Sport

Italienii au descoperit secretul revenirii lui Valentin Mihăilă la Parma: „De multe ori părea iritabil, apatic și nervos”

Valentin Mihăilă este unul dintre cei mai în formă jucători de la Parma în ultima perioadă. Presa locală i-a dedicat un amplu articol internaționalului român.
07.02.2024 | 09:39
Italienii au descoperit secretul revenirii lui Valentin Mihaila la Parma De multe ori parea iritabil apatic si nervos
Italienii au vorbit despre secretul revenirii de formă a lui Valentin Mihăilă la Parma. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Valentin Mihăilă este pe val în tricoul Parmei, liderul din Serie B. Internaționalul român în vârstă de 24 de ani a marcat în două din ultimele 3 meciuri și este unul dintre titularii formației pregătite de Fabio Pecchia. Totuși, fostul fotbalist al Universității Craiova a fost nevoit să treacă peste numeroase obstacole pentru a ajunge să fie om de bază la Parma.

Valentin Mihăilă, revenire de formă la Parma

Valentin Mihăilă și Dennis Man luptă în acest sezon pentru promovarea în Serie A cu Parma. Echipa lui Fabio Pecchia ocupă prima poziție în clasamentul din Serie B după 23 de etape, cu 48 de puncte, la 4 puncte de ocupanta poziției secunde.

ADVERTISEMENT

Ambii români traversează o formă foarte bună la Parma chiar înainte de Euro 2024. Totuși, drumul lui Valentin Mihăilă pentru a deveni titular în echipa din Emilia-Romagna a fost unul mai greu în comparație cu cel al lui Dennis Man.

Jurnaliștii de la Parmalive i-au dedicat un articol întreg internaționalului român. În ultima partidă, Parma a învins Venezia pe teren propriu, scor 2-1. Valentin Mihăilă a înscris în minutul 21 din pasa lui Hernani. Italienii sunt convinși că românul ar fi fost numit omul meciului, dacă Drissa Camara nu ar fi înscris în prelungiri și ar fi adus victoria gazdelor.

ADVERTISEMENT

Italienii au descoperit secretul revenirii lui Valentin Mihăilă la Parma: „De multe ori părea iritabil, apatic și nervos”

Parma l-a transferat pe Valentin Mihăilă de la Universitatea Craiova pentru 9,1 milioane de euro în toamna anului 2020. După un sezon și jumătate, românul a fost împrumutat de Parma la Atalanta. Revenit la Parma, la începutul sezonului trecut, Valentin Mihăilă a fost om de bază, însă accidentările i-au compromis sezonul jucătorului cu profil ofensiv.

Treptat, Valentin Mihăilă și-a pierdut locul de titular la Parma. „Mihăilă nu mai părea capabil să-și revină. Ceea ce i-a enervat pe fani au fost reacțiile lui: de multe ori părea iritabil, apatic și nervos.

ADVERTISEMENT

Acest comportament a fost un simptom al perioadei negative pe care o trăia și, combinat cu fragilitatea sa fizică, părea să-și pună în pericol cariera și viitorul în tricoul încrucișat”, au scris jurnaliștii italieni.

Fabio Pecchia a crezut în Valentin Mihăilă

Valentin Mihăilă a încheiat sezonul 2022/2023 cu doar 19 apariții în care a înscris 2 goluri și a oferit 3 pase decisive. În ciuda cifrelor, Fabio Pecchia și-a păstrat încrederea în Valentin Mihăilă, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

ADVERTISEMENT

Italienii susțin că primul moment cheie în procesul de revenire al lui Valentin Mihăilă a fost golul marcat în prelungiri în derby-ul cu Palermo, scor 3-3, de la finalul anului trecut. „A fost probabil episodul care l-a deblocat și mental”, susțin italienii.

Antrenorul Fabio Pecchia a observat detaliul cheie și a profitat, trimițându-l titular în 6 din ultimele 7 partide. „A confirmat încrederea enormă în el. Performanțele nu au fost toate excelente, dar spiritul și dăruirea nu mai lipsesc. 

Acum Mihăilă simte că a revenit în proiect, e în sfârșit bine fizic și are încredere. Ultimele goluri, împotriva Sampdoriei și Veneției, nu fac altceva decât să-i ofere mai multă seninătate și conștientizare”.

Valentin Mihăilă, cifre mai bune decât tot sezonul precedent

Revenirea de formă a lui Valentin Mihăilă este sugerată și cu ajutorul cifrelor. Deși mai are o jumătate de sezon la dispoziție, internaționalul român are deja cifre mai bune în comparație cu toată stagiunea precedentă. În 21 de partide, Mihăilă a înscris 3 goluri și a oferit 2 pase decisive la Parma.

„Valentin e bine, l-am așteptat mult. Este în stare fizică bună și și-a găsit și liniștea care îi lipsea. Văzându-l jucând, atacă în profunzime, găsește drumul spre poartă, pentru mine este foarte bine.

Ne permite să avem o alternativă valabilă cu Bonny să poată juca și ca aripă. Nu a fost ușor, trebuie sa continue așa”, a declarat Fabio Pecchia despre Valentin Mihăilă.

ADVERTISEMENT