Sport

Jurgen Klopp, prima reacție după Liverpool – Atalanta 0-3: „Un meci îngrozitor”

Jurgen Klopp a fost pur și simplu descumpănit la finalul partidei pierdute categoric de Liverpool chiar pe Anfield Road în fața Atalantei, scor 0-3.
12.04.2024 | 01:04
Jurgen Klopp prima reactie dupa Liverpool  Atalanta 03 Un meci ingrozitor
Jurgen Klopp, în fața ultimului meci ca antrenor al lui Liverpool în cupele europene. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Jurgen Klopp și-a găsit cu greu cuvintele după ce Liverpool a fost umilită pe teren propriu de către Atalanta, scor 0-3. Antrenorul german a tras o concluzie amară „la cald”.

Jurgen Klopp, debusolat total după Liverpool – Atalanta 0-3: „Nu am nimic pozitiv de spus”

Jurgen Klopp a fost extrem de supărat pentru evoluția jucătorilor săi care sunt la un pas de eliminare: „Chiar a fost un meci îngrozitor. Am pierdut un pic scenariul de joc. Nu am nimic pozitiv de spus, eram peste tot și niciunde în același timp. 

ADVERTISEMENT

Atalanta a meritat 100% victoria. Nu mi-a plăcut deloc disciplina noastră tactică. Nu am făcut pressing. Știu că băieții pot juca un fotbal mai bun, însă nu în seara asta”. 

Virgil van Dijk a avut și el o reacție sugestivă la finalul partidei din sferturile Europa League: „Ne-am deschis prea mult”,a surprins căpitanul „cormoranilor”.

ADVERTISEMENT

Jurgen Klopp, în fața ultimului meci în cupele europene ca antrenor al lui Liverpool?

Jurgen Klopp și-a anunțat plecarea la finalul acestui sezon de la Liverpool. Astfel, dacă Liverpool va fi eliminată în returul de joi, 18 aprilie, ora 22:00, Klopp ar putea fi la ultimul meci în cupele europene ca antrenor al „cormoranilor”.

Rămâne de văzut dacă Liverpool va reuși o calificare miraculoasă în semifinalele Europa League. Atalanta pare însă aproape calificată. Italienii au deschis scorul în minutul 38 prin Scamacca și au intrat cu avantaj minim la cabine.

ADVERTISEMENT

Finalul de meci a fost dezastruos pentru englezi. Atalanta și-a mărit avansul în minutul 61, când Scamacca a făcut „dubla”. Pasalic a reușit golul al treilea în minutul 83.

Liverpool, umăr la umăr pentru titlu cu Arsenal

Jurgen Klopp s-ar putea despărți de Liverpool cu un trofeu de campion, însă lupta în Premier League e pe viață și pe moarte. „Cormoranii” sunt pe locul doi în acest moment, cu 71 de punct după 31 de meciuri, la egalitate cu liderul Arsenal.

ADVERTISEMENT

Liverpool trebuie să uite repede umilința cu Atalanta din cupele europene și să spele rușinea în meciul de pe teren propriu împotriva lui Crystal Palace de duminică, 14 aprilie.

ADVERTISEMENT