Incident extrem de grav într-o școală din Constanța, acolo unde o învățătoare a fost înregistrată în timp ce jignește elevii. Același cadru didactic este acuzat că ar fi agresat o fată de 7 ani.
Cazul de față s-a petrecut la Școala Gimnazială nr. 43 Ferdinand. O învățătoare care predă la clasa I este acuzată de părinți că jignește copiii. Aceasta a fost înregistrată pe ascuns. Un elev a fost numit nesimțit, strâmb, urât, tâmpit sau bolnav.
Eroul negativ din acest caz ar fi un cadru didactic pensionar. După aceste acuzații, femeia și-a înaintat demisia. Cazul de la Școala Gimnazială nr. 43 Ferdinand din Constanța nu este unul închis. Situația a ajuns în atenția Inspectoratului Școlar Constanța, care a deschis o anchetă.
Într-o reacție pentru presa locală, mama unei eleve a povestit că problemele din clasa în care învață copila sa au apărut în momentul în care fosta învățătoare a solicitat să fie înlocuită. Atunci, școala a apelat la Vasilica C., cadru didactic ieșit la pensie.
”De un an și ceva, a venit la clasă doamna învățătoare. Ea are niste metode ‘neconvenționale’ de predare. De la jigniri precum ‘nesimțito’, ‘bolnavule’, ‘măgarule’, la loviri, pedepse cu colțul de rușine, îi pune pe copii să se lovească singuri peste gură, a lovit o fetiță cu cărțile în cap pentru că a uitat fișa acasă.
Doamna a fost adusă în 2022, este ieșită la pensie și a fost adusă pentru a-i calma pe copii, fiind mai zvăpăiați. Copiii povesteau că sunt bătuți și jigniți. Doamna directoare ne-a tot spus că doamna învățătoare nu se vede pe înregistrare, că este cu spatele, că nu este adevărat…
Doamna directoare nu vrea să furnizeze niciun fel de înregistrări. Nu a dat nici poliției înregistrările, deși, în luna decembrie, a fost un episod foarte urât cu un copil din clasă”, se plânge părintele, citat de Ziarul Amprenta, care publică și înregistrarea audio cu jignirile.
La începutul acestui an, Poliția din Constanța anunța că a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă pe numele unei învățătoare de la o școală din municipiu. Vorbim de același cadru didactic. Aceasta este acuzată că a agresat fizic o elevă de 7 ani.
”La data de 10 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că un cadru didactic de la o unitate de învățământ din Municipiul Constanța ar fi agresat fizic, în repetate rânduri, o elevă de 7 ani. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă”, a transmis IPJ Constanța.
Într-o reacție pentru presa locală, învățătoarea spune că a fost solicitată să își reia locul la catedră tocmai datorită metodei de a lucra cu copiii. Ea punctează faptul că nemulțumirile și acuzațiile ar veni numai din partea mămicii care o acuză. Afirmă că restul părinților sunt extrem de mulțumiți de ea.
”Toate actele le avem la școală. S-au dezmințit toate acuzațiile, doamna respectivă a rupt toate legăturile cu școala din luna decembrie 2023. Toate aceste acuzații sunt numai insinuările dânsei.
Din moment ce sunt acte le școală, s-au parcurs toate etapele, cu comisiile de etică, cu Protecția Copilului. Sunt toate actele la școală. A fost Inspectoratul Școlar la fața locului, s-au încheiat procese verbale, toate sunt niște neadevăruri. Am fost audiată de Inspectorat în Comisia de etică, apoi de Protecția Copilului, unde trebuia să participe și dânsa și nu a venit. Sunt dosare groase la școală…
Toți părinții sunt alături de mine, am preluat această clasă din cauză că fosta învățătoare nu a mai putut stăpâni copiii. Au insistat foarte mult părinții, sunt mulțumiți, încântați. Numai această doamnă este nemulțumită. Nu are pe nimeni din colectivul clasei care să îi fie alături.
A spus că va muta copilul de la școală. Eu cu fetița dumneaei mă înțeleg foarte bine. Dar, e ușor să faci rău împotriva unei școli și împotriva unor oameni care muncesc”, spune cadrul didactic.