Sport

Ion Crăciunescu condamnă suspendarea lui Valentin Țicu: ”Faultul nu este cu intenție!”

Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu crede că suspendarea primită de Valentin Țicu, mai exact 16 etape, este mult prea dură pentru un fault fără intenție.
19.10.2023 | 10:20
Ion Craciunescu condamna suspendarea lui Valentin Ticu Faultul nu este cu intentie
Ion Crăciunescu condamnă suspendarea lui Valentin Țicu: ”Faultul nu este cu intenție!”
ADVERTISEMENT

Ion Crăciunescu este conștient că Valentin Țicu i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu, mijlocașul celor de la Hermannstadt, însă consideră că faultul nu a fost cu intenție, deci nu s-ar impune cele 16 etape de suspendare primite de fotbalistul celor de la Petrolul Ploiești.

Ion Crăciunescu condamnă suspendarea lui Valentin Țicu

A trecut o lună de când Dragoș Iancu s-a ales cu fractură de gleznă și, cel mai probabil, nu va reveni în 2023 pe gazon. Acum. Comisia de Disciplină a LPF a anunțat că fundașul celor de la Petrolul va sta în tribună 16 etape și va plăti o amendă de 10.000 de lei. Cu toate acestea, Petrolul are dreptul la apel.

ADVERTISEMENT

Trebuie menționat că pentru actuala încadrare pentru care a fost judecat Țicu, pedeapsa minimă era de 16 etape, iar cea maximă de 24 de etape. Ca Țicu să fi primit mai puține etape de suspendare ar fi trebuit schimbată încadrarea, anume vătămarea gravă a adversarului.

În apărarea fotbalistului de la Petrolul sare chiar fostul mare arbitru internațional Ion Crăciunescu. ”Faultul în sine nu este cu intenție! Este adevărat că accidentarea lui Dragoș Iancu este foarte gravă, dar de 16 etape? Eu am văzut faulturi cu talpa pe tibie și au dat trei sau patru etape. Trebuie să fie și elementul de intenție”, a comentat Crăciunescu la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

La rândul său, Claudiu Tudor, președintele Petrolului, anunță că ”lupii galbeni” vor face recurs, pentru că sancțiunea e mult prea dură. ”Sancțiune foarte dură, vom face recurs! Este un jucător care nu trebuie să se lase de fotbal pentru un incident în care Vali nu a avut intenție. Nu a vrut să facă rău jucătorului de la Sibiu.

Am spus clar, e o decizie foarte dură, nu vom accepta, pentru că n-a vrut să intre la rupere. Încă n-am apucat să vorbim cu Vali, îl las să se liniștească, probabil, a receptat în plin decizia comisiei. Ne așteptăm să se înjumătățească suspendarea la apel, așa ar trebui”, a declarat Claudiu Tudor pentru GSP.ro.

ADVERTISEMENT

Dani Coman, supărat pe cei de la Petrolul Ploiești

Președintele celor de la FC Hermannstadt, Dani Coman, i-a criticat pe cei de la Petrolul în urmă cu o săptămână, pentru că ar fi pus presiune pe comisii pentru ca jucătorul lor să scape de suspendare. ”Referitor la ceea ce s-a întâmplat cu Petrolul. Dacă erau corecți, eu n-am nimic cu Țicu am și declarat că nu a fost intenționat. L-am văzut în vestiar era distrus, dar trebuie să înțelegem că sunt anumite faulturi care pot distruge cariera și viața celorlalți.

Pentru ce? Pentru un fault? Ei dacă erau un club corect care se respectă veneau și spuneau: ‘Cât costă operația? 5.000 de euro? Plătim noi operația’. Nu să iasă prin ziare și să spună că Hermannstadt a trimis foaie la comisii. Nu a trimis Hermannstadt și nici nu a promis sau a spus că vor trimite foaie la comisii. Dacă vor să influențeze comisia, să o facă pentru că-i duce capul, nu cu mizerii de spatele blocului. Noi le-am depășit pe astea de mult.

ADVERTISEMENT

Din punctul meu de vedere, a fost o presiune și o mizerie pe care au scos-o ei prin presă. În ultima zi înainte de comisie, s-a dus Țicu la Dragoș la spital să-i spună că îi dă 1.000 de euro pe lună, dar că-i trebuie o foaie să nu-l suspende. Păi ce înseamnă șantajul ăsta? Dacă vrei să ajuți un jucător, tu Țicu sau clubul Petrolul, te duci și spui: ‘îți dau 1.000 de euro. Nu mă interesează că-mi dă 10 etape, că-mi dă 40 etape’.

Îți dau că așa consider eu, că așa e omenește, nu? Putem să-i dăm și noi 1.000 de euro, chiar mai mult. Nu suntem cei mai bogați, dar nici nu ne vindem la primul colț de stradă. Lumea trebuie să înțeleagă. Dacă vrei să ajuți un om, îl ajuți fără să-l șantajezi, fără să-i ceri ceva la schimb”, declara Dani Coman pentru Fanatik.ro.

ADVERTISEMENT