Israelul are un punct mai puțin decât România înainte de meciul direct de pe Arena Națională, iar „albii și albaștrii” au făcut declarații amenințătoare pentru „tricolori”.
Toți cei cinci au fost deja folosiți în meciurile din Liga Națiunilor sau din preliminariile Campionatului Mondial în ultimii doi ani și drept urmare nu mai pot juca pentru echipa națională a României. Dar cine sunt acești puști?
Denny Gropper, Doron Leidner și Suf Podgoreanu sunt cei mai tineri dintre ei și ar fi putut să joace pentru România la nivel de seniori. Au ales însă să o facă pentru Israel, deși dețin cetățenia română. Iată povestea lor.
Omri Glazer – un portar în vârstă de 27 de ani și joacă la Steaua Roșie Belgrad. Evaluat la 1,4 milioane de euro, are deja 7 meciuri pentru prima reprezentativă a Israelului, la care a debutat pe data de 2 septembrie 2017, împotriva Macedoniei de Nord, scor 0-1. A fost ales portarului anului 2022 în Israel.
Denny Gropper – fundaș stânga în vârstă de 24 de ani, evoluează pentru Ludogorets, care l-a cumpărat de la Hapoel Tel Aviv. Este evaluat la 600.000 de euro și are trei meciuri la naționala Israelului. A debutat pe 24 septembrie, într-un meci din Liga Națiunilor cu Albania și mai are opt selecții la tineret.
Doron Leidner – fundașul stânga de 21 de ani și deține pașaport românesc și provine dintr-o familie de evrei români. Evoluează la Olympiacos Pireu, e cotat la 1,5 milioane de euro și are 7 selecții la prima reprezentativă. A debutat în 2022 în Liga Națiunilor cu Islanda, scor 2-2.
Omer Atzili – a fost desemnat fotbalistul anului 2022 în Israel. Mijlocașul de 30 de ani a fost cumpărat de saudiți de la Al Ain pentru două milioane de euro de la Maccabi Haifa. Extrema dreaptă are însă doar 6 meciuri la naționala Israelului, pentru care a debutat în Liga Națiunilor anul trecut. Este evaluat la 2,2 milioane de euro.
Șuf Podgoreanu – e un atacant de mare perspectivă, în vârstă de doar 21 de ani și evoluează pentru Maccabi Haifa. A suferit o accidentare gravă într-un meci din Liga Campionilor, însă acum este în revenire de formă. Vârful a trecut și pe juniorii lui AS Roma și Spezia. A jucat la Campionatul European de tineret și are 6 meciuri. Nu a apucat să debuteze pentru Israel la seniori. Are pașaport românesc, iar tatăl său este evreu din România, care a jucat pentru Hapoel, la fel ca bunicul său.
Meciul dintre România și Israel se dispută pe 8 septembrie, de la ora 21:45, pe stadionul „Național Arena”, de la ora 21:45. Partida a creat emulație în rândul suporterilor, care au cumpărat peste 40.000 de bilete. În cazul în care „tricolorii” se impun, naționala lui Edi Iordănescu ia o opțiune importantă pentru a termina pe locul doi în grupă.