News

Incendiu violent într-un tren de călători CFR. Tragedie evitată în ultima clipă, 20 de pasageri s-au autoevacuat

Flăcările s-au extins rapid și se manifestau violent, potrivit pompierilor. Din fericire, călătorii și personalul feroviar au ieșit la timp.
01.09.2023 | 09:03
Incendiu violent intrun tren de calatori CFR Tragedie evitata in ultima clipa 20 de pasageri sau autoevacuat
Incendiu violent într-un tren de călători CFR. Colaj Fanatik/ Foto ebihoreanul/stiri diaspora
ADVERTISEMENT

Incendiu violent într-un tren de călători CFR. O nouă tragedie a fost pe punctul de a se petrece, vineri dimineața. Un tren cu două vagoane, care circula pe ruta Arad-Oradea, a fost cuprins de flăcări.

Incendiu violent într-un tren de călători CFR

Potrivit companiei de transport feroviar, trenul Regio 3331 tocmai ajunsese în stația Oradea Vest atunci când a izbucnit incendiul. Probabil acesta a fost și norocul celor 20 de pasageri se aflau în interior.

ADVERTISEMENT

Din fericire, toți călătorii, dar și personalul feroviar au reușit să se autoevacueze în timp util. Apoi, flăcările s-au extins extrem de repede, manifestându-se violent la nivelul întregului tren.

„În această dimineață la intrarea în stația Oradea Vest s-a produs un incendiu la trenul Regio 3331 Arad – Oradea, fiind afectate ambele automotoare. Cei 20 de călători și personalul feroviar sunt în siguranță, trenul fiind complet evacuat”, a transmis CFR Călători.

ADVERTISEMENT

La fața locului au ajuns pompierii cu cinci echipaje, respectiv două autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale tip ABROLL , o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Un alt tren a luat foc, în Bihor, în minivacanța de Sfânta Maria

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor transmit că nu se aflau oameni în vagoane, în momentul în care echipajele au ajuns în stația Oradea Vest, toți reușind să se autoevacueze.

ADVERTISEMENT

„În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul evenimentului, în vagoane nu se afla nicio persoană, toți pasagerii (aproximativ 20), autoevacuându-se în siguranță, iar flăcările se manifestau violent la nivelul întregului tren.”, informează ISU Bihor.

Deocamdată, nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului. Însă, observăm că astfel de incidente se produc tot mai frecvent în România. Chiar în minivacanța de Sfânta Maria, locomotiva unui tren de pasageri, care circula pe ruta Oradea – Halmeu, a luat foc în județul Bihor.

ADVERTISEMENT

Aproximativ 20 de călători s-au autoevacuat, și atunci, înainte ca incendiul să provoace victime. Autoritățile au transmis, la vremea respectivă, că o cauză probabilă a fost un scurtcircuit.

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: