Life

Irina Fodor, detalii despre America Express. Ce a impresionat-o pe Drumul Aurului: „Nu se compară

America Express va avea premiera pe 15 ianuarie 2023, iar Irina Fodor a vorbit despre experiența trăită pe Drumul Aurului.
14.01.2023 | 12:22
Irina Fodor detalii despre America Express Ce a impresionato pe Drumul Aurului Nu se compara
Irina Fodor a făcut dezvăluiri despre America Express. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Irina Fodor a povestit despre experiența trăită pe Drumul Aurului. America Express va avea premiera pe 15 ianuarie 2023, iar vedeta Antena 1 a vorbit despre concurenți și locurile văzute.

Irina Fodor a făcut dezvăluiri despre America Express

Telespectatorii sunt pe cale să facă cunoștință cu concurenții de la America Express. Emisiunea va avea premiera pe 15 ianuarie 2023, iar vedetele vor avea de trecut peste numeroase provocări, mai ales că vor exista și jocuri la care echipele să-și joace Jokerii magici.

ADVERTISEMENT

Cu ajutorul acestora, concurenții pot face rost de cazare la hotel sau transport până la o anumită locație și pot avea ocazia să fure mașina unei alte echipe pe traseu.

Alături de Irina Fodor vor mai fi Oase și Damian, care au responsabilitatea de a le spune telespectatorilor despre frumusețile întâlnite pe Drumul Aurului și de a le explica cultura Mexicului, Guatemalei și Columbiei.

ADVERTISEMENT

„Concurenții din acest sezon sunt curioși, entuziaști și extraordinar de competitivi. Felul în care își asumă cursa asta și luptă pe traseu pentru fiecare misiune va uimi pe toată lumea. Când îi vezi la fața locului, îți dau senzația că sunt într-o competiție pe viață și pe moarte.

Toată lumea vrea să ajungă pe primele locuri. Chiar și în cursa pentru ultima șansă, luptă ca și cum n-ar mai fi altceva mai important pe pământ”, a declarat Irina Fodor, citată de Observator. 

ADVERTISEMENT

„Este o rută pe care în fiecare zi descoperi niște lucruri care te uimesc”

Odată cu cele nouă echipe, Irina Fodor a descoperit o parte mai puțin văzută a Americii, dar a trecut și prin experiențe care au speriat-o.

Sezonul acesta, startul se dă în inima Americii Latine. Echipele traversează Atlanticul și pornesc în căutarea orașului pierdut, El Dorado.

ADVERTISEMENT

„Este o rută pe care în fiecare zi descoperi niște lucruri care te uimesc. Privind la televizor, mi se părea că aceste lucruri sunt la capătul lumii, unde n-o să ajung niciodată.

Iar felul în care le-am descoperit aici nu se compară cu ceea ce vede un turist. Noi trăim alături de localnici, iar asta mi se pare spectaculos. E o experiență unică, nu se compară cu niciun alt fel de reality show”, a mai spus Irina Fodor.

ADVERTISEMENT