News

Județele în care locuiesc cei mai mulți romi. Unde se găsesc cele mai mari comunități

Județele în care locuiesc cei mai mulți romi. Ce arată datele Institutului Național de Statistică privind comunitățile din România
21.01.2024 | 09:00
Judetele in care locuiesc cei mai multi romi Unde se gasesc cele mai mari comunitati
Județele în care locuiesc cei mai mulți romi. Foto Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Județele în care locuiesc cei mai mulți romi. Datele recensământului realizat în 2022 arată că România are o populație de 19.053.815 persoane. Dintre acestea, 500 de mii au declarat că sunt de etnie romă.

În ce județe locuiesc cei mai mulți romi

Un milion de oameni sunt de etnie maghiară, conform informațiilor Institutului Național de Statistică. La întrebarea referitoare la etnia persoanelor au răspuns 16.568,9 mii de oameni din totalul celor 19.053,8 mii.

ADVERTISEMENT

Cei mai mulți cetățeni care au declarat că sunt de etnie română se află în județul Neamț (98,4 la sută) și în Capitală. Vorbim de 98% din populația din București. În 31 dintre județe, ponderea românilor este de peste 90 la sută.

Potrivit datelor preliminare, 3,4 la sută din populația României este de etnie romă. De asemenea, 6 la sută sunt maghiari. Observăm că în ceea ce privește ucrainenii, numărul acestora a crescut la 45,8 mii persoane. De altfel, schimbarea era așteptată în contextul războiului pornit de Rusia.

ADVERTISEMENT

„S-au declarat români 14.801,4 mii persoane (89,3%). Populația de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1.002,2 mii persoane (6,0%). Numărul celor care s-au declarat romi a fost de 569,5 mii persoane (3,4%).

Grupurile etnice pentru care s-a înregistrat un număr de persoane de peste 20 mii sunt: ucraineni (45,8 mii persoane), germani (22,9 mii persoane) și turci (20,9 mii persoane)”, sunt datele transmise de Institutul Național de Statistică.

ADVERTISEMENT

Județele în care locuiesc cei mai mulți romi sunt Sălaj, cu 8,6 la sută, urmat de Bihor (7,3 la sută) și Ialomița (7,2 la sută). Locurile patru și cinci sunt ocupate de Călărași (6,9 la sută) și Mehedinți (6,2 la sută).

Cea mai mare comunitate de maghiari este în Harghita

Cele mai mari comunități de maghiari sunt în Harghita, cu 85,7 la sută din populația județului, dar și Covasna, aici unde 71,8% dintre cetățeni sunt maghiari. Pe podium se clasează și județul Mureș, cu 35,6 la sută, urmat de Satu Mare (31,4%) și Bihor (22,3%).

ADVERTISEMENT

Cei mai mulți ucraineni, și anume 82,3 la sută, sunt în trei județe din România: Maramureș, Suceava și Timiș. În ceea ce privește comunitatea germană din România, 70 % dintre persoane trăiesc în județele Timiș, Satu Mare, Sibiu, Arad și Brașov.

Dacă vorbim de oamenii de etnie turcă regăsiți în județele din România, cei mai mulți sunt în Constanța (16,1 mii persoane), Tulcea (1,0 mii persoane), dar și în municipiul București (1,3 mii persoane).

ADVERTISEMENT
Tags: