Tatăl Mădălinei Manole a murit cu durerea în suflet că nu și-a mai văzut nepotul, pe Petru Mircea Jr., de mai bine de 10 ani.
Ion Manole avea o singură dorință în viață: să-și vadă nepotul, fiul Mădălinei Manole, ultimul dar lăsat de solistă pe această lume, înainte de să se despartă de viață.
Nu a fost posibil, pentru că tatăl Petru Mircea s-a aflat în tot acest timp în război cu familia Manole și l-a ținut departe pe nepot de bunic.
Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, a explicat chinul prin care a trecut tatăl său. „Regret faptul că nu și-a mai văzut nepotul de când a murit Mădălina. A murit cu durerea în suflet că nu și-a văzut nepotul.
A avut chinuri groaznice înainte să moară, se gândea mereu că nu a fost soluționat niciodată cazul Mădălinei. A murit singur, fără nimeni, după o săptămână de chin în spital”, a explicat Marian Manole, în exclusivitate pentru FANATIK.
Mădălina Manole se sinucidea în urmă cu 10 ani, fiind la a 4-a tentativă de suicid. Celebra cântăreață a înghițit 400 ml de Furadan, un pesticid extrem de puternic, care i-a curmat viața în câteva minute.
Relația dintre Petru Mircea, soțul femeii, și familia Mădălinei Manole s-a deteriorat după moartea solistei. Petru Mircea a fost acuzat că e autorul moral al suicidului, astfel că a decis să-l rupă de familie pe fiul său, Petru Mircea Jr.
„Petru este un copil inteligent, pasionat de tehnologie. Tatăl lui trebuia să îi spună, pentru că altfel ar fi aflat de pe internet, fie de la vreun copil i-ar fi spus la școală.
I-a povestit tot, cum a găsit-o, despre biletul de sinucidere. I-a spus că mama lui a ales să se elibereze de povara apăsătoare cu care trăia în suflet. Băiatul a pus întrebări și a primit răspunsuri. El este foarte matur și a înțeles. Petru Mircea s-a pregătit mult pentru acest moment, a întrebat fel de fel de psihologi cum ar trebui să procedeze”, au declarat apropiați ai familiei pentru Playtech.ro.