Sport

Irina Begu, încrezătoare după debutul cu dreptul la WTA Madrid: ”Pot să bat jucătoare importante”

Irina Begu a făcut un joc solid în primul tur la WTA Madrid, iar după calificare a mărturisit că se simte în stare să învingă orice jucătoare.
24.04.2024 | 06:00
Irina Begu increzatoare dupa debutul cu dreptul la WTA Madrid Pot sa bat jucatoare importante
Irina Begu a făcut un joc solid în primul tur la WTA Madrid, iar după calificare a mărturisit că se simte în stare să învingă orice jucătoare. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Aflată la doar al doilea turneu după o pauză îndelungată, sportiva de 33 de ani a trecut de cehoaica Linda Fruhvirtova, în vârstă de 18 ani, ocupanta poziției 146 în clasamentul mondial, scor 6-4, 7-6 (0), după puțin peste 2 ore.

Irina Begu, prima reacție după victoria de la WTA Madrid

După calificarea în turul 2 la WTA Madrid, Irina Begu a vorbit despre faptul că mereu s-a simțit avantajată de condițiile de joc din capitala Spaniei și se bucură de faptul că a revenit în circuit.

ADVERTISEMENT

”Mă bucur că am revenit aici, la Madrid, este unul dintre turneele mele preferate. Mă simt ca acasă, jocul întotdeauna a mers aici, m-au avantajat condițiile. Evident că anul acesta este un pic diferit, am nevoie un pic de ritm, de câteva meciuri în picioare.

Dar per total mă bucur de turneu, de fiecare meci în parte și sper ca jocul meu să crească de la partidă la partidă. Sunt bine din punct de vedere fizic, totul e rezolvat, chiar îmi pare bine că simt din nou adrenalina.

ADVERTISEMENT

După mai bine de 14 ani de când sunt în Top 100, este prima dată când am o perioadă mai lungă de stat acasă, fără turnee, fără să călătoresc. M-am bucurat și de perioada asta, aveam nevoie și acum încerc să mă bucur din nou de turnee”, a declarat Begu, pentru gsp.ro.

I-a pus gând rău lui Madison Keys

După ce la finalul lunii martie a făcut finală într-un turneu de mai mică anvergură în Antalya, românca speră să aibă rezultate notabile și pe zgura de la Madrid, acolo unde întotdeauna s-a simțit foarte bine.

ADVERTISEMENT

”M-a ajutat pentru că știam cum joacă Fruhvirtova. Bineînțeles că și jocul ei s-a schimbat față de acum 4 ani, a crescut, s-a maturizat, cred că a fost la un moment dat în top 100, au avut rezultate bune. Este o jucătoare care aș spune că joacă un pic mai bine pe hard decât pe zgură.

Evident că împreună cu Victor (n.r. – antrenorul Victor Crivoi) am încercat, el s-a uitat la meciuri, să facem o tactică pe cât de bună posibil. În mare parte știam. Cred însă că aici trebuie să-mi păstrez eu jocul, indiferent de de adversară. Dar da, în mare parte a contat și meciul acela din Cairo.

ADVERTISEMENT

Urmează Madison Keys, o jucătoare puternică, o jucătoare care joacă bine și este de atâta timp în în top. Cum am zis, cred că important e să-mi fac eu jocul cât mai bine. Am armele necesare aici, întotdeauna la Madrid am simțit că pot să bat jucătoare importante”, a spus ea.

Programul pe zgură al lui Begu

”Atâta timp cât jocul meu funcționează și pot să îl pun în aplicare cât mai bine, consider că pot să fac față și să joc împotriva jucătoarelor de top. Cum am zis, va fi un meci diferit. Încerc să mă bucur de perioada asta și vom vedea joi.

După Madrid voi juca la Roma, apoi Roland Garros, m-am înscris cu clasamentul protejat. Depinde foarte mult de rezultatele pe care le fac aici. Între aceste turnee voi mai încerca să joc și altele, dacă rezultatele nu vor fi să ajung în săptămâna a doua.

Încerc să am cât mai multe meciuri în picioare, este o perioadă care mie îmi place, zgura tot timpul m-a avantajat și cred pentru mine în momentul de față important e să cresc, să-mi cresc nivelul”, a încheiat Irina Begu.

ADVERTISEMENT