Fotbal international

Live Blog La Liga etapa a 31-a. PSG vrea un jucător de la Real Madrid

Live Blog La Liga etapa a 31a PSG vrea un jucator de la Real Madrid
ADVERTISEMENT

Etapa a 31-a din La Liga se derulează pe parcursul a patru zile, începând de luni, 22 iunie și terminându-se joi, 25, cu ultimele două partide. După ce Barcelona nu a putut scoate mai mult de o remiză albă la Sevilla, iar Real Madrid, s-a impus, cu scandal, la San Sebastian, egalând situația la puncte la vârf lupta pentru titlul dintre cele două superputeri rivale devine și mai fierbinte.

Prima care joacă în această rundă este formația catalană, care de fapt face deschiderea etapă de etapă, mereu madrilenii evoluând după ce Messi și compania și-au încheiat deja meciul. Barca primește vizita lui Athletic Bilbao, cu care a avut mereu partide interesante pe Nou Camp, dar cele mai multe încheiate cu succesul trupei blaugrana.

ADVERTISEMENT

De acum este clar că orice pas greșit, cât de mic, din partea celor două candidate la titlu, poate fi fatal și mai ales meciurile de acasă trebuie să aducă punctele scontate. Quique Setien are câteva absențe, două chiar importante pentru primul unsprezece, ambele în linia mediană: Busquets, suspendat și de Jong accidentat, fără a mai putea reveni până în viitorul sezon.

Programul etapei a 31-a din La Liga

Joi, 25 iunie

  • Eibar – Valencia 1-0 (Kondogbia 17 -aut.) – VEZI VIDEO
  • Betis Sevilla – Espanyol 1-0 (Bartra 48) – VEZI VIDEO
ADVERTISEMENT

Miercuri, 24 iunie:

Real Madrid – Mallorca 2-0 (Vinicius 19, S. Ramos 56) – VEZI VIDEO


  • Real Madrid: Courtois – Carvajal, Ramos, Varane, Mendy – Valverde, Modric – Bale, Hazard, Vinicius – Benzema. Antrenor: Zinedine Zidane

Alaves – Osasuna 0-1 (T. Lato 64) – VEZI VIDEO

Real Sociedad – Celta Vigo 0-1 (I. Aspas 45) – VEZI VIDEO

Marți, 23 iunie:

Levante – Atletico Madrid 0-1 (B. Gonzalez-AG 15) – VEZI VIDEO

Valladolid – Getafe 1-1 (E. Unal 45+4 / J. Mata 41) – VEZI VIDEO 

Barcelona – Bilbao 1-0 (Rakitic 72)


  • Barcelona: Ter Stegen – Semedo, Pique, Lenglet, Alba – Arthur, Busquets, Vidal – Messi, Suarez, Griezmann. Antrenor: Quique Setien
ADVERTISEMENT

Luni, 22 iunie

Villarreal – Sevilla 2-2 (Alcacer 18, Torres 45+4 / Escudero 39, El Haddadi 64) – VEZI VIDEO

Leganes – Granada 0-0

Clasament La Liga

 


UPDATE,25 iunie, ora 17:16 / PSG a pus ochii pe un jucător de viitor al celor de la Real Madrid. Este vorba de japonezul Takefusa Kubo (19 ani), care în acest sezon a impresionat la Mallorca, acolo unde a fost împrumutat de ”galactici”.

Cotidianul As a scris că Leonardo a făcut deja o primă ofertă, dar Realul a refuzat imediat propunerea. La fel și jucătorul, în ciuda faptului că i se oferise un salariu anual de 4 milioane de euro. Clauza de reziliere a niponului este de 250 de milioane de euro, dar Milan, Ajax și Lazio l-ar vreaîmprumut pentru sezonul viitor.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 24 iunie, ora 18:50 / Raul Gonzalez este antrenorul lui Real Madrid Castilla din vara anului trecut, iar acum, fostul idol al tribunelor va conduce destinele puștilor în drumcul către Youth League.

Real Madrid va juca meciurile din Youth League în perioada 16-25 august, competiție care se va desfășura la Nyon.


UPDATE, 24 iunie, ora 14:40 / Atacantul echipei FC Barcelona, Antoine Griezmann, trece printr-o perioadă nefastă, el ajungând la șapte partide consecutive fără gol marcat în La Liga.

Ultima dată când francezul a trecut printr-o astfel de pasă proastă se întâmpla în urmă cu aproape patru ani, pe când juca la Atletico Madrid. Atunci, el nu a înscris timp de nouă partide, în perioada octombrie – decembrie 2016.


