Sport

Karim Adeyemi, jucătorul cu mamă din România, mesaj în limba română pentru fani înainte de Superbet International Cup: „Ne vedem sâmbătă”. Video

Karim Adeyemi, jucătorul cu mamă româncă, va fi pentru prima oară la București. E văzut drept viitorul star al fotbalului german.
08.12.2022 | 13:27
Karim Adeyemi jucatorul cu mama din Romania mesaj in limba romana pentru fani inainte de Superbet International Cup Ne vedem sambata Video
Karim Adeyemi a debutat cu gol pentru naționala Germaniei la 19 ani. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Extrema dreaptă în vârstă de 20 de ani a lui Dortmund a transmis un mesaj înainte de turneul amical de la București cu Rapid și Fiorentina.

Karim Adeyemi, jucătorul cu mamă româncă, mesaj în românește pentru suporteri înainte de venirea în România

Karim Adeyemi a debutat cu gol la naționala Germaniei, unde a strâns deja patru meciuri și va veni pentru prima oară la București, în țara de origine a mamei sale.

ADVERTISEMENT

Evaluat deja la 35 de milioane de euro, puștiul minune al fotbalului mondial este deja dorit de FC Barcelona, însă a mai fost urmărit și de PSG, Arsenal și Liverpool.

Transferat în această vară de la Salzburg pentru 30 de milioane de euro, Karim Adeyemi va fi cu siguranță unul dintre cei mai urmăriți jucători la turneul amical de la București, mai ales că practic este pe jumătate român.

ADVERTISEMENT

Jucătorul a transmis un mesaj video pentru toți fanii și a vorbit puțin și românește. „Salutare tuturor fanilor Borusiei Dortmund. Sunt Karim. Așa cum știți, jucăm Cupa Crăciunului sâmbătă în România. Suntem nerăbădători să vă vedem acolo”. Adeyemi a mulțumit apoi în limba germană și ulterior a spus ‘Mulțumesc!’ cu zâmbetul pe buze.

Povestea lui Karim Adeyemi, starul Borussiei Dortmund pe jumătate român. Ce spune Alexandra, mama sa

Karim Adeyemi s-a născut la Munchen, dintr-un tată nigerian și o mamă româncă și a făcut parte din toate loturile de tineret ale naționalei Germaniei.

ADVERTISEMENT
Karim Adeyemi și mama sa, Alexandra
Karim Adeyemi e evaluat la 35 de milioane de euro conform Transfermarkt. Sursă foto: hepta.ro

O perioadă a fost juniorul lui Bayern Munchen, însă separarea de părinți l-a afectat destul de mult și a clacat. La doar 10 ani a ajuns la SpVgg Unterhaching, club la care lucra și mama sa, Alexandra. Astfel, a putut să îl supravegheze și să se ocupe îndeaproape de evoluția și educația sa.

Mama fotbalistului are 45 de ani și nu l-a menajat pe fotbalist: „Nu aveau voie la fete noaptea. Cea mai drastică pedeapsă pentru tineri era că nu avea voie la antrenament dacă nu își făceau curățenie în cameră.

ADVERTISEMENT

A învățat nu doar să joace fotbal aici, ci și toate lucrurile necesare pentru a avea succes până la urmă. Trăim aici ca o mare familie. Băieții învață să gătească, să se spele și să facă curat. Doar cei care respectă valorile și regulile în afara terenului pot fi, de asemenea, buni pe teren. Antrenorii sunt responsabili pentru sport, eu sunt responsabilă pentru restul”.

Hansi Flick i-a dat o șansă puștiului în meciul cu Armenia câștigat cu 6-0. Venit de pe bancă, puștiul de doar 19 ani a reușit să marcheze ultimul gol. Nu a fost oprit în lot însă pentru Campionatul Mondial din Qatar.

ADVERTISEMENT