Sport

Iuliu Mureșan anunță primele două transferuri făcute de Mircea Rednic la Dinamo: „Au pașaport european!”

Doi jucători străini, cu pașaport european, sunt primele transferuri realziate de Dinamo după revenirea lui Mircea Rednic ca antrenor principal
05.10.2021 | 14:21
Iuliu Muresan anunta primele doua transferuri facute de Mircea Rednic la Dinamo Au pasaport european
Dinamo a transferat o întreagă echipă în 40 de zile
ADVERTISEMENT

Directorul executiv al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, a anunțat că la echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare vor ajunge, în viitorul foarte apropiat, un fundaș dreapta și un atacant, jucători ceruți insistent de noul tehnician.

Remiza de pe teren propriu obținută sâmbătă de Dinamo cu UTA, 2-2, în primul meci al lui Mircea Rednic de la revenirea, a cincea oară, pe banca tehnică a grupării bucureștene, a fost primul semn că lucrurile se pot schimba în bine la echipa alb-roșie.

ADVERTISEMENT

Timp de aproape două luni, în iulie și august, Dinamo nu a putut aduce niciun jucător, din cauza interdicției primite de la FIFA, în contextul în care existau datorii financiare la fostul jucător Isma Lopez.

Mircea Rednic aduce la Dinamo doi jucători cu pașaport european

Primul jucător care a ajuns la grupare alb-roșie după ce ce forul mondial a dat „câinilor” dreptul să facă transferuri a fost fundașul dreapta Constantin Nica. Lui i-au urmat Plamen Iliev, Andre Pinto, Răzvan Popa, Cătălin Itu, Cosmin Matei, Gabriel Torje, Mirko Ivanovski și Cătălin Țîră.

ADVERTISEMENT

Iuliu Mureșan a anunțat că la echipă vor mai ajunge doi fotbaliști. Directorul executiv a avut o discuție cu noul antrenor, iar acesta i-a transmis că are nevoie de un fundaș dreapta și un atacant veritabil.

Îi are el pe cei doi jucători, sperăm să vină cât mai repede. Sunt dorințele lui directe și au pașaport european. Nu au mai jucat în România”, a declarat la Pro X fostul președinte al celor de la CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Dinamo, blocaj în fața porții

În ceea ce privește remiza cu UTA, Mureșan s-a declarat mulțumit de atitudinea jucătorilor, dar continuă să fie nemulțumit de numărul mare al ocaziilor irosite. „O să îmbunătățim 2-3 posturi pentru că se ratează mult în fața porții, e o problemă, e un blocaj”, a declarat oficialul.

Am fost în inferioritate numerică, am avut ocazii multe, dar nu am știut să fructificăm. Sunt mulțumit de schimbarea de atitudine, de schimbarea jocului și pentru că Mircea Rednic și-a pus amprenta prin personalitatea lui după două zile. Ne dă speranțe!

ADVERTISEMENT

Păcat că nu am câștigat. Eu zic că am fi meritat. Vreau să remarc și arbitrajul, nu am văzut să fi existat greșeli de arbitraj. Noi am fost de vină că am niște bâlbâieli în apărare, niște metehne vechi ale echipei care se vor corecta.

Sunt convins că Mircea știe cum o să le rezolve. Sper foarte mult de la partidele următoare, indiferent de ce adversar întâlnim. Este foarte puțin un punct, dar ați văzut că am dominat partida, am condus-o, putea să fie și 4-0 sau 5-1, dar așa a fost să fie.

Avem și un pic de ghinion. Eu cred că o să vină și încrederea după primele două victorii. Facem niște greșeli nepermise”, a declarat Mureșan.

ADVERTISEMENT