Linda Evangelista a pozat pentru prima dată pentru o revistă de când a suferit intervenția estetică despre care a spus că a „deformat-o permanent”. Iată cum arată aceasta!
Linda Evangelista a apărut în primul pictorial de când a fost „deformată permanent” de o intervenție estetică. Vedeta a pozat pentru British Vogue, cărora le-a acordat și un interviu în care a vorbit despre drama sa.
Pentru pictorial a lucrat o întregă echipă de specialiști, iar fața vedetei a fost „corectată” cu benzi cu lipici, puse pe mai multe suprafețe ale feței sale, pentru ca ea să arate ca înainte.
Este vorba despre a crea fantezii, vise, a spus modelul, recunoscând că nu acesta este aspectul ei în viața reală.
„Aceasta nu este fața mea în viața reală – și nu pot să mă plimb cu benzi și elastice peste tot,” a declarat Linda conform sursei citate.
View this post on Instagram
Linda Evangelista a mărturisit că nu ar mai apela niciodată la o asemenea intervenție estetică pentru că aceasta i-a stricat complet viața și chiar a făcut-o să se urască și să deteste felul în care arată.
Este vorba despre o procedură de îndepărtare a grăsimii, în urma căreia a dezvoltat hiperplazie adipoasă paradoxală, o complicație rară.
La trei luni de la intervenție, mai multe zone ale feței și ale corpului ei au început să se mărească și să se întărească inestetic.
„Dacă aș fi știut că printre efectele secundare se numără și pierderea stilului de viață și că vei putea ajunge atât de deprimat încât te urăști pe tine însuți… nu mi-aș fi asumat acest risc”, a mai spus ea în cadrul interviului.
View this post on Instagram
Faimosul model din anii 90 a încercat să repare răul făcut cu două liposucții, dar și acestea au eșuat.
„Am incizii pe tot corpul. Am avut copci, am purtat articole de compresie sub bărbie, am avut tot corpul strâns în brâu timp de opt săptămâni – nimic nu m-a ajutat”, a spus aceasta.