Life

Iulia Vântur a atras toate privirile la un eveniment. Salman Khan, cerut în căsătorie. Ce a răspuns actorul

Iulia Vântur a fost în centrul atenției la IIFA 2023. Salman Khan, cerere în căsătorie. Cum a reacționat starul indian.
29.05.2023 | 21:30
Iulia Vantur a atras toate privirile la un eveniment Salman Khan cerut in casatorie Ce a raspuns actorul
Iulia Vântur a fost în centrul atenției la IIFA 2023. Salman Khan, cerere în căsătorie. Cum a reacționat starul indian. Sursa foto: Instagram. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Fosta prezentatoare de la Pro TV a atras toate privirile la un eveniment internațional la care a luat parte recent. Iubitul său a fost cerut în căsătorie. Ce a răspuns actorul pe covorul roșu de la premiile Academiei Internaționale de Film Indian.

Iulia Vântur a fost în centrul atenției la IIFA 2023. Salman Khan, cerere în căsătorie. Cum a reacționat starul indian

Iulia Vântur a fost în centrul atenției la International Indian Film Academy 2023 (IIFA) care s-a desfășurat în cursul zilei de 26 mai 2023. Vedeta a fost însoțită de actorul cu care se iubește de circa 10 ani, Salman Khan.

ADVERTISEMENT

La acest eveniment fosta iubită a lui Marius Moga a purtat o rochie lungă, fără bretele, de culoare mov și foarte senzuală. Blondina a ținut cont de „reguli” și nu și-a expus decolteul sau picioarele pe care le-a acoperit complet ținuta.

Cu toate că a atras toate privirile de partea sa, starul indian nu a fost trecut cu vederea și chiar a fost cerut în căsătorie. O jurnalistă și-a luat inima în dinți și i-a pus marea întrebare la care a primit un răspuns neașteptat.

ADVERTISEMENT

„Zilele mele de căsătorie s-au terminat. Ar fi trebuit să mă cunoști acum 20 de ani”, i-a spus Salman Khan tinerei, scrie cancan.ro. Oare Iulia Vântur știe că partenerul de viață nu se gândește serios la acest aspect?

La fel de bine se poate ca starul de la Bollywood să fii făcut o simplă glumă pe seama acestui aspect, mai ales că vedeta a vorbit de foarte multe ori despre momentul în care va ajunge în fața altarului cu actorul indian.

ADVERTISEMENT
Iulia Vântur, prezentă la IIFA 2023
Ținuta purtată de Iulia Vântur la IIFA 2023. Sursa foto: Instagram. Colaj: Fanatik

Iulia Vântur și Salman Khan, planuri de nuntă?

Iulia Vântur și Salman Khan formează un cuplu de foarte multă vreme, blondina mărturisind că nu mai simte presiunea de a se căsători sau de a deveni mamă, deși are 42 de ani. Cântăreața crede că toate se întâmplă la momentul potrivit.

„Misterul a dat mereu mai multă savoare dragostei. Nu m-am despărțit, nu m-am căsătorit, sunt constantă în iubire de atâția ani. Nu mă obosesc. Da, mi-ar plăcea să devin mamă, însă un copil e un dar divin.

ADVERTISEMENT

Se va întâmpla atunci când va trebui să se întâmple… Eu îl primesc cu bucurie!”, a spus fosta prezentatoare de la Pro TV într-un interviu pentru viva.ro. Iulia Vântur se concentrează mai mult pe carieră.

ADVERTISEMENT