Fanii snookerului din România au fost răsfăţaţi în weekend cu două evenimente de lux. Campionul mondial Luca Brecel şi campionul mondial al seniorilor, Jimmy White, au jucat două meciuri demonstrative la Bucureşti şi la Cluj-Napoca, organizate de Adrian Thiess.
Belgianul a devenit primul campion mondial de snooker din Europa continentală în urmă cu o lună şi a vorbit pentru FANATIK despre evenimentele din România, spunând că are amintiri plăcute de aici:
“Este grozav la voi. Îmi place în România, mai ales că am amintiri frumoase. Ultima dată am fost la Mastersul European şi înainte de asta am câştigat Campionatele Europene. Îmi plac oamenii, mi se par că sunt relaxaţi.
Adrian (n.r. Thiess) este un om extraordinar, care a organizat la cele mai înalte standarde evenimentul de aici. Am avut parte de o atmosferă extraordinară, mâncare bună şi cele mai bune condiţii”, a spus Brecel.
Luca Brecel a reuşit un campionat mondial fabulos la Crucible, reuşind să treacă în sferturile de finală de Ronnie O’Sullivan. Chiar dacă pornea favorit în semifinale cu Si Jiahui, chinezul l-a condus cu 14-5, dar belgianul a reuşit cea mai mare revenire din istoria Campionatului Mondial şi l-a învins pe Si cu 17-15.
Apoi, în finală, Luca Brecel a trecut de Mark Selby cu 18-15, după un nou meci cu multe răsturnări. Belgianul a explicat pentru FANATIK caruselul emoţional pe care l-a trăit în acest an la Crucible:
“După ce l-am învins pe Ronnie O’Sullivan ştiam că am o şansă foarte bună pentru că urma să îl întâlnesc pe Si Jiahui, care era pe locul 80 în lume. Dar a jucat extraordinar în semifinale, părea că voi pierde acel meci.
Când am reuşit să îl câştig, am fost atât de uşurat şi am jucat în finală cât de relaxat am putut. Ar fi trebuit să pierd meciul cu Si, dar în faţa lui Selby am primit a doua şansă şi m-am simţit foarte relaxat.
Doar spre final, când am condus cu 16-10 am început să simt puţin emoţiile, m-am şi panicat un pic. Dar la 16-15 am reuşit două break-uri câştigătoare şi am fost mega-uşurat. Un moment extraordinar pentru mine.
În momentul în care Si avea acel avantaj uriaş în semifinale nu voiam să renunţ, am vrut să dau totul şi pentru public, care mă încuraja “Come on, Luca!”. Voiam să dau tot ce am mai bun pentru ei şi asta m-a făcut să merg mai departe.
Ştiam că de la 14-5 trebuia să fac 14-10 ca să am o şansă. Am reuşit asta, dar a trebuit să joc extraordinar ca să reduc diferenţa şi să câştig sesiunea. Si juca atât de bine, părea de neoprit. A trebuit să joc perfect şi chiar am reuşit.
Finala era ca un bonus pentru mine. Ştiam că dacă voi juca bine pot câştiga. Dar Selby este un adversar dificil. Este unul dintre cei mai grei oponenţi din World Tour. Şi mă bucur că am putut juca atât de bine încât să câştig”, a povestit Luca Brecel pentru FANATIK.