Sport

Laurențiu Reghecampf, deranjat de organizarea de la U21: „Nu este normal!”. Ce spune despre venirea la echipa națională

Naționala de fotbal U21 a României a efectuat un turneu în Spania, la Marbella, unde a învins Suedia cu 1-0 și a cedat în fața Mexicului cu 4-1. La revenirea în țară a avut o escală de șapte ore la Viena, unde au apărut și unele incidente.
17.10.2021 | 15:27
Laurentiu Reghecampf deranjat de organizarea de la U21 Nu este normal Ce spune despre venirea la echipa nationala
Laurențiu Reghecampf nu se gândește la postul de selecționer
ADVERTISEMENT

Jucătorii George Cîmpanu, Ștefan Baiaram și Jovan Markovic, toți legitimați la Universitatea Craiova, ar fi avut un comporament neadecvat în aeroport și în avion. Concret, cei trei au făcut gălăgie în aeroportul din Viena, și-au adus injurii unul altuia, continuând să aibă acest comportament și în avionul care îi aducea la București, informează digisport.ro.

Antrenorul echipei oltene, Laurențiu Reghecampf, și-a exprimat punctul de vedere vizavi de acest incident. „Sigur, am discutat, pentru că ne interesează foarte mult atitudinea jucătorilor noștri care participă la meciurile echipei naționale.

ADVERTISEMENT

Laurențiu Reghecampf nu vede normală escala de 7 ore la Viena

Sunt sigur că și-au învățat lecția. Vom vedea ce decizie vor lua cei de la federație în această direcție. Dar aici vreau să fac o paranteză și să vă spun un singur lucru și nu vreau să vă duceți în direcția că vorbesc împotriva celor de la echipa națională, că nu au organizat sau nu au făcut bine.

Este doar punctul de vedere și anume: echipa națională U21 a avut o escală de 7 ore în Viena. Lucru care pentru mine nu este normal. Ne trimitem jucătorii la echipa națională să aibă cele mai bune condiții.

ADVERTISEMENT

Și aici facem din nou o paranteză și spunem: în situația actuală, cu atâți oameni infectați cu COVID-19, să stai 7 ore într-un aeroport nu cred că este un lucru pozsitiv. Nu știu cum s-a ajuns la această decizie.

Scuze din partea lui Reghecampf pentru domnul care se consideră jignit

Nu vreau să scuz ceea ce au făcut ei. Primesc o amendă din partea noastră, cu siguranță, pentru că atitudinea lor în afara clubului contează enorm pentru noi. Nu numai când participă la echipa națională, dar și când au parte de alte evenimente.

ADVERTISEMENT

Eu, personal, îmi prezint scuze în numele lor domnului care spune că a fost jignit, dacă a fost jignit. Pentru că există două păreri și, bineînțeles, trebuie să ascultăm și părerea jucătorilor, deoarece și eu spun, la rândul lor, că au fost jigniți de acea persoană.

Dar nu este normal să se întâmple acest lucru și sunt sigur că că jucătorii noștri nu vor mai avea parte, pe viitor, de asemenea evenimente”, a declarat Reghecampf.

ADVERTISEMENT

Pe Laurențiu Reghecampf îl interesează doar evoluția jucătorilor la echipa de club

Tehnicianul dorește să stea cât mai departe de tot acest scandal și nu vrea să comenteze evoluția elevilor lui la selecționata Under-21. „Sunt componenți ai echipei naționale U21, sunt oameni specializați să analizeze evoluția lor acolo.

Eu nu pot să-mi dau cu părerea despre meciurile echipei naționale, pentru că nu este problema mea. Pentru mine, au făcut bine ce au făcut în meciurile și minutele pe care le-au jucat. Ar putea să facă și mai bine.

Pe mine mă interesează ca evoluția lor la club să fie una foarte bună și, din nou, să îi propunem pentru selecția la echipa națională. Dar nu noi, ci ei, prin jocurile pe care le fac și au rezultate pozitive la echipa de club.

Repet, eu îmi prezint scuze, nu este normal ce au făcut, nu vreau să le iau în nicio direcție apărarea, nu au voie să aibă parte de asemenea evenimente, sunt jucători profesioniști. Dar, în același timp, ar trebui văzut puțin și programul lor.

Chiar dacă au 19-20 de ani, nu ar trebui să fie pușți în postura să circule cu o cursă de linie, să stai 7 ore în aeroport în condițiile actuale. Asta este părerea mea”, a încheiat tehnicianul.

Laurențiu Reghecampf nu se gândește la postul de selecționer

În ceea ce privește eventuala lui numire la naționala de seniori, în contextul în care Mirel Rădoi a anunțat că renunță la postul de selecționer după ultimul meci din preliminariile CM 2022, în deplasare, cu Liechtenstein, Reghecampf nu vrea să dezvolte subiectul.

Discutăm niște lucruri care nu-și au rostul. Cred că ar trebui să ne concetrăm mai mult pe ceea ce avem de făcut aici. Contractul meu cu Universitatea Craiova se întinde pe doi ani, nu m-am gândit nicio secundă să plec, mă simt foarte bine.

Relația cu patronul echipei, cu domnul Rotaru, este una foarte bună, la fel cu echipa, cu oamenii care sunt pe lângă echipă. Se scrie în presă despre foarte multe nume, nu numai despre mine. Eu sunt sub contract. Nu-mi place să discut despre acest lucru și, sincer, nu mă interesează acest subiect în momentul de față”, a precizat antrenorul.

Nu pot să vorbesc în numele lui Mirel Rădoi, el trebuie să vă explice motivele pentru care a decis să ia această decizie. În momentul în care mă gândesc la echipa națională mă gândesc în primul rând la antrenori care sunt disponibili, care sunt liberi, care au nume și o forță în spate.

Nu vreau să dau nume ca să nu supăr pe antrenorii care sunt vizați, dar sunt sigur că cei de la federație vor analiza și vor lua cea mai bună decizie pentru fotbalul românesc”, a mai declarat tehnicianul.

Meciul cu Academica va fi abordat la 100% din capacitate

În ceea ce privește meciul de campionat cu Academica Clinceni, ultima echipă din clasament, programat luni, de la ora 20.30, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova, antrenorul susține că va trimite în teren tot ce are mai bun la ora actuală.

Cu siguranță vom aborda acest meci cu cei mai buni jucători pe care-i avem la dispoziție, cu mare seriozitate. Indiferent de poziția din clasament a celor din Clinceni, noi o să abordăm meciul la 100 % din capacitate, o să încercăm să câștigăm toate cele trei puncte.

Asta depinde numai de noi. Dacă intrăm serioși, cu o determinare bună, probabil vom avea un meci mai ușor. Dar, dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi un meci dificil, cum sunt toate meciurile dacă nu le tratezi 100% cu seriozitate și profesionalism, care să ne ducăm acolo unde ne dorim, și anume pe locurile care să se bată pentru câștigarea campionatului.

Nu există relaxare în cadrul lotului nostru, chiar dacă jucăm cu echipa de pe ultimul loc. Știu echipa, știu nivelul jucătorilor, știu ceea ce pregătim zi de zi la antrenament. Important este ca ei să intre cu determinare foarte bună și cred că au toate condițiile, au motivația, absolut tot ce trebuie ca să intre pe teren să câștige cele 3 puncte”, a mai spus tehnicianul.

Koljic nu s-a antrenat la capacitate maximă

Reghecampf consideră că pauza de campionat, cauzată de meciurile naționalei, a fost benefică formației oltene. „Sper să ne aducă un plus, din toate punctele de vedere. Ne-am pregătit foarte bine, am avut parte de un program foarte bun. Nu ascund faptul că după ultimul meci Koljic nu s-a putut antrena și pregătit 100 %, având o problemă de sănătate.

Conte, la fel. După acea problemă la gleznă încă nu și-a revenit, dar toți ceilalți jucători, inclusiv cei care au fost la echipa națională, au venit și s-au pregătit la întreaga capacitate”, a mai precizat el.

Antrenorul este liniștit în ceea ce privește posibilitatea ca elevii lui să aibă rezultate pozitive la testele pentru COVID-19. „Infectarea se poate întâmpla oricui, dar majoritatea jucătorilor de la noi sunt vaccinați, avem mare grijă, încercăm să ne ferim cât putem de mult, nu cred că poți face foarte multe lucruri.

Dacă se întâmplă, se întâmplă. Dar noi ne-am luat toate măsurile, încercăm să ne protejăm foarte bine și sper să nu avem parte de asemenea evenimente”, a spus el.

Laurențiu Reghecampf vrea gazon bun pentru jocul în viteză

În ceea ce privește gazonul, schimbat după meciul cu FC U Craiova din 3 octombrie, în etapa a 11-a, tehnicianul consideră că „avem nevoie de un gazon bun, unde să putem să pasăm, unde să avem viteză să ne facem acțiunile noastre.

Avem fotbaliști care pot juca dintr-o atingere, două atingeri. În momentul în care întâlnești echipe care se apără foarte bine, sunt organizați foarte bine în defensivă, ai nevoie de o viteză mai mare a balonului, și, bineînțeles, de un gazon care să fie la un nivel foarte bun”.

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Academica Clinceni: 6,90 este cota pentru „2 solist”. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT