ADVERTISEMENT
News

Lumina Sfânta de la Ierusalim a ajuns în România. Va fi dusă în toate parohiile din țară

Autor: Alexandru Năstase | 01.05.2021 | 19:15
Lumina Sfânta de la Ierusalim a ajuns în România. Va fi dusă în toate parohiile din țară
Lumina Sfântă este adusă de la Ierusalim. Sursa foto - ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim, cu avionul, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Aceasta va fi oferită, ca de obicei, la Aeroportul Internaţional Otopeni, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 19.15 /  Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns, sâmbătă, în jurul orei 19.00, în România, oră la care aeronava special trimisă a aterizat pe Aeroportul  Henri Coandă.

Tradiția a început în anul 2009 și nu a fost întreruptă nici în perioada de pandemie.


UPDATE / Aeronava care trebuie să aducă lumina sfântă în țară a decolat de la ora 12:00, din Iași. De remarcat că avionul este închiriat de un om de afaceri apropiat Patriarhului Daniel.

Delegația este însoțită de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

ADVERTISEMENT

ȘTIREA INIȚIALĂ / Mai mult de atât, în intervalul orar 19.30 – 20.30, va avea loc, pe Colina Bucuriei, procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.

Vă readucem aminte că Patriarhul Ierusalimului împreună cu Patriarhul armean și cu episcopul copților, însoțiți de un sobor de preoți și diaconi, merg la Mormântul Sfânt și se roagă.

Lumina Sfântă, adusă cu avionul de la Ierusalim

Concret, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox citește rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini, după care își dă jos robele și intră singur în mormânt.

ADVERTISEMENT

În tot acest timp, prelații armeni și copți rămân în anticameră, unde se crede că a stat îngerul când s-a arătat Mariei Magdalena după învierea lui Iisus Hristos. Imediat, după încheierea procesiunii se coboară din cer Focul Sfânt.

Pelerinii susțin că în primele câteva minute focul nu arde și, astfel, aceștia își trec mâna și fața prin el pentru a primi binecuvântare.

ADVERTISEMENT

Lumina Sfântă este considerată cea mai veche minune a lumii creștine. După ce aceasta este adusă în România, centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui apoi fiecărei parohii.

Dacă ne raportăm la organizarea slujbelor, Sfântul Sinod a făcut mai multe recomandări pentru a fi respectate măsurile sanitare destinate prevenirii răspândirii COVID-19

ADVERTISEMENT

Trebuie să știți că Sfintele slujbe vor fi săvârşite potrivit prevederilor liturgice şi tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.

  • Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcaşul de cult; purtarea obligatorie a măştii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura şi nasul; asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane, în interior, şi 1,5 m între persoane, în exterior.
  • Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a sfintelor slujbe şi a activităţilor specifice perioadei prepascale şi pascale.
  • Preoţii vor aduce, din timp, la cunoştinţa credincioşilor programul evenimentelor religioase şi prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico-sanitare.
  • Preoţii parohi, stareţii sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcaşul de cult şi în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioşii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanţarea fizică dintre persoane.
  • Pentru evitarea deplasărilor şi aglomerărilor, se recomandă credincioşilor să participe la sfintele slujbe săvârşite la unităţile de cult de care aparţin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).
  • Întrucât „organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate” (art. 1 pct. 10-11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandă ca, acolo unde există această tradiţie, procesiunile de Florii să fie organizate în ajunul sărbătorii de către fiecare unitate de cult, cu proprii credincioşi, prin înconjurarea lăcaşului de cult. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, după Vecernie, dacă se organizează procesiune în jurul lăcaşului de cult, sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021. Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de către preoţi şi voluntari în exteriorul lăcaşului de cult, iar credincioşii vor fi îndemnaţi să aştepte pe locurile marcate până când vor primi ramurile. Pe tot parcursul slujbei şi al procesiunii se va respecta distanţa fizică prevăzută de reglementările legale.
  • În săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice şi tipiconale, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară. Ţinând cont că circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00-5,00, iar în localităţile cu rată mare de incidenţă a cazurilor de persoane infectate circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 20,00-5,00 (art. 2 alin. 1 pct. 2-4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe săvârşite seara vor fi programate, după caz, într-un interval orar care să permită revenirea credincioşilor la casele lor, astfel încât să fie respectate prevederile legale în vigoare.
  • În Sfânta şi Marea Vineri, la momentul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii vor îndemna pe credincioşi să respecte distanţa fizică. Dacă biserica nu are ieşiri laterale şi nu poate fi asigurat un flux de intrare-ieşire, clericii vor aştepta în curtea bisericii până când toţi credincioşii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în biserică pentru partea de final a slujbei. Dacă în biserică nu există spaţiu suficient pentru credincioşi, după închinare, aceştia vor aştepta în curtea lăcaşului de cult, pe locurile marcate.
  • Potrivit tradiţiei începută în anul 2009, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, şi va fi oferită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni. Delegaţii vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii.
  • Ţinând cont că „în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârşită în prezenţa credincioşilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe.

Pentru a se evita aglomeraţia, la unităţile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcaşului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paştilor (pâine binecuvântată şi stropită cu agheasmă şi vin, pregătită şi ambalată din vreme în pachete/punguţe de unică folosinţă închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor şi a obiectelor de colportaj.

ADVERTISEMENT

De asemenea, credincioşii vor aştepta, în afara lăcaşului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanţa de 1,5 m între persoane.

După oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie şi Pastorala. La finalul slujbei de afară, pentru săvârşirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcaşul de cult împreună cu credincioşii, în limita spaţiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcaşului de cult, în cazul în care numărul credincioşilor este mare.

În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându-se regulile sanitare în vigoare.

În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfinţire a apei va fi săvârşită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. După sfinţirea apei, aceasta va fi oferită credincioşilor în afara lăcaşului de cult de către voluntari, credincioşii păstrând în mers distanţa de 1,5 m şi purtând mască de protecţie

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 837: 32 pagini + CD. Doar 10 lei!