News

Lucrare incredibilă în Sibiu. Drumarii au „asfaltat” un câine pe o șosea: „A fost adus de pe un drum lateral”

Situația a avut loc în timpul unor lucrări de reparații. Localnicii sunt revoltați. Ce transmit reprezentanții DRDP Brașov
29.09.2023 | 18:14
Lucrare incredibila in Sibiu Drumarii au asfaltat un caine pe o sosea A fost adus de pe un drum lateral
Drumarii au „asfaltat” un câine pe o șosea, în Sibiu. Foto (descriptiv): Facebook DRDP Brașov
ADVERTISEMENT

Lucrare incredibilă în Sibiu, acolo unde drumarii și-au desfășurat activitatea pe un drum național din localitatea Porumbacu de Jos și au „asfaltat” un câine. Isprava acestora a ieșit la iveală după ce un localnic a postat imagini pe internet.

Muncitorii au „asfaltat” un câine pe o șosea, în Sibiu

Situația a avut loc în timpul unor lucrări de reparații în comuna Porumbacu de Jos, la ieșirea spre municipiul Sibiu. Se pare că înainte de turnarea asfaltului, muncitorii au omis să se asigure dacă strada era „pregătită” pentru lucrare. Prin urmare, au ajuns să asfalteze un câine mort, care fusese călcat de o mașină.

ADVERTISEMENT

Drumul național ar fost reparat de reprezentanții DRDP Brașov, notează Ora de Sibiu. Pe rețelele sociale cu apărut imagini cu cățelul în asfalt, publicate de un localnic revoltat de lucrările drumarilor. „Este o vorbă adevărată că numai în România se poate întâmpla așa ceva.

În localitatea la mine, la intrare, în urmă cu câteva zile un câine a fost lovit de o mașină. Domnii de la drumurile naționale, cei care au asfaltat, s-au gândit că ar fi bine să prindă și câinele acesta mort în asfalt.”, a scris bărbatul care a făcut public acest caz.

ADVERTISEMENT

Ulterior, primarul localității Porumbacu de Jos, Georgeta Poșa, a transmis că a rugat localnicul să facă o sesizare pe CNAIR și la secția de Drumuri Sibiu. Primăria nu poate lua măsuri în acest caz, fiind vorba despre un drum național. Activitatea muncitorilor a constat în anumite intervenții la o lucrare efectuată în 2022.

„Nu mi se pare normal să nu observi că pe partea carosabilă sunt diferite obiecte sau alte obstacole. Şi eu cer explicaţii şi am apelat la cei de la Sibiu”, a spus primarul Georgeta Maria Poşa, conform presei locale.

ADVERTISEMENT

„A fost adus de pe un drum lateral, probabil pe roţile unui tractor”

Pe de altă parte DRDP Braşov a transmis că cel mai probabil nu muncitorii sunt responsabili. Se susține ideea conform căreia prin zona respectivă ar fi trecut un tractor și animalul ar fi fost adus „probabil pe roți”, de pe un drum lateral, după ce muncitorii și-au terminat treaba.

„Imaginile sunt din zona unor lucrări executate pe perioada de garanţie de către un prestator. Lucrări ce constau în reprofilarea stratului rutier bituminos foarte subţire cu o grosime variabila de 0,5 – 1 cm.

ADVERTISEMENT

 Aceste lucrări au fost executate în interiorul marcajului de delimitare a părţii carosabile. Acel leş de animal, adus de pe un drum lateral, probabil pe roţile unui tractor, a ajuns acolo după momentul finalizării procesului tehnologic. Dar a rămas aderent din cauza adezivităţii emulsiei bituminoase proaspăt turnate”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov, Robert Elekes, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT
Tags: