De peste șapte ani, Iulia Vântur este stabilită în India, iar viața sa personală stârnește mare interes, ținând cont că se iubește cu Salman Khan, celebrul star de la Bollywood. Două curiozități apar frecvent pe buzele publicului: dacă s-au despărțit și dacă au de gând să se căsătorească, iar fosta prezentatoare de la Dansez pentru tine a atins ambele subiecte într-o apariție recentă.
Iulia Vântur a preferat să vină în țară și să-și vadă familia, în loc să participe la nunta anului, la care a cântat și Rihanna. Este vorba, de fapt, despre un eveniment ce a avut loc pentru a anunța faptul că fiul lui Mukesh Ambani, unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, se va căsători cu fiica unui multimilionar din India.
Nume celebre au fost prezente la grandioasa petrecere, printre care se numără Mark Zuckerberg, Bill Gates, dar și Salman Khan. Și, deși fanii se așteptau să-l vadă la brațul Iuliei Vântur, acest lucru nu s-a întâmplat.
Lipsa ei de la eveniment a condus imediat la bănuieli și s-a zvonit că vedeta și starul de la Bollywood și-au spus adio după 10 ani de relație. Subiectul a fost atins de Iulia Vântur în direct, în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Amuzată, pe de o parte și revoltată pe de alta, Iulia Vântur a afirmat că relația cu Salman Khan stă pe roze. Mai mult decât atât, a afirmat că atunci când apar astfel de zvonuri nici măcar nu le menționează în fața iubitului său. „Avem lucruri mai importante de vorbit”.
„A confirmat? De fiecare dată când vin în țară, mi se spune că m-am despărțit. N-am voie să vin să-i văd pe mama și pe tata? Ne-am obișnuit, suntem în vizorul public. Îți dai seama, dacă tot am venit în România să se spună ceva.
A, și aparent m-a și ignorat la un eveniment la care, culmea, m-a chemat. Noi glumim acum, să ne înțelegem. Hai să nu dăm mai mult. (…) Noi suntem foarte bine. Plec mâine înapoi. (…) Am văzut-o pe mama. L-am văzut pe tata. M-am încărcat cu energie.
Am avut show la Dubai și dacă tot am fost mai aproape, am zis să vin. Eu plănuiam să-i chem pe ai mei acolo, doar că până la urmă n-au mai putut, cățelușul meu e foarte bătrân și au zis să mai stea acasă. Vin cam la trei-patru luni”, a explicat Iulia Vântur la Pro TV.
Prin urmare, Iulia Vântur nu l-a însoțit pe Salman Khan pentru că adevărata nuntă a fiului lui Ambani va fi abia peste câteva luni, în iulie. „Nunta secolului, peste tot unde te uitai, numai imagini și știri despre asta. E o petrecere ca să anunțăm nunta.
Îți dai seama ce o să fie la nuntă? Ambani e un tip foarte fain, cu picioarele pe pământ. Întregii familii îi pasă de clasa de jos, ajută. Are afaceri peste tot, în orice domeniu. (…) E în iulie. Sper să nu fie exact de ziua mea”, a explicat Iulia Vântur.
Pe de altă parte, fosta prezentatoare de la Dansez pentru tine a mărturisit că, asemenea celor mai mari oameni ai lumii, și iubitul ei a mers la evenimentul lui Ambani însoțit de gărzile sale de corp.
„Sunt foarte, foarte mulți oameni. De regulă, familia Ambani circulă cu foarte multă pază. La fel și Salman. Eu am crezut prima dată că e o fiță, dar e o nevoie. Pentru că fanii câteodată, din dorința de a fi cât mai aproape de el… îl acaparează în așa fel încât pot să și-l rănească.
Îți dai seama, 30 și ceva de actorie, în care efectiv a făcut ceva pentru oamenii de acolo, inclusiv cu fundația lui. Zilnic părinții lui semnează cecuri de zeci de mii de euro pentru operații”, a povestit Iulia Vântur.
Pornind de la subiectul nunții, Cătălin Măruță a fost curios să afle cum o să arate nunta Iuliei cu Salman Khan, iar artista devenită cunoscută în India nu a negat posibilitatea de a deveni doamna Khan.
Din contră, l-a luat prin surprindere pe prezentatorul de la Pro TV atunci când l-a întrebat la ce culoarea ar putea purta la eveniment. În plus, s-a arătat încântată atunci când Măruță i-a spus ca se va îmbrăca în Tigru.
„Te-ai gândit la o culoare? Vezi ce haine îți iei? Să fie, că el Tiger, de fapt, e personajul Tiger”, i-a răspuns Iulia Vântur. Totuși, până la nuntă, un lucru este cert, românca se înțelege de minune cu socri, cărora le va duce din România pălincă și bunătăți tradiționale. „Îi duc tatălui lui (n.r pălincă). Să știi că i-am mai dus de la tata și i-a plăcut țuica”, a povestit Iulia Vântur.