Mediu, în condițiile în care este vorba de un depozit de deșeuri plastice.

ADVERTISEMENT

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale de stingere, autoscară de lucru la înălțime și au dus în zonă și un container cu 7.000 de litri de apă.

„La ora 12:10 am fost anunțați despre producerea unui incendiu de deșeuri materiale plastice, în comuna Becicherecu Mic. La fața locului s-au deplasat de urgență 2 ofițeri și 15 subofițeri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Timișoara, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru și salvare de la înălțime, un container de stingere cu o capacitate de 7.000 litri apă și un echipaj SMURD.

ADVERTISEMENT

De asemenea, au fost alertate Serviciile voluntare pentru Situații de Urgență Becicherecu Mic și Biled, dar și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Biarena Sanandrei.

Suprafața pe care se manifestă incendiul este de aproximativ 400 mp. A fost anunțată Garda de Mediu”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

ADVERTISEMENT

Potrivit publicației locale Opinia Timișoarei, incendiul a izbucnit într-o construcție a fostului CAP din localitate, iar pompierii au precizat că nu exista victime.

Incendii la depozitele de deșeuri

Incendiile la depozitele de deșeuri au devenit un fapt tot mai des în țara noastră în contextul în care există suspiciunea că se continuă importul ilegal de deșeuri din spațiul comunitar. Doar în urmă cu trei săptămâni, la Techirghiol, a avut loc un astfel de incident, fumul degajat putând fi observat de la o distanță de 20 de kilometri.

ADVERTISEMENT

Patru autospeciale și 20 de pompieri au intervenit atunci pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o suprafață de 300 de metri pătrați.

Trei zile mai târziu, pe 6 iunie, un incendiu similar a avut loc chiar în Capitală, în cartierul Militari, la un centru REMAT unde erau depozitate mai multe materiale inflamabile. Focul a fost atât de puternic încât s-a extins și la o clădire din jur, iar oamenii din apropiere au fost evacuați. Toate unitățile de pompieri din București au fost alertate fiind necesară intervenția a 40 de militari pentru ca focul să fie stins după câteva ore.

ADVERTISEMENT