Sport

Ivaylo Petev, mesaj războinic înaintea derby-ului CFR Cluj – Universitatea Craiova! Ce spune despre accidentarea lui Screciu

Ivaylo Petev are un mesaj războinic înaintea derby-ului CFR Cluj - Universitatea Craiova, iar antrenorul bulgar a vorbit și despre accidentarea lui Vlad Screciu.
15.03.2024 | 18:54
Ivaylo Petev mesaj razboinic inaintea derbyului CFR Cluj  Universitatea Craiova Ce spune despre accidentarea lui Screciu
Ivaylo Petev, mesaj războinic înaintea derby-ului CFR Cluj - Universitatea Craiova! Ce spune despre Screciu. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Derby-ul CFR Cluj – Universitatea Craiova se va juca sămbătă, de la ora 20:00, iar „alb-albaștrii” și-au luat deja zborul către Gruia. Ivaylo Petev țintește cele trei puncte din confruntarea cu Adi Mutu, care are doar o singură victorie cu oltenii în palmares.

Ivaylo Petev, mesaj războinic înaintea derby-ului CFR Cluj – Universitatea Craiova: „Luptăm din primul minut pentru victorie”

„Alb-albaștrii” au învins în derby-ul cu FC U Craiova 1948 și au încărcate bateriile la maximum pentru întâlnirea cu CFR Cluj. Ivaylo Petev a reușit să redreseze Universitatea Craiova, iar tehnicianul bulgar nu are de gând să facă pași greșiți în play-off.

ADVERTISEMENT

Ivaylo Petev le-a transmis suporterilor Universității Craiova că oltenii sunt gata de luptă pentru cele trei puncte. Antrenorul bulgar simte foamea de rezultate din ochii elevilor săi înaintea derby-ului din Ardeal.

„O să ne întâlnim cu una dintre cele mai bune echipe, o echipă cu mare experiență și mulți jucători individuali foarte buni. O să căutăm să ne prezentăm bine și să câștigă meciul. Mai sunt multe meciuri până la sfârșit, este logic că dacă o să câștigăm ne apropiem de cei din fața noastră.

ADVERTISEMENT

Nu o să fie ușor să câștigăm, dar o să luptăm din primul minut. Mereu luptăm, dar fiecare adversar este diferit și avem un singur scop: să câștigăm. Dorința jucătorilor se vede în fiecare zi, câteodată avem rezultate și câteodată nu, dar dorința o văd în fiecare zi.

Meciul cu FC U a fost cel mai special, am câștigat cu multe emoții, dar în final au reușit și ne bucură. Trebuie să ne pregătim fizic, psihic și tactic. Este mai bine să jucăm acum cu CFR Cluj, nu după pauza din campionat”, a spus Petev.

ADVERTISEMENT

Vladimir Screciu nu joacă în CFR Cluj – Universitatea Craiova

Vladimir Screciu are o microleziune și ratează derby-ul CFR Cluj – Universitatea Craiova, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Ivaylo Petev a vorbit despre situația internaționalului român la conferința de presă.

„Cred că va fi spectacol, așa va fi în fiecare meci. Mă bucur foarte mult că am reușit să facem fericiți suporterii, este normal să aibă o motivație mai mare. Îi aștept să ne susțină ca și până acum. Stresul este mare, dar dacă vrei să faci ceva diferit, ceva important, trebuie să te obişnuieşti să joci sub presiune.

ADVERTISEMENT

Nu s-au schimbat multe la CFR Cluj. Otele este în formă, însă nu este important cum o să joace un jucător, ci cum o să ne apărăm mâine. Nu putem să spunem că o persoană poate să facă una sau alta. 

Screciu nu o să fie disponibil mâine, să sperăm că după pauza națională se va reface și imediat o să fie apt”, a declarat Ivaylo Petev la conferința înaintea derby-ului cu rivalii CFR Cluj din Gruia.

ADVERTISEMENT
Tags: