Sport

Lionel Messi, liderul topului Forbes al celor mai bine plătiţi sportivi! Câţi bani a câştigat şi cum l-a învins pe Ronaldo

Revista Forbes a publicat topul celor mai bine plătiţi sportivi în perioada 1 mai 2021 - 1 mai 2022, iar Lionel Messi este lider în această anchetă. Câţi bani a câştigat starul lui PSG în 12 luni.
12.05.2022 | 15:54
Lionel Messi liderul topului Forbes al celor mai bine platiti sportivi Cati bani a castigat si cum la invins pe Ronaldo
Lionel Messi este liderul topului Forbes al celor mai bine plătiţi sportivi
ADVERTISEMENT

La fel ca în fiecare an, la începutul lunii mai, Forbes publică topul celor mai bine plătiţi sportivi. Lionel Messi a reuşit să revină pe primul loc în această ierarhie, după ce Conor McGreggor a fost regele banilor în 2021. Fotbalul se reîntoarce la putere cu ajutorul starului de la PSG, însă baschetul dă cei mai mulţi sportivi în Top 10.

Câţi bani a încasat Lionel Messi, liderul din topul Forbes, în ultimele 12 luni

Vara anului trecut i-a adus primul transfer din carieră lui Lionel Messi, după ce Barcelona nu a mai putut să-i înregistreze contractul. Argentinianul a semnat cu PSG, pe un salariu stelar, iar în ultimele 12 luni a câştigat 75.000.000 de dolari, sumă în care intră şi ultimii bani încasaţi pe “Camp Nou”.

ADVERTISEMENT

Cu multiple contracte, ultimul semnat recent cu “Socios”, Lionel Messi şi-a mai adăugat în conturi încă 55.000.000 de dolari, bani veniţi din publicitate. Trăgând linie, vedeta lui PSG a încasat 130.000.000 de dolari în ultimele 12 luni, la fel cum s-a întâmplat şi în 2021.

LeBron James, cel mai bogat baschetbalist din NBA

Pe locul 2 se află LeBron James, care a câştigat 121.200.000 de dolari. Chiar dacă a avut parte de un sezon de coşmar la LA Lakers, alături de care a ratat prezenţa în play-off-ul NBA, baschetbalistul de 37 de ani a încasat 41.200.000 de dolari din contractul cu echipa din Los Angeles.

ADVERTISEMENT

La fel ca Lionel Messi, LeBron James are nenumărate contracte de publicitate, iar în 2021 a jucat în filmul “Space Jam: A New Legacy”. Sponsorii şi investiţiile făcute în ultimele 12 luni i-au adus 80.000.000 de dolari în conturi.

Cristiano Ronaldo, locul 3 în clasamnetul Forbes, se pregăteşte de o micşorare salarială

Cristiano Ronaldo a prins locul 3, cu 115.000.000 de dolari, dar a avut parte de un sezon dezamăgitor la Manchester United. “Diavolii” au ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor pentru sezonul viitor şi jucătorii, printre care şi portughezul, se pregătesc de o micşorare salarială. În ultimele 12 luni, fotbalul i-a adus 60.000.000 de dolari lui CR7, însă suma va fi mai mică în 2023.

ADVERTISEMENT

Portughezul este cel mai urmărit om de pe Instagram, ceea ce îi oferă posibilitatea să primească sume impresionante la fiecare postare sponsorizată. Din publicitate, dar şi din investiţiile făcute în hoteluri şi restaurante, Cristiano Ronaldo a câştigat 55.000.000 de dolari.

Neymar, ultimul fotbalist din Top 10 Forbes

Neymar e pe locul 4 în topul Forbes şi este ultimul fotbalist din Top 10. Brazilianul a fost accidentat o bună parte din actualul sezon, însă salariul faraonic a curs în continuare. În conturile fotbalistului de 30 de ani, de la PSG, au intrat 70.000.000 de dolari, cu puţin sub suma încasată de Lionel Messi.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă imaginea lui vinde, Neymar nu se bucură de contractele explozive ale colegilor din topul Forbes. În ultimele 12 luni, vedeta lui PSG a câştigat doar 25.000.000 de dolari din publicitate, fiind a doua cea mai mică sumă, la acest capitol, din Top 10.

Roger Federer face bani doar din publicitate

Din cauza problemelor medicale, Roger Federer a participat la cinci turnee în 2021, iar patru dintre acestea au intrat în perioada de timp contabilizată de Forbes. De pe terenurile de tenis, elveţianul a câştigat doar 700.000 de dolari, însă grosul banilor se află în contractele de publicitate.

Roger Federer a prins locul 7, cu 90.700.000 de dolari, şi deja v-aţi dat seama că 90.000.000 de dolari au venit din contractele uriaşe de publicitate, printre care se numără cele cu Uniqlo sau Rolex. Sportivul de 40 de ani aşteaptă să revină pe teren, iar anul 2022 ar putea să fie ultimul al carierei.

Canelo Alvarez, inexistent pentru sponsori

Pe locul 8, la distanţă mică de Roger Federer, se află Canelo Alverez, exact opusul tenismenului elveţian. Pugilistul mexican nu are contracte uluitoare de publicitate, iar sponsorii îi aduc doar 5.000.000 de dolari.

În ultimele 12 luni, în care intră luptele cu Billy Joe Saunders şi Caleb Plant, Canelo Alverez a câştigat 85.000.000 de dolari din burse. Recent, pe 8 mai, mexicanul a fost învins de Dmitry Bivol, într-o luptă pentru centura WBA la semigrea, însă bursa din acest duel nu a fost luată în calcul pentru topul Forbes.

Top 10 cei mai bine plătiţi sportivi din ultimele 12 luni

  1. Lionel Messi (fotbal) – 130.000.000 dolari
  2. LeBron James (NBA) – 121.200.000 dolari
  3. Cristiano Ronaldo (fotbal) – 115.000.000 dolari
  4. Neymar (fotbal) – 95.000.000 dolari
  5. Stephen Curry (NBA) – 92.800.000 dolari
  6. Kevin Durant (NBA) – 92.100.000 dolari
  7. Roger Federer (tenis) – 90.700.000 dolari
  8. Canelo Alvarez (box) – 90.000.000 dolari
  9. Tom Brady (NFL) – 83.900.000 dolari
  10. Giannis Antetokounmpo (NBA) – 80.900.000 dolari
ADVERTISEMENT