Sport

Israel, motivată la maxim înainte de duelul cu România: “Poate cel mai important meci din istorie”

Israel își joacă ultima șansă contra României pentru a prinde un loc la Euro 2024, însă misiunea va fi una dificilă. Tricolorii sunt neînvinși în această campanie de calificare.
17.11.2023 | 22:42
Israel motivata la maxim inainte de duelul cu Romania Poate cel mai important meci din istorie
Israel isi joaca ultima carte contra Romaniei. foto: fanatik.ro
ADVERTISEMENT

Israel este obligată să câștige contra României pentru a mai spera la calificare. Zdruncinată de război, adversara tricolorilor a pierdut din turație și a reușit un singur punct în meciurile cu Kosovo și Elveția. Tensiunea este la cote înalte în tabăra israeliană. Reporterii s-au rostit la selecționer chiar în conferință.

Israel își joacă ultima carte contra României

“Dacă ne vom respecta principiile, vom reuși să jucăm bine și în prima repriză. Îmi doresc să marchez și la echipa națională, însă cel mai important este să câștigăm. Este poate cel mai important meci din istorie. Toată țara este alături de noi. Sper și sunt convins că vom reuși.

ADVERTISEMENT

E un moment foarte dificil să jucăm fotbal când există un război, dar avem o misiune. Trebuie să ne continuăm drumul ca echipă, ca națiune. Trebuie să câștigăm și pentru soldații care luptă, pentru oamenii care sunt departe de casele lor. Noi trebuie să ne îndeplinim misiunea.

Așa cum am văzut în meciurile trecute, echipa României e foarte bună. Stanciu și Marin sunt jucători de mare calitate, la fel și cei din atac, dar dacă vom intra pregătiți și vom fi concentrați, vom obține rezultatul pe care ni-l dorim”, a declarat Dor Peretz.

ADVERTISEMENT

Radu Drăgușin și Ianis Hagi, doi dintre liderii României, sunt pregătiți să lupte până în ultima secundă în duelul cu Israel și să închidă soarta calificării. România are șansa de a închide soarta calificării dacă reușește să nu piardă în partida din Ungaria.

Nicolae Stanciu și Răzvan Marin, în vizorul Israelului

Nicolae Stanciu și Răzvan Marin sunt văzuți de către Peretz drept cei mai periculoși tricolori. Nicolae Stanciu este căpitanul echipei și una din vedetele din fotbalul arab. Stanciu s-a transferat în acest sezon la Damak, acolo unde a reușist 2 goluri în 8 partide.

ADVERTISEMENT

Răzvan Marin este titular în Serie A, la Empoli. În vârstă de 27 de ani, Răzvan Marin a bifat 10 prezențe în acest sezon pentru echipa sa de club, însă nu a reușit să înscrie niciun gol. În sezonul trecut, Marin a dat 2 goluri și a primit 7 cartonațe galbene în cele 33 de apariții pentru Empoli.

Cu două meciuri rămase de jucat în faza preliminară, România se află la egalitate cu liderul Elveția, ambele echipe au câte 16 puncte, însă elvețienii ocupă primul loc datorită unui golaveraj superior. În ultima rundă a competiției, cele două formații se vor întâlni pe Național Arena.

ADVERTISEMENT

Elveția a înregistrat o scădere de formă în ultimele partide. Formația pregătită de Murat Yakin are 4 remize în ultimele 5 dueluri din campania de calificare. Ultimul succes al Elveției a fost contra selecționatei Andorrei, scor 3-0.

ADVERTISEMENT
2,75 este COTA EXCLUSIVĂ CASA PARIURILOR pentru pronosticul „2 solist” la Israel - România