Sport

A început votul public pentru noul logo al lui Dinamo! Fanii au cinci variante să decidă noua imagine a „câinilor roșii”

Dinamoviștii încearcă să scape de retrogradare în Casa Pariurilor Liga 1, în timp ce clubul a început procesul de rebranduire. Fanii vor vota pentru noul logo al „câinilor roșii”.
09.05.2022 | 20:55
A inceput votul public pentru noul logo al lui Dinamo Fanii au cinci variante sa decida noua imagine a cainilor rosii
Începe votul public pentru noul logo al lui Dinamo! Fanii au cinci variante să decidă noua imagine a „câinilor roșii”. FOTO: Facebook Dinamo
ADVERTISEMENT
09-05-2022
17:59

Au fost publicate cele 5 variante dintre care se va alege sigla lui Dinamo

Conducerea lui Dinamo a publicat cele 5 variante dintre care va fi ales noul logo al clubului de fotbal în urma voturilor suporterilor.

„Alegem împreună noua siglă a clubului!

Timp de trei zile, până pe 12 mai (ora 20:00), suporterii dinamoviști din țară și din străinătate pot vota, pe pagina oficială de Facebook, noua siglă a clubului nostru.

Au mai rămas în concurs cinci dintre cele mai frumoase propuneri venite din partea suporterilor.
Sigla (imaginea) cu cele mai multe LIKE-uri va primi 5 puncte, a doua, 4 puncte, până la ultima, un punct.

Împreună alegem noul logo! Împreună salvăm Dinamo! Aici e Dinamo!”, este postarea de pe pagina de Facebook a lui Dinamo.

 

Așteptarea a luat sfârșit. Sigla cu doi câini roșii a lui Dinamo se pregătește să devină istorie. Clubul din Ștefan cel Mare a anunțat că va începe scrutinul prin care suporterii vor alege noul logo.

Fanii lui Dinamo, gata să voteze noul logo al clubului

Luni, 9 mai, începând cu ora 20:00, pe pagina oficială de Facebook a lui Dinamo vor fi publicate cinci propuneri de logo, iar fanii roș-albilor vor putea vota prin apăsarea butonului de LIKE. FANATIK a anunțat în exclusivitate că au fost trimise peste patru sute de propuneri.

ADVERTISEMENT

Va fi însă doar primul pas în stabilierea noii imagini a „câinilor roșii”. Pe lângă opinia fanilor, Dinamo va lua în calcul și alte patru păreri: cea a DDB-ului, cea a legendelor clubului, cea actualilor jucători și antrenori și cea a reprezentanților departamentului de marketing.

„Vot public al dinamoviștilor pentru noul logo

„Dinamo are nevoie de o nouă imagine și, în același timp, de un nou logo, ales prin implicarea fanilor din țară și din străinătate, a fostelor glorii și, bineînțeles, a suporterilor înscriși în Programul ‘Doar Dinamo București’ (DDB).

ADVERTISEMENT

Începută luna trecută, pe 20 aprilie, prima fază pentru alegerea noului logo s-a încheiat. Peste 1.000 de propuneri au sosit pe adresa clubului, marketing@dinamo1948.ro, unele sigle venind din Italia, Anglia, Germania, Suedia sau Cipru.

Cele mai interesante cinci modele au fost alese, iar de astăzi începe faza a doua pentru alegerea noului logo!

ADVERTISEMENT

În faza a doua vor exista cinci comisii de vot pentru alegerea finală a siglei clubului Dinamo 1948 și cel mai votat logo va fi ales câștigător.

Prima comisie de vot va fi a suporterilor. Cele cinci propuneri vor fi votate timp de trei zile, până pe 12 mai (ora 20:00), pe pagina oficială de Facebook a clubului, urmând să primească puncte de la 1 la 5, în funcție de rezultat: poziția 1 (5 puncte), poziția 2 (4 puncte), poziția 3 (3 puncte), poziția 4 (2 puncte), poziția 5 (1 punct).

ADVERTISEMENT

În această seară, la ora 20:00, pe pagina de Facebook vor fi publicate cele cinci propuneri pentru noul logo, clasamentul fiind decis de numărul de LIKE-uri pentru fiecare dintre sigle.

A doua comisie de vot va fi din cadrul DDB, modul de punctaj va fi același ca la prima comisie.

A treia comisie va fi formată din legendele clubului. Foștii mari jucători și antrenori care au scris istoria clubului vor vota cele cinci propuneri și punctajul va fi același ca la prima comisie.

A patra comisie va fi formată din cei mai importanți jucători din lotul actual și din o parte din antrenorii de la grupele de juniori ale clubului. Același punctaj.

A cincea comisie va fi formată din reprezentanții de marketing ai clubului. Modul de punctaj va fi același, ca la prima comisie.

Cea mai votată siglă va fi anunțată pe 14 mai 2022, de ziua clubului, urmând a fi stilizată și pregătită pentru noul sezon.

Dinamo 1948 le mulțumește public tuturor suporterilor implicați în acest proces de rebranding, agențiilor de creație și legendelor care au scris istoria clubului nostru, cu 34 de trofee în palmares: 18 titluri de campioni ai României, Cupa României (13), Supercupa României (2) și Cupa Ligii (1).

9 mai 2022

Dinamo 1948

Aici e Dinamo!”, este comunicatul clubului Dinamo, postat pe pagina oficială de Facebook.

Cea mai votată siglă va fi anunțată pe 14 mai 2022, zi în care clubul din „Ștefan cel Mare” va împlini 74 de ani de la înființare. Cu o zi înainte, echipa lui Dușan Uhrin are meci în ultima etapă din play-out-ul Casa Pariurilor Liga 1, cu UTA Arad, de la ora 20:30.

ADVERTISEMENT