Jucătorii lui Napoli, pedepsiți drastic de patron! De Laurentiis i-a „ars” cu 25% din salariile pe luna noiembrie: amenzi de peste 2 milioane de euro

Andrei Bogdan Şchiopu   
în SSC Napoli
25/11/2019, 16:34
Jucătorii lui Napoli, pedepsiți drastic de patron! De Laurentiis i-a „ars” cu 25% din salariile pe luna noiembrie: amenzi de peste 2 milioane de euro
Jucătorii lui Napoli, pedepsiți de patron. Sursă foto: hepta.ro

Aurelio De Laurentiis a decis să-i amendeze pe toți jucătorii care au pornit o adevărată revoltă împotriva lui la finalul meciului cu Red Bull Salzburg (1-1) din Champions League. Atunci, atât Carlo Ancelotti cât și fotbaliștii au refuzat să plece în cantonamentul care le-a fost impus de patron.

Jucătorii lui Napoli „arși” cu 25% din salariu

Aurelio De Laurentiis, patronul lui Napoli, și-a amendat toată echipa cu 25% din salariul pe care trebuiau să-l primească pe luna noiembrie, mai puțin pe Kevin Malcuit, fotbalist care este accidentat și care va reveni pe teren abia la sfârșitul lunii aprilie. Suma totală a amenzii se ridică la peste 2.000.000 de euro.

Lorenzo Insigne i-a transmis fiului patronului la sfârșitul meciului cu Red Bull Salzburg că ei nu se vor duce în cantonamentul de la Castel Volturno. „Spune-i tatălui tău că ne ducem acasă!”. Jucătorii și antrenorii s-au ținut de promisiune, iar autocarul s-a întors gol la Castel Volturno.

De Laurentiis vrea să schimbe toate vedetele din echipă

Aurelio De Laurentiis vrea să-și vândă vedetele din echipă, în frunte cu Dries Mertens, din motive financiare, patronul crede că le-a oferit salarii prea mari. În schimb, vrea să-și reconstruiască formația și se gândește serios să aducă jucători noi cu mare potențial.

Erling Haaland, atacantul lui Red Bull Salzburg, este unul dintre cei mai în vogă tineri atacanți din Europa, iar Napoli îl dorește. În afară de norvegian, De Laurentiis îi mai vrea pe Grimaldo de la Benfica Lisabona și Sander Berge, coleg cu Ianis Hagi la Genk.

Pe lista lui Napoli a mai apărut și numele lui Zlatan Ibrahimovic, care deși nu mai este o tânără speranță, poate aduce un plus extraordinar în atacul napoletanilor, mai ales că ar fi o lovitură foarte bună de marketing pe care italienii ar face-o.

  • 30.000.000 de euro este cotă de piață a lui Erling Haaland, conform transfermarkt.com
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles