Fotbal intern

Laurențiu Reghecampf, despre posibilitatea de a antrena U Craiova: ”Am vorbit cu Mihai Rotaru”

29.01.2021 | 00:03
Laurentiu Reghecampf despre posibilitatea de a antrena U Craiova Am vorbit cu Mihai Rotaru
ADVERTISEMENT

Laurențiu Reghecampf (45 de ani) recunoaște că a discutat cu patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, dar spune că nu este interesat de o revenire în Liga 1, cu atât mai puțin ca să se răzbune pe Gigi Becali.

Universitatea Craiova e tentată să îl schimbe pe Corneliu Papură, după ce, în ultima vreme, ”Leii din Bănie” nu-și mai găsesc ritmul în campionat. Laurențiu Reghecampf pare să fie alegerea finanțatorului Mihai Rotaru.

ADVERTISEMENT

Liber de contract după ce a demisionat de la Al-Wasl, despre Reghecampf s-a vorbit la un moment dat că ar putea reveni la FCSB însă, antrenorul de 45 de ani nu se grăbește să preia vreo echipă, cu atât mai puțin din România, conform propriei declarații.

Laurențiu Reghecampf: ”Dacă semnez, merg să fac performanță”

Patronul Universității Craiova și Reghecampf au avut mai multe discuții în ultimele zile, dar negocierile nu s-au concretizat, deocamdată. Antrenorul a explicat că nu vreo clauză amână acordul, și nici conflictul dintre soția lui și patronul FCSB nu este un factor decisiv în luarea unei decizii.

ADVERTISEMENT

”Nu mă interesează să mă întorc în România, am vorbit cu Mihai Rotaru, dar ce s-a vehiculat prin presă despre clauze și alte legături cu Craiova nu sunt adevărate.

Nu am nicio concurență cu Gigi Becali, el e patronul echipei FCSB. Lucrurile merg prea departe și nu au nicio legătură. S-a speculat greșit. Eu nu merg la o echipă ca să mă răzbun pe nimeni, ci doar ca să fac performanță”, a spus Reghecampf, la Telekom Sport.

ADVERTISEMENT

Cu FCSB, „Reghe” a câștigat patru trofee în două mandate

Laurențiu Reghecampf este unul dintre antrenorii de succes pe care i-a avut FCSB în ultimii ani. A antrenat gruparea patronată de Gigi Becali în două mandate și a câștigat patru trofee, dintre care două de campion al României.

În ultimii trei ani a activat în Emiratele Arabe Unite, la Al Wada și Al-Wasl, cu prima echipă reușind să-și adauge în palmares alte două trofee, Cupa Ligii și Supercupa.

ADVERTISEMENT

În octombrie 2020, Reghecampf a demisionat de la Al-Wasl din cauza neînțelegerilor cu finanțatorii clubului care au refuzat să aducă întăririle cerute de tehnicianul român.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – FC Argeş: 3,25 este cota pentru “2X”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT