Înșelătorie cu criptomonede pusă la cale de un bucureștean, în vârstă de 30 de ani. Bărbatul a reușit să fure 276.000 de euro de la o femeie cu care avea o relație amoroasă. Acum, individul a fost reținut de oamenii legii.
Întreaga „operațiune” s-a desfășurat pe durata mai multor luni, în perioada octombrie 2021-martie 2022. Cercetările au arătat faptul că bucureșteanul a fost totul la cale, după ce și-a cucerit victima, potrivit News.ro.
El ar fi profitat de starea emoțională femeii și a mințit-o că este investitor pe piața de criptomonede. În acest fel, a convins-o să îi remită mai multe sume de bani, cu titlul de împrumut, pentru a le investi pe piața de criptomonede.
Însă, banii nu au fost înapoiați femeii, ci folosiți în scopuri personale. „La data de 16 februarie 2022, bărbatul ar fi modificat fără drept date informatice din documentul reprezentând confirmarea electronică a transferului de 50.000 de lei, din contul personal al acestuia deschis la o unitate bancară, în contul persoanei vătămate.
Document pe care l-ar fi transmis în aceeași zi victimei, în scopul creării aparenței efectuării unei plăți în cuantumul expus anterior către contul bancar aparținând acesteia”, au anunțat oamenii legii.
După ce și-a dat seama de înșelătorie, victima a anunțat autoritățile. Individul a dispărut, fiind identificat și dus la audieri în urmă cu doar câteva zile. Pe 4 octombrie, bucureșteanul a fost reținut pentru 24 de ore.
El a fost prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive, fiind pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Bărbatul de 30 de ani este cercetat pentru înşelăciune şi fals informatic.
„În baza probatoriului administrat cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, faţă de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 18 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals informatic”, au adăugat polițiștii.