De la distanță, mica insulă croată Goli Otok pare a fi un loc liniștit, fără nimic special. În realitate, aici a fost adăpostită una dintre cele mai înfricoșătoare închisori din Europa. Mii de oameni au fost închiși și torturați între acești pereți.
Între anii 1949 și 1989, pe insula stearpă din nordul Mării Adriatice, Goli Otok, a adăpostit închisoarea pentru prizonierii de război și dizidenții politici. Se estimează că mai mult de 15.000 de oameni au fost trimiși aici până în anul 1956.
Despre unii dintre ei se spune chiar că au fost torturați până la ultima suflare, scrie The Sun. Cei care au ajuns aici nu ar fi suferit doar abuzuri fizice, ci și psiologice.
În acea perioadă, Croația aparținea Iugoslaviei, al cărei guvern era condus de controversatul lider comunist, Josip Broz Tito. Iar în momentul în care acesta a rupt legătura cu Uniunea Sovietică, a infințat pe insulă o închisoare politică ultra-secretă și un lagăr de muncă.
Locul, după cum l-au descris deținuții, a devenit un adevărat „Iad pe Pământ”. Toți cei care ajungeau pe „Insula Diavolului” ar fi trebuit să fie „reeducați” printr-un sistem represiv. Acesta era pus în aplicare de alți prizonieri care își doreau să obțină iertarea lui Tito.
Deținuții erau supuși la muncă grea și interogatorii chinuitoare. Facilitățile de bază erau supraaglomerate, înconjurate de stânci cu o singură intrare. Iar în 40 de ani de funcționare, mii de croați au fost uciși.
De altfel, „Insula Diavolului” a fost folosită și de Austro-Ungaria, care în Primul Război Mondial găzduia aici soldații ruși. În anul 1980, când Cortina de Fier și Uniunea Sovietică au început să-și piardă puterea, locul s-a închis definitiv.
Au rămas în urmă clădiri reci, goale, cu pereți și vopsea sărită, care păstrează amintiri chinuitoare despre prizonieri. Se mai găsesc încă unelte ruginite și mobilă veche, un spital, o școală și mai multe fabrici.
Pe zidurile celulor din „Alcatrazul croat”, așa cum au unii au numit insula, se văd numărători inverse, scrise cu roșu și portocaliu, iar cei care se încumetă să viziteze locul nu au cum să nu se înfioare atunci când le observă.
Bob Thissen, un regizor din Olanda, a mărturisit pentru Național Geographic că: „Mergând printre ruine… E destul de înfiorător. Poți vedea pereții înalți și celulele încă acolo”.