UPDATE, 24 iunie, ora 13:14 / Mijlocașul columbian al echipei Real Madrid, James Rodriguez, este nemulțumit de faptul că este foarte puțin folosit, dar în același timp îl înțelege pe antrenorul Zinedine Zidane.

”Nu a fost niciodată vreo problemă cu Zidane. Fiecare antrenor are gusturile lui. Avem o relație normală, de lucru. De ce nu joc? E o întrebare bună, mi-ar plăcea să știu și eu. Așa cum am mai spus, atunci când câștigi titluri importante cu jucători în care ai avut încredere, este dificil să faci schimbări.

Este complicat atunci când antrenorul tău nu îți oferă minute în permanență, devine dificil. Este foarte greu să-ți arăți abilitățile în doar câteva minute, când ți se mai oferă câte o șansă, nu poți face tot ce știi. Cei care sunt în lumea fotbalului știu despre ce vorbesc”, a spus Rodriguez în presa columbiană.


UPDATE, 24 iunie, ora 10:42 / Barcelona are trei puncte avans în clasamentul din La Liga, dar Real Madrid trebuie să joace miercuri,pe teren propriu, cu Mallorca și sunt șanse mari să- egaleze pe catalani.

Plecând de la ideea că vor fi la egalitate de puncte cu șapte etape înainte de finalul sezonului, Marca a analizat programul celor două formații și a constatat că ”galacticii” ar avea adversari maai ușori și sunt favoriți latitlu, mai ales că în caz de egalitate de puncte beneficiază avantajul meciurilor directe.

Presa iberică este de părerecă Real Madrid mai are un singur meci greu în acest sezon, în etapa a 34-a, pe terenul bascilor de la Athletic Bilbao, în timp ce Barcelona are avea două hopuri de trecut: acasă cu Atletico Madrid (etapa 33) și în deplasare cu Villarreal (etapa 34).

Programul complet al celor două formații:

  • Etapa 31: Real Madrid – Mallorca (24 iunie);
  • Etapa 32: Celta-Barcelona (27 iunie), Espanyol-Real Madrid (28 iunie);
  • Etapa 33: Barcelona-Atletico (30 iunie), Real Madrid-Getafe (2 iulie);
  • Etapa 34: Athletic-Real Madrid (5 iulie), Villarreal-Barcelona (5 iulie);
  • Etapa 35: Barcelona-Espanyol, Real Madrid-Alaves;
  • Etapa 36: Valladolid-Barcelona, Granada-Real Madrid;
  • Etapa 37: Barcelona-Osasuna, Real Madrid-Villarreal;
  • Etapa 38: Alaves-Barcelona, Leganes-Real Madrid.

UPDATE, 24 iunie, ora 00:56 / Barcelona a învins-o pe Athletic Bilbao , scor 1-0, graţie golului marcat de Rakitic. Lionel Messi i-a oferit pasa decisivă, cu doar câteva minute înainte să împlinească 33 de ani.


UPDATE, 23 iunie, ora 17:53 / Barcelona va încerca să-l aducă pe Lautaro Martinez în această vară, însă dacă mutarea nu se va concretiza, catalanii îl au din nou în vedere pe Pierre-Emerick Aubameyang.

Căpitanul lui Arsenal este nemulțumit din cauza faptului că „tunarii” au șanse minime să joace în Europa, iar el ar mai vrea să evolueze în Champions League, ceea ce se poate întâmpla printr-un transfer la Barcelona.


UPDATE, 23 iunie, ora 15:49 / Barcelona a reușit să strângă 1.200.000 de euro în doar două ore de la lansarea unor jetoane virtuale (Fan Tokens) pe platformele socios.com şi Chiliz Exchange, care permit creşterea interacţiunii dintre club şi suporteri.

„Răspunsul la lansarea de azi, cu Fan Tokens epuizate în mai puţin de două ore, trimite un mesaj clar către lumea sportului privind capacitatea extraordinară deţinută de Fan Tokens pentru a extrage randamentul maxim al enormelor posibilităţi ce pot fi generate de suporterii globali”, a declarat Alexandre Dreyfus, fondatorul Chiliz y Socios.com.


UPDATE, 23 iunie, ora 10:17 / Meciul Villarreal – Sevilla 2-2 a adus un moment emoţionant pentru formaţia gazdă. Bruno Soriano a revenit pe teren după trei ani în care s-a luptat cu accidentările şi a intrat pe teren în minutul 88. La finalul partidei, fotbalistul de 36 de ani era vizibil emoţionant.

Bruno Soriano s-a abţinut cu greu să nu izbucnească în plâns. “Nici nu ştiu ce să mai spun. A trecut atât de mult timp de când am jucat ultima oară. Sunt foarte fericit pentru mine. Au fost foarte mult momente când am vrut să revin, dar accidentările nu m-au lăsat”, a declarat Bruno Soriano la finalul meciului.


