Rareş Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreşedintele PNL, a declarat marţi, la Buzău, că acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor curge lapte şi miere, iar acolo unde sunt socialişti, situaţia e diferită, cu câteva excepţii.
Rareș Bogdan i-a îndemnat pe liberalii buzoieni să le vorbească alegătorilor despre ”domnul general Nicolae Ciucă” şi să îi convingă de faptul că preşedintele PNL este opţiunea cea mai bună pentru a conduce România.
Potrivit discursului susținut la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL din judeţul Buzău la alegerile locale, europarlamentarul a susținut că Buzăul este ”un judeţ care este mult prea sărac pentru potenţialul pe care îl are”.
”Diferenţa dintre Buzău şi Alba nu ar trebui să fie atât de mare doar că, în Alba, de 34 de ani judeţul este condus de liberali şi administraţii liberale, adică 67 de primării din 74, iar la Buzău sunt administraţii socialiste de 34 de ani cu un mic intermezzo al unuia care după ce a câştigat la PUSL a plecat la PSD.
În rest, lucrurile să văd din avion, acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor şi liberalii conduc administraţiile locale, curge lapte şi miere, vin investiţii străine, vin bani europeni. Acolo unde sunt socialişti, situaţia e diferită, cu foarte mici excepţii”, a spus vicepreședintele PNL.
Rareş Bogdan i-a îndemnat pe liberali să vorbească în campanie despre preşedintele PNL, Nicolae Ciucă ca despre cea mai bună soluție pentru președinția României.
”Va trebui să vorbiţi în fiecare casă, în fiecare loc, în fiecare piaţă, în fiecare târg, cafenea şi la fiecare ieşire publică despre domnul general Nicolae Ciucă, cu care aţi avut ocazia să convieţuiţi, să trăiţi, să fie consăteanul, conjudețeanul dumneavoastră şi că îl cunoaşteţi foarte bine, să îi convingeţi pe buzoieni de ce este opţiunea cea mai bună pentru a conduce România în următorii 5 ani de zile. Şi sunt convins că o să o faceţi”, a mai spus europarlamentarul.
Lucian Bode, secretarul general al PNL, critică administrațiile pesediste din Buzău pentru exodul spre București al buzoienilor și adaugă că un bun administrator de judeţ sau localitate se preocupă să fie bine locuitorilor, nu de bunăstarea lui.
”Exodul spre Bucureşti este o problemă pentru acest judeţ, care goleşte judeţul de tineri în general. Administrațiile pesediste constat că nu şi-au propus să ţină resursa umană acasă şi să o valorifice local pentru dezvoltarea judeţului. Este o lipsă totală de viziune.
Liberalii în administraţiile pe care le conduc au demonstrat că au o viziune sănătoasă asupra dezvoltării şi focusul pe comunităţi şi cetăţean. PNL aplică cel mai eficient model de dezvoltare, iar acele comunităţi prosperă.
La Buzău, abordarea pe principiul ‘Merge şi aşa’ nu mai convinge şi lumea începe să se convingă de asta. Efort minim, rezultate modeste.
Altfel cum vă explicaţi că un judeţ cu potenţialul judeţului Buzău are indicatorii socio-economici sub media naţională în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor, cu 33% mai mic decât valoarea la nivel naţional, o rată a şomajului de peste 5%, cu mult peste media naţională şi o valoare a câştigului salarial mediu net cu 23% mai mică decât valoarea la nivel naţional.
Acest parcurs trebuie inversat şi o poate face echipa liberală, cu un program ambiţios pro-investiţii şi cu profesionişti în administraţie. Faptul că A7, autostrada Moldovei, a fost relansată sub guvernarea liberală din 2020 nu mai este un secret nici pentru adversarii noştri”, a declarat Lucian Bode.