News

ÎPS Pimen, bolnav de coronavirus și adus cu elicopterul la București, colaborator al Securității! Pasaje din notele prelatului: „Nu iubește conducerea țării”

21.04.2020 | 18:23
IPS Pimen bolnav de coronavirus si adus cu elicopterul la Bucuresti colaborator al Securitatii Pasaje din notele prelatului Nu iubeste conducerea tarii
ADVERTISEMENT

ÎPS Pimen, bolnav de coronavirus și adus cu elicopterul la București a fost colaborator al securității în trecut. Cel puțin așa reiese din motivarea Curții de Apel care nu a ezitat și a transmis în urmă cu mai mulți ani, mai exact în 2011, faptul că acesta a dat note informative.

ÎPS Pimen, bolnav de coronavirus și adus cu elicopterul la București, colaborator al securității!

Vorbim despre două note care au ajuns pe mâinile Securității. Trebuie specificat că, în cazul său au fost întocmite mai multe referate, rapoarte, fișe personale și trei scrisori operative.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, despre Arhiepriscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților se știe că a avut de-a lungul timpului două nume conspirative de care s-a folosit în raportările pe care le făcea către organul suprem al statului, așa cum era recunoscută Securitatea înainte de 1989.

Pasaje din notele prelatului: „Nu iubește conducerea țării”

De altfel, Pimen a recunoscut în fața judecătorilor că o parte din notele consemnate de Securitate și invocate de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) sunt adevarate.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, prelatul a ținut să transmită că în multe cazuri s-au tras concluzii neadevărate și incorecte. „A afirmat că a purtat discuții verbale cu diferiți ofițeri de Securitate dar prin acestea nu s-a atentat la poziția socială a unui cetățean sau a statului român”, se arată în decizia instanței.

Concret, pe 18 ianuarie 1979, la puține zile după trecerea în noul an, ÎPS Pimen semna „Petru” pe o notă informativă prin care aducea la cunoștinta organelor de securitate că o anumită persoană A.B. „nu iubește conducerea țării”.

ADVERTISEMENT

Culmea, părintele nu s-a oprit aici și avea să continue la același nivel. „Reclamantul a furnizat informații referitoare la situația familială a acesteia, încălcându-i-se astfel acesteia dreptul la viata privată.

Reclamantul a arătat că este adevarată consemnarea privind nota informativă din 14.09.1979 și a precizat că a evitat anumite discuții deoarece „era o ponegrire la adresa țării”, se mai arată în motivarea CAB.

ADVERTISEMENT

A.B nu a fost singura persoană despre a oferit părintele informații Securității, conform Curții de Apel. „Astfel în nota supliment datată 16.03.1977, reclamantul a furnizat informații în sensul ca prof. P. M era de opinie că profesorii să aibă o orientare mai largă și să nu fie prea marxiști și că vrea să-și facă prieteni persoane care să împărtășească niște idei nu prea fidele față de politica statului nostru”, a mai scris Pimen despre un cunoscut.

Judecătorii nu au stat o clipă pe gânduri și au transmis că notele prelatului cuprind aspecte de viață privată a unor persoane, opinii politice, dar și aspecte privind părăsirea țării.

Mai mult decât atât rapoartele și referatele depuse de pârât reliefează legătura strânsă și colaborarea reclamantului cu organele de Securitate, făcându-se propuneri chiar de recompensare a sa în scopul rezolvării sarcinii încredințate.

ÎPS Pimen s-a apărat spunând că nu este suficientă simpla furnizare de informații pentru a fi declarat colaborator al Securității. Vă readucem aminte că încă din octombrie 2007, CNSAS a stabilit că Vasile Zainea, adică Înalt Prea Sfințitul Pimen arhiepiscop ortodox al Sucevei și Rădăuților, a colaborat cu Securitatea.

ADVERTISEMENT