UPDATE, 22 iunie, ora 18:38 / Oficialii clubului Real Madrid sunt nemulțumiți de programul stabilit de Liga Spaniolă pentru etapele 33 și 34 din La Liga și se consideră dezavantajați față de rivalii la titlu de la FC Barcelona.

Conform Marca, ”galacticii” reclamă faptul că vor avea mai puțin de 72 de ore între meciul de acasă cu Getafe și cel din deplasare cu Athletic Bilbao, în timp ce catalanii vor juca în deplasare cu Villarreal la 120 de ore distanță față de partida de acasă cu Atletico Madrid.

Conform programării, Real Madrid va juca joi, 2 iulie, de l aora locală 22:00, în etapa 33, iar în runda următoare va evolua duminică, 5 iulie, de la ora 14:00. Asta în timp ce Barcelona va disputa întâlnirile din aceste două etape marți, 30 iunie, și duminică, 5 iulie, ambele de la ora 22:00.


UPDATE, 22 iunie, ora 17:37 / Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, a răbufnit după ce catalanii acuză că echipa sa a fost ajutată de arbitri la duelul cu Real Sociedad:

Despre controversa nu pot să spun nimic. E treaba arbitrului. Nu spun că a fost pro sau contra, pentru că știu că arbitrul este un profesionist și își face munca. Îmi place să vorbesc despre fotbal, în rest nu pot spune nimic.

Vorbim doar despre arbitri. Până la urmă nu îl putem controla și este întotdeauna la fel. Cred că este o victorie meritată și asta este!”.


UPDATE, 22 iunie, ora 17:09 / FC Barcelona a anunțat o serie de măsuri pentru abonații care nu pot venit la meciurile de pe Camp Nou din cauza pandemiei de coronavirus care a făcut ca meciurile din la Liga să se joace fără spectatori.

Conform Mundo Deportivo, fanii catalanilor au dreptul să ceară returnarea sumei de bani aferentă partidelor la care nu pot asista (aproximativ 25% din suma plătită), dar există și varianta unei reduceri pentru abonamentele din sezonul viitor.

Conducătorii Barcelonei le oferă fanilor și o a treia variantă: să renunțe la orice fel de compensații pentru a ajuta astfel clubul.


La Liga etapa a 31-a aduce candidatele la titlu pe teren propriu

Ultima victorie pe Nou Camp pentru Bilbao a fost în 2001, un succes cu 2-1, de atunci bascii mai reușind doar trei rezultate de egalitate, așa cum s-a întâmplat și în ultimul meci jucat la Barcelona, când a fost 1-1.

Real Madrid joacă tot acasă, miercuri noapte, dar pare a avea un adversar mult mai facil, pe Mallorca, echipă aflată pe loc de retrogradare. Și Zinedine Zidane are câțiva absenți, dar singurul care e important este fantezistul Isco.

Mallorca a reușit în 2003 un 5-1 cu Real la Madrid

Echipa din Insulele Baleare are două succese la Madrid, dar pe miticul Santiago Bernabeu, unde s-a impus cu 3-1 în 2009 și cu un fantastic 5-1 în 2003. Acum însă se va juca pe stadionul de 6000 de locuri al echipei secunde, dar insularii nu par a avea forța să producă o surpriză în capitala Spaniei.

Ocupanta locului 3, Atletico Madrid, va merge la Valencia, pentru o partidă cu Levante, echipa cu șapte vieți, care a scos puncte în ultimele secunde în derbyul cu Valencia, dar și cu Sevilla. Va fi un examen foarte greu pentru echipa lui Diego Simeone, dar faptul că a revenit în lot Joao Felix s-a văzut în sensul bun al cuvântului în ultimele două partide.

Meci cu CV de Europa la Villarreal

Etapa începe în forță luni, 22 iunie, de la ora 20:30, când se joacă un meci între două echipe cu CV de Europa, Villarreal – Sevilla. Un eventual succes al Submarinului galben ar face și bătălia pentru locul 4, ultimul loc de Champions League, foarte pasionantă, pentru că ar veni la numai două puncte chiar de adversarul din acest joc.

Și bătălia pentru supraviețuire continuă la fel de disperat. Lanterna roșie a revenit Espanyol, după ce etapa trecută a pierdut acasă cu Levante. Echipa lui Abelardo are 24 de puncte, la fel ca și penultima clasată, Leganes. Espanyol va juca la Sevilla, cu Betis, Leganes luni noapte acasă cu Granada.

ADVERTISEMENT