Fotbal intern

Contra îl transformă pe Albin în Leonidas: “Program SPARTAN!”

Juan Albin a sosit în ţară şi urmează să semneze cu Dinamo. Uruguayanul, unul dintre cei mai buni stranieri care a evoluat în România, va avea un salariu de 15.000 de euro şi este considerat...
14.07.2017 | 10:06
Contra il transforma pe Albin in Leonidas Program SPARTAN
ADVERTISEMENT

Juan Albin a sosit în ţară şi urmează să semneze cu Dinamo. Uruguayanul, unul dintre cei mai buni stranieri care a evoluat în România, va avea un salariu de 15.000 de euro şi este considerat de Cosmin Contra una dintre piesele de bază. 

Dar, Albin nu este încă pregătit să evolueze în meciul cu Juventus Bucureşti din prima etapă, programat sâmbătă seara de la ora 21:00. Cel mai probabil, mijlocaşul va fi apt pentru meciul din etapa a 3-a cu Viitorul. Până atunci, Contra i-a pregătit un program de pregătire spartan.

ADVERTISEMENT

“În 10 zile, maximum două săptămâni, ar trebui să fie într-o formă fizică foarte bună. Să vedem cum stă şi cu kilogramele. Oricum, va intra într-un program spartan. Dacă ai calitate şi valoare, te impui uşor, iar el are o tehnică extraordinară”, a spus Dănciulescu, managerul sportiv al clubului.

Juan Albin, “jucătorul care poate face diferenţa în orice moment” 

Cosmin Contra consideră că lui Albin este jucătorul care va face diferenţa: “Albin nu vine total nepregătit, el a efectuat un program de antrenamente. E un fotbalist ce poate face diferenţa în orice moment al meciului. El a fost trimis la echipa secundă a clubului Veracruz pentru că voia să plece, dar e tipul de fotbalist care putea juca şi la cluburi mari din Spania.

ADVERTISEMENT

Doar că i-a lipsit ambiţia în momentul în care a ajuns de la Getafe la Espanyol. Când eram eu la Getafe, el era printre puştii de la echipă şi am avut grijă de el. La Veracruz am înţeles că a avut un conflict cu antrenorul, nu va fi cazul aici, la Dinamo”

Dinamo debutează sâmbătă, de la ora 21:00, în deplasare cu Juventus Bucureşti. Meciul va avea loc pe “Ilie Oană” din Ploieşti.

ADVERTISEMENT