News

Liviu Dragnea, 701 zile în penitenciar! Ce a făcut social-democratul în închisoare

27.04.2021 | 11:24
Liviu Dragnea 701 zile in penitenciar Ce a facut socialdemocratul in inchisoare
Liviu Dragnea a cerut de mai multe ori să fie repus în libertate. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Liviu Dragnea este închis de 701 zile în penitenciar! Fostul lider al Partidului Social-Democrat a pierdut totul pe 27 mai 2019, la doar câteva ore după ce a fost anunțat rezultatul alegerilor europarlamentare. România schimba polul politic, PSD-ul părea debusolat și rămânea și fără președinte. 

Mai mult de atât, Klaus Iohannis transmitea un mesaj ferm către procurori și solicita ca cei cu probleme penale să ajungă în spatele gratiilor. În mod evident, ținta era Liviu Dragnea.

ADVERTISEMENT

Și nu a mai durat mult până când judecătorii au decis condamnarea social democratului. După o scurtă diversiune cu o mașină care s-a plimbat prin București urmărită de jurnaliști, Dragnea avea să se prezinte la penitenciar.

Liviu Dragnea, 701 zile petrecute în penitenciar!

Urmau nu mai puțin de 701 zile înfiorătoare pentru cel care conducea cel mai puternic partid al țării. Liviu Dragnea a fost înlocuit de urgență în PSD și Viorica Dăncilă, premierul de la acea vreme, a preluat frâiele fără să stea o clipă pe gânduri.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, echipa fostului conducător a fost împrăștiată și locotenenții acestuia împinși încet, dar sigur afară din partid. Liviu Dragnea a pierdut în doar câteva zile totul și viața liderului s-a schimbat dramatic.

Sursa foto – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

În spatele gratiilor a continuat să țină legătură cu câțiva apropiați. Conform informațiilor FANATIK, acesta a discutat aproape zilnic la telefon cu Codrin Ștefănescu, Florin Iordache sau Lia Olguța Vasilescu.

ADVERTISEMENT

De asemenea, discuții telefonice a avut și cu Irina Tănase, logodnica lui, dar și cu fiul, Valentin Dragnea, rămas să conducă afacerile familiei până la eliberarea părintelui.

Ce a făcut Liviu Dragnea în închisoare

Statutul de deținut privilegiat s-a terminat destul de repede pentru Liviu Dragnea care a fost mutat după o scurtă perioadă de carantină într-o celulă cu alți deținuți. Pentru a obține credite suplimentare, fostul lider PSD nu a ezitat și a ieșit la muncă și sâmbăta.

ADVERTISEMENT

Lucrul acesta a făcut ca Liviu Dragnea să aibă dreptul la pachete suplimentare de hrană, dar și recompense diferite. Cea mai urmărită a fost permisia, adică ieșirea pentru 24 de ore în libertate. Nu prea i-a reușit pasența lui Liviu Dragnea.

Sursa foto – hepta.ro

Situația acestuia s-a complicat după interviul acordat din penitenciar. Conducerea închisorii s-a arătat revoltată de atitudinea sa și i-a sistat toate drepturile.

De remarcat că Liviu Dragnea se trezea în fiecare zi la ora 06.30 dimineața. După ce lua micul dejun, acesta mergea la lucru, la garajul Penitenciarului. Culmea, aici se întâlnea și cu Sorin Blejnar, fostul șef ANAF. Tabieturile celor doi nu au durat prea mult, acesta din urmă fiind mutat la Jilava între timp.

Viorica Dăncilă, acuze dure la adresa lui Liviu Dragnea

Există și oameni care consideră că Liviu Dragnea ar mai avea un cuvânt de spus în interiorul partidului în ciuda faptului că acesta se află în penitenciar. Cartea-interviu publicată de Viorica Dăncilă a scos la iveală detalii importante din viața acesteia, dar și felul în care fostul premier nu a mai prins un loc de parlamentar.

Sursa foto – colaj Fanatik

Concret, cea care a condus Executivul este de părere că fostul lider PSD a urât-o și că din acest motiv nu a mai fost prezentă pe listele respective.

”(…) Cred că mă urăște, altfel nu îmi explic de ce, în închisoare fiind, a dat telefoane la oameni prin județ pentru a nu mă pune pe liste la parlamentare”,  a notat Viorica Dăncilă.

Liviu Dragnea și-a tăiat mâna în penitenciar

În interviul acordat de Liviu Dragnea în închisoare, fostul lider al PSD a transmis că atât timp cât a avut voie a lucrat foarte mult în atelierul auto al penitenciarului Rahova.

De asemenea, acesta a explicat că nu urmărește deloc presa. „Păi, ce să fac, uite, pe aici, cu ceva treabă pe la garaj pe la Rahova, mai o mașină de reparat, mai o sudura, mai de făcut o scară, o poartă”, a răspuns Liviu Dragnea pentru Realitatea Plus.

Sursa foto – hepta.ro

„Sunt bine, n-am probleme, nici probleme de sanatate. M-am taiat la o mana, a trecut, s-a reparat”, a mai spus Dragnea.

De remarcat că acesta a avut ceva probleme la începutul anului trecut atunci când s-a tăiat cu un flex la mână, din greșeală, în timp ce repara uşa unei dube la atelierul auto al închisorii.

Șapte tentative de eliberare condiționată

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat condiţionat din închisoare, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Potrivit portalului instanţelor, Dragnea a depus cererea de eliberare condiţionată pe 12 aprilie, iar instanţa a stabilit termen pentru soluţionare în data de 27 aprilie.

Sursa foto – EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

De remarcat că este pentru a șaptea oară când fostul lider al social democraților încearcă să iasă din închisoare. De fiecare dată, instanța i-a refuzat cererile.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, atunci când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

A fost găsit vinovat pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

ADVERTISEMENT