Dinamo a turat motoarele în ceea ce privește campania de transferuri din această iarnă. „Câinii” au oficializat nu mai puțin de 3 mutări în mai puțin de 24 de ore. Ultimul sosit a fost Eddy Gnahore, transfer anunțat în exclusivitate de FANATIK. Ajuns în România, Domagoj Pavicic a oferit primele reacții.
Domagoj Pavicic a fost adus de Zeljko Kopic la Dinamo pentru a întări zona mediană a echipei din Ștefan cel Mare. În vârstă de 29 de ani, mijlocașul croat va evolua în tricoul „alb-roșu” sub formă de împrumut până la finalul sezonului.
Ultima oară la Aris Salonic, Pavicic are în palmares 4 titluri de campion și 4 Cupe ale Croației cu Dinamo Zagreb și Rijeka. Mijlocașul a recunoscut că îl cunoaște pe Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, din campionatul intern al Croației. Pavicic a fost coleg cu Alex Mățel la Dinamo Zagreb.
„Sper să ajut echipa să urce în clasament, îl știu pe antrenor, el m-a vrut aici. Am venit șase luni împrumut, deci mă gândesc la meciuri, la startul sezonului și sper că vom urca în clasament.
Ne știm din liga croată, m-a sunat și am ajuns rapid la o înțelegere. Îl știu și pe Velkovski, sunt fericit să fiu aici. Antrenorul m-a vrut, e cel mai bun lucru atunci când antrenorul te dorește ca jucător.
A fost primul lucru care m-a făcut să vin aici. Va fi greu, se vede pe clasament că va fi greu, cu siguranță, dar sper că vom face o echipă bună în aceste luni și sper că vom urca în clasament.
Dinamo e un club mare, știu asta. Pot gestiona presiunea, normal, sper ca totul să fie bine”, a declarat Domagoj Pavicic, pentru Pro TV. În actuala stagiune, croatul a adunat 6 apariții la Aris Salonic, toate din postura de rezervă.
Domagoj Pavicic a fost adus la Dinamo pentru a-i ajuta pe „câini” în misiunea de a se salva de la retrogradare. Mijlocașul îl cunoaște din SuperLiga și pe Karlo Muhar, mijlocașul defensiv al celor de la CFR Cluj.
„Îl știu pe Karlo Muhar de la Cluj, știu câțiva dintre jucătorii din România. N-am avut timp să vorbesc cu nimeni. Puteți să-mi spuneți Pavec, în timpul liber îmi place să stau cu familia și să mă joc jocuri video. Cam asta e!”, a mai spus Pavicic.
Pe lângă Darko Velkovski și Domagoj Pavicic, Dinamo i-a transferat pe Eddy Gnahore și Petru Neagu. În primul meci oficial din acest an, clubul din Ștefan cel Mare merge pe „Ilie Oană” pentru duelul cu Petrolul Ploiești, sâmbătă, 20 ianuarie, ora 20:00.