Locul magic din România asemănat cu Disneyland. Te simți ca într-o poveste când ajungi aici, iar turiștii străini au fost și ei impresionați. E construit de doi tineri, Anca și David Damian, care au pus bazele unui proiect unic și inedit.
Destinația din țara noastră comparată cu Disneyland se află în Porumbacu de Sus, județul Sibiu, și se întinde pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați. E o zonă încărcată cu farmec și adorată de turiștii români și străini.
Natura, tradițiile și culorile sunt împletite foarte frumos în acest loc de poveste amenajat la o distanță de 40 de kilometri de Sibiu, pe partea de nord a Munților Făgăraș. Are o priveliște de milioane, Vârful Negoiu.
Se numește Povestea Calendarului și este construită ca un parc tematic perfect pentru cei mici, dar și pentru adulți. În mijlocul codrului sunt 12 căsuțe, fiecare realizată din diverse materiale și cu forme diferite.
Fiecare locuință reprezintă una dintre cele 12 luni ale anului. Acestea sunt legate prin alei sinuoase, pietruite și care îi îndeamnă pe turiștii români și pe străini la o plimbare prin poveștile și legendele din țara noastră.
Căsuțele poartă numele vechi din calendarul tradițional românesc. Mai exact, este vorba de Gerar, Făurar, Mărțișor, Prier, Florar, Cireșar, Cuptor, Gustar, Răpciune, Brumărel, Brumar, Undrea. Activitățile organizate aici pleacă de la data din calendar.
Pe lângă explorarea căsuțelor din parcul tematic Povestea Calendarului turiștii mai au la dispoziție și alte activități. Cei care ajung în Porumbacu de Sus cu cei mici pot asculta povești sau se pot distra în locurile special amenajate.
Leagănele și toboganele sunt mereu pline de copii. În plus, aceștia pot participa la numeroase ateliere. De pe site-ul oficial aflăm că pentru a beneficia de toate acestea adulții trebuie să achite 25 de lei, în timp ce copiii între 3 și 14 ani plătesc 15 de lei.
Programul este unul foarte bine stabilit și se intră numai între orele 09:00 – 19:00. Destinația turistică, care este un loc magic, are amenajat și un restaurant sub formă de butoi, unde ”musafirii” pot savura cele mai delicioase preparate culinare.