În fotografia publicată pe Facebook, Maia Sandu apare lângă avionul unei companii aeriene low cost. Așa a anunțat președinta Republicii Moldova că pleacă la Bruxelles pentru a promova agenda europeană a țării.
Deplasarea nu se oprește la Parlamentul European, ci continuă la Paris, pentru o întrevedere cu Emmanuel Macron, președintele reales al Franței.
De asemenea, în postarea amintită, Maia Sandu a precizat că are programate mai multe întâlniri la nivel înalt, în care va încerca să obțină sprijin pentru Republica Moldova:
„Sunt în drum spre Bruxelles unde voi avea, azi și mâine, întrevederi cu reprezentanți ai instituțiilor europene și ai statelor membre UE, și voi ține un discurs în plenul Parlamentului European.
Voi promova agenda europeană a țării noastre și joi, la Paris, unde voi discuta cu Președintele Emmanuel Macron. În următoarele săptămâni, mă voi întâlni cu mai mulți oficiali europeni, pentru a obține sprijinul de care țara noastră are nevoie pentru a avansa pe calea euro-integrării.
Moldovenii merită un viitor prosper și pașnic, în țara lor, parte a familiei UE.” În acest context, amintim că discursul în Parlamentul European va fi primul pe care un șef de stat al Moldovei îl va susține la acest nivel. La Bruxelles, Maia Sandu se întâlni și cu prim-ministrul Belgiei.
Totodată, pe agenda ei au fost programate și întrevederile cu mai mulți oficiali ai instituțiilor din Uniunea Europeană (UE). Conform programului anunțat de reprezentanții ei, președinte Moldovei va susține miercuri, la ora 15:00, mult-așteptatul discurs în PE.
Ulterior, în aceeași zi, la 15:30 ea va susține o conferință de presă comună cu Roberta Metsola, președinta legislativului UE. Ultimul șef de stat care a vorbit în plenul PE a fost, Volodimir Zelenski. Liderul Ucrainei s-a adresa parlamentarilor europeni în primele zile ale războiului generat de Rusia
Altfel, amintim că în urmă cu o săptămână, Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Printre altele, cei doi au discutat la Chișinău despre consecinţele războiului din Ucraina pentru Republica Moldova şi despre eforturile autorităţilor de a continua.