Sport

Larisa Iordache și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă: „Cazi, dar te ridici!”. Video

Cea mai valoroasă gimnastă a României din ultimul deceniu, Larisa Iordache, și-a anunțat retragerea din activitatea de performanță, printr-un mesaj pe conturile de instagram și facebook.
16.12.2021 | 21:59
Larisa Iordache sia anuntat retragerea din activitatea sportiva Cazi dar te ridici Video
Larisa Iordache este cea mai valoroasă gimnastă a României din ultimul deceniu
ADVERTISEMENT

Larisa Iordache și-a anunțat retragerea din gimnastică printr-un mesaj postat pe conturile de instagram și facebook. „Cazi, dar te ridici! Azi ești nimeni, însă mâine ești campionul lumii.

„Am pus cipicii deoparte, costumul în dulap”, a scris Larisa Iordache

Totul este o alegere, o alegere de a fi cel mai bun pentru tine și în sufletul tău. Asta am învățat în cei 20 de ani pe care i-am petrecut în sala de gimnastică.

ADVERTISEMENT

Azi închei acest capitol frumos din viața mea. Mă simt împăcată și mulțumită cu alegerea pe care am făcut-o! Este timpul pentru o viață normală și un pic mai liniștită.

Am pus cipicii deoparte, costumul în dulap și tot ce am trăit până acum într-un sertar micuț acolo, în inima și mintea mea. Aș vrea să spun multe, însă nu îmi pot aduna cuvintele pentru o singură postare.

ADVERTISEMENT

Vreau să știți că vă apreciez pe voi, cei ce mă urmăriți cu drag, îmi scrieți și îmi transmiteți gânduri pozitive.

Și vreau să mulțumesc persoanelor ce chiar mi-au dorit binele macar o dată în acești 20 de ani de când am început gimnastica! Un nou capitol este gata să înceapă odată cu noul an!

ADVERTISEMENT

Iubire pentru toată lumea”, a fost mesajul postat de Larisa Iordache pe Instagram.

Larisa Iordache s-a simțit abandonată de Federația Română de Gimnastică, precizează Mihai Morar

Un anunț interesant a făcut și realizatorul radio Mihai Morar. Acesta a făcut cunoscut că a invitat-o pe Larisa Iordache la podcastul pe care-l realizează, specificând că, de data aceasta, Larisa refuză să se mai ridice pentru România.

Pentru că s-a simțit abandonată de Federația Română de Gimnastică după retragerea din finala Jocurilor Olimpice de la Tokyo. S-a calificat în finala olimpică la câteva săptămâni după moartea mamei.

ADVERTISEMENT

Dar a fost copleșită de durere. Și a renunțat. Aștepta doar un telefon. Pe care nu l-a primit”, a scris Mihai Morar pe pagina proprie de facebook, punând și link-ul emisiunii în care Larisa Iordache și-a anunțat retragerea din activitate.

Mama Larisei Iordache a decedat cu 30 de zile înaintea Olimpiadei de la Tokyo

Anul 2021 a fost unul crunt pe Larisa Iordache. Sportiva și-a pierdut mama pe 27 iunie, cu 30 de zile înaintea Jocurilor Olimpice. Femeia fusese diagnosticată cu o boală necruțătoare în urmă cu un an.

A fost foarte greu de realizat și de digerat că momentul va veni cândva. A încercat tot timpul să lupte, să nu-i fie frică de ce i se întâmplă. Boala a avansat ușor, ușor”, și-a început Larisa, printre lacrimi, confesiunea tulburătoare la Antena Stars.

Anul trecut, când a început pandemia, am aflat de boala mamei. A avut cancer. Se pare că am ajuns la spital prea târziu. Când a început anul pentru a mă califica și eu pentru Jocurile Olimpice, am aflat practic că avea dureri foarte mari și am mers la spital.

Medicii au fost foarte realiști cu noi, cu mine și cu fratele meu, și ne-au zis că decât să o țină ei șase luni acolo, mai bine ne bucurăm noi șase luni acasă.

A fost foarte greu de realizat și de digerat că momentul va veni cândva. Am căutat tot felul de medici. Ea își dorea foarte mult să trăiască”, a mărturisit Larisa Iordache.

Larisa Iordache s-a retras din finala olimpică la bârnă din cauza unei accidentări

Gimnasta a suferit o accidentare serioasă la bârnă, singurul aparat la care a concurat la JO de la Tokyo. Ea s-a calificat în finală, în ciuda faptului că glezna a cedat la coborâre.

Exercițiul a fost impecabil executat. Problemele au apărut la coborâre, care avea o dificultate mare: întoarcere cu 1080 de grade. În momentul aterizării, Larisa nu a putut ține piciorul în pământ din cauza durerii la gleznă.

În ziua finalei, Larisa Iordache a părăsit sala de concurs cu lacrimi în ochi imediat după încălzire. Vestea că nu va putea lupta pentru medalii a afectat-o, gimnasta izbucnind în plâns lângă antrenori.

Larisa Iordache anunța, după Olimpiada de la Tokyo, că se gândește la JO din 2024, de la Paris

La câteva zile după revenirea acasă, sportiva a plecat în vacanță, dar declara că visează la o medalie la Campionatul Mondial de la Tokyo și chiar la o participare la Jocurile Olimpice de la Paris, de peste trei ani.

„O să plec într-o vacanță peste hotare cu familia, vreau să petrec ceva timp cu ai mei. Iau o pauză de câteva zile, după care încep recuperarea și pregătirile pentru Mondialul din octombrie, tot în Japonia. Va fi bine, fără doar și poate.

Mi-e greu să-mi imaginez ce se va întâmpla peste trei ani. Dar Parisul poate fi un vis. Cert e că vreau să-mi continui cariera, dar nu știu ce va fi mâine, cu atât mai greu să intuiesc ceva despre 2024. Dacă voi fi sănătoasă, orice planuri sunt deschise”, declara Larisa Iordache.

A șaptea operație din cariera Larisei Iordache

Dar Larisa nu a fost prezentă la Campionatul Mondial din Japonia, iar ulterior a fost operată la gleznă. „Cu una în plus sau cu una în minus cam tot aia e. A 7-a operație, nu-i chiar ușor, dar nu mă plâng!

Știu că ăsta este un pas foarte simplu în vindecarea gleznei mele, dar ce urmează mă sperie mai tare (cârje, recuperare, etc.). Dar măcar o să fiu stăpână pe piciorul meu și nu o să îmi mai creeze probleme”, scria Larisa Iordache, pe contul personal de Facebook, înainte de operație.

E o tăietură. La operația asta m-am speriat foarte tare și am avut multe emoții. Am făcut-o pentru a fi bine, glezna îmi dădea dureri mari, nu puteam să mai merg”, transmitea, ea, după intervenția chirurgicală.

ADVERTISEMENT
Tags: