News

Ludovic Orban nu promite că se vor mări pensiile cu 40% începând din toamnă: „Drumul spre Iad e pavat cu bune intenții”

20.05.2020 | 22:23
Ludovic Orban nu promite ca se vor mari pensiile cu 40 incepand din toamna Drumul spre Iad e pavat cu bune intentii
ADVERTISEMENT

În măsura în care trece timpul, Ludovic Orban și Guvernul PNL nu știu dacă vor putea crește pensiile din toamnă cu 40%, așa cum era promis. Un singur lucru e cert, conform lui Orban, pensiile vor fi crescute, însă nu se cunoaște cuantumul.

Ludovic Orban nu promite că se vor mări pensiile cu 40%

Premierul României vrea ca oamenii să înțeleagăcă pensiile nu pot fi crescute artificial, fără o bfază solidă, cu toate că Guvernul își dorește să se achite de datoria față de vârstnici.

ADVERTISEMENT

Vom crește pensiile, dar decizia de creștere a pensiilor nu poate fi luată decât după o analiză foarte serioasă. Noi ne dorim creșterea pensiilor, dar, în același timp, vrem să avem garanția că pensiile vor putea fi plătite, pentru că drumul spre Iiad e pavat cu bune intenții.

Dacă tu crești un venit public fără să ai resursele financiare și fără să ai garanția că vei avea capacitatea să plătești fie salariile, fie pensiile după prognozele pe care nu le facem numai noi, ci și alte instituții internaționale, riști de fapt să faci un mare rău.

ADVERTISEMENT

După șase luni, vom avea raportul privind evoluția economiei, de asemenea, vom face prognozele și vom consulta toate prognozele făcute fie de Comisia Europeană, fie de Banca Mondială și vom lua decizia în funcție de posibilitățile reale, efective, pe care le vom avea” a declarat Orban, la Realitatea Plus, conform DC News.

Violeta Alexandru și Florin Cîțu au promis că se vor mări pensiile, atunci când se va putea

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru și Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, au susținut în nenumărate rânduri că pensiile vor fi mărite în această toamnă, însă nimeni nu poate garanta că efortul Guvernului va permite o creștere cu 40% a pensiilor.

ADVERTISEMENT

„Eu am alocat resursele când am construit bugetul. Nu e o decizie luată. Mergem înainte. Deficitul bugetar s-a dublat, presiunea de pe pieţele financiare există. Este o decizie politică pe care trebuie să o ia Guvernul. Nu va exista nicio problemă cu banii pentru pensii, salarii, şomaj tehnic. Vom plăti la timp tot ce e de plătit”, a explicat Cîțu, lăsând să se înțeleagă că decizia majorării pensiilor va fi luată în toamnă, în funcție de contextul economic.

Violeta Alexandru nu a oferit nici ea un răspuns concret, astfel că pensionarii vor aștepta cu nerăbdare toamna pentru a afla ce li se pregătește: ”Știu sigur că în acest moment ceea ce avem acum în buget inclus, chiar la rectificarea făcută acum scurtă vreme, indică o intenție clară, o determinare clară a Guvernului de a mări pensiile așa cum am spus de fiecare dată”.

ADVERTISEMENT