După un sezon foarte bun la Farul, în care a câștigat și titlul, atacantul de 21 de ani a decis să revină la echipa antrenată de Gică Hagi. Louis Munteanu a venit tot sub formă de împrumut de la Fiorentina și are ambiții mari la clubul constănțean.
Louis Munteanu a revenit cu mari ambiții la Farul. Atacantul de 21 de ani a decis să vină la echipa lui Gică Hagi ca împrumut de la Fiorentina. Decizia a venit după ce a făcut pregătirea în Italia. Munteanu își dorește să aducă un plus valoare în atacul constănțenilor și își dorește să ajute echipa, să ajungă în grupele Conference League.
“Mă bucur că am revenit. Sper să am evoluții cât mai bune și să fac diferența meci de meci. Asta mi-am propus. Am fost acolo (n.r. la Fiorentina), am făcut pregătirea și așa am decis să merg împrumut. Am venit aici, vreau să am multe meciuri, vreau să fac diferența și să avem evoluții cât mai bune.
Am urmărit fiecare meci, voiam și eu să fiu mai repede aici. Acum mă bucur. A fost greu, au jucat bine (n.r. cei de la Farul în Europa) și sunt fericit că sunt aici acum. Cu siguranță o să fie un meci greu (n.r. cu HJK, în play-off-ul Conference League), vrem să ajungem în grupele Conference, pentru că avem o echipă bună.
Așa cum am mai spus, mi-am pus ca obiectiv să fac diferența meci de meci. Trebuie să câștigăm multe meciuri, pentru că avem echipă cu calitate”, a declarat Louis Munteanu, pentru Farul TV.
Louis Munteanu a venit la scurt timp după Alibec. Se pare că atacantul de la U21 este înlocuitorul perfect pentru Denis. Acesta susține că se va înțelege foarte bine și cu Budescu așa cum făcea și fostul său coleg de la Farul: “Cu siguranță o să mă înțeleg bine cu el (n.r. cu Budescu) și o să facem meciuri bune împreună.”
Louis Munteanu a contribuit foarte mult, sezonul trecut, la câștigarea titlului. Acesta a fost unul dintre cele mai importante motive pentru care Hagi și l-a dorit înapoi la Farul, împrumut pe încă un an, aşa cum a anunțat FANATIK în exclusivitate.
“Farul Constanța și AC Fiorentina au ajuns la un acord privind împrumutul jucătorului Louis Munteanu la formația noastră pentru sezonul 2023-2024.
În vârstă de 21 de ani, pe care i-a împlinit în luna iunie, Louis Munteanu a fost unul dintre artizanii titlului obținut de Farul Constanța în sezonul 2022-2023, în care a marcat 10 goluri și a oferit 6 pase decisive în cele 29 de meciuri disputate în alb-albastru.
Bine ai revenit, Louis, și cel puțin la fel de multe realizări alături de Farul și în acest campionat!”, a fost comunicatul campioanei.