Life

Locul puțin cunoscut din România care e un adevărat paradis. Este perfect pentru cei care vor relaxare și pentru pescari

Locul din România care a devenit un adevărat paradis al pescarilor. Este locul ideal pentru cei care caută o oază de liniște.
02.03.2024 | 22:43
Locul putin cunoscut din Romania care e un adevarat paradis Este perfect pentru cei care vor relaxare si pentru pescari
Locul din România care atrage tot mai mulți turiști. Sursa foto: colaj Fanatik/Instagram
ADVERTISEMENT

Locul din România, mai puțin cunoscut, care este perfect pentru cei care au nevoie să evadeze măcar pentru puțin și să scape de agitația orașului. Se află la numai 130 de kilometri de București și este de o frumusețe aparte.

Locul din România perfect pentru amatorii de pescuit

Locul din România ideal pentru cei care au nevoie de puțină relaxare poartă numele de Lacul Strachina și este o arie protejată a județului Ialomița. Situat la 130 de kilometri de București, a devenit preferatul pescarilor.

ADVERTISEMENT

Așezarea se întinde pe 1.050 de hectare, iar cuvintele care o descriu cel mai bine sunt următoarele: liniște deplină. În plus, accesul se face cu ușurință, deoarece lacul este înconjurat de numeroase drumuri ce traversează Bărăganul pe direcţia Dobrogea-Moldova-Bucureşti.

Se poate ajunge din Bucureşti, Constanţa, Brăila şi Buzău, iar în funcție de destinația inițială, vor fi de parcurs între 80 şi 150 de kilometri până la Lacul Strachina. Cei care vin de Capitală pornesc de pe Autostrada Soarelui, la Drajna coboară în jos către Slobozia, iar de aici merg spre Ograda.

ADVERTISEMENT

Pe această rudă pot fi descoperite, de altfel, și alte atracții turistice din Ialomița. La intrarea în Slobozia se află Mânăstirea „Sfinţii Voievozi“, ctitorie a domnitorului Matei Basarab, construită în 1634.

În Ograda, turiștii găsesc casa memorială a lui Ionel Perlea, care în secolul XX a cucerit America cu ariile pe care le-a compus. Iar în Țăndărei se află siturile arheologice ce datează din Evul Mediu, denumite „La cimitir”.

ADVERTISEMENT

Peisajul este unul liniștitor

Lacul Strachina este înconjurat de un peisaj sălbatic ce face pe oricine să uite de agitația din orașe. În plus, pescarii sunt atrași mai ales de faptul că aici există numeroși pești și nu riscă să plece cu mâna goală.

În adâncuri, se găsesc specii de crap, caras, somn şi fitofag. Sezonul începe primăvara și se încheie târziu în toamnă, iar prețul pentru o zi de pescuit nu este unul foarte mare, cuprins între 50 și 100 de lei.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, în zonă există peste 120 de păsări ce pot fi admirate de către pasionați. Specialiștii au identificat ăsări migratoare, de pasaj sau sedentare, unele chiar rare sau protejate de lege.

Printre acestea se numără: barza albă, barza neagră, stârcul de noapte, stârcul galben, stârcul roşu, egreta albă, gaia neagră, acvila ţipătoare mică, vulturul pescar, sitarul de mal, chira mică, piţigoiul-pungar, privighetoarea de baltă, fâsa de câmp, eretele sur, gârliţa mare, gârliţa mică, raţa mare şi ciuful de câmp, după cum notează adevarul.ro. 

ADVERTISEMENT