Sport

Luptătorul Tolea Ciumac, dat în urmărire generală de Poliţia Română. A fost condamnat definitiv la închisoare

08.09.2020 | 17:46
Luptatorul Tolea Ciumac dat in urmarire generala de Politia Romana A fost condamnat definitiv la inchisoare
Tolea Ciumac a recreat unul din momentele care l-au făcut celebru: cel în care l-a băgat în tomberon, în direct, pe Dan Diaconescu
ADVERTISEMENT

Luptătorul Tolea Ciumac are din nou probleme cu legea. El a fost condamnat definitiv de judecătorii din Bacău într-un dosar de contrabandă cu ţigări.

Pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, iar Poliţia l-a dat în urmărire generală. Pedeapsa este de trei ani şi patru luni.

ADVERTISEMENT

Tolea Ciumac este cunoscut în România pentru cariera în lupte, dar mai ales pentru faptul că l-a băgat pe realizatorul tv Dan Diaconescu într-un tomberon, în direct, la postul OTV.

Tolea Ciumac, condamnat la închisoare şi urmărit general

„Pentru inculpatul Ciumac Anatolie: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare în pedepsele componente de 2 ani închisoare pentru art. 367 al. 1,3 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 C .p .p., respectiv 2 ani închisoare pentru art. 270 al. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 cod penal, art. 396 al. 10 C .p .p. Înlătură sporul de 8 luni închisoare.

ADVERTISEMENT

Constată că prin încheierea din 17.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 392/110/2018 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 367 al. 1, 3 Cod penal în infracţiunile prevăzute de art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 367 al. 1,2, 3 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 16 al. 1 lit. b teza I Cod procedură penală dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 al. 1,2, 3 Cod penal.

Condamnă inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 Cod penal, art. 396 al. 10 C.p.p. la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 91 ş .u. Cod penal referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 26.10.2017 la 02. 11.2017 ( iar nu de la 26.10. 2017 la 27.11.2017 , cum s-a dispus prin sentinţa apelată)“, se arată în decizia judecătorilor.

ADVERTISEMENT
Anunţul postat de Poliţia Română pe site-ul instituţiei. FOTO: politiaromana.ro
Anunţul postat de Poliţia Română pe site-ul instituţiei. FOTO: politiaromana.ro

„Cu Dan Diaconescu n-a fost regie. Am vrut să-i distrug imaginea“

În decembrie 2019, după ultima lui luptă din carieră, Tolea Ciumac a acordat un inteviu în exclusivitate pentru FANATIK, în care a povestit cum a pierdut meciul cu Florin „Rambo“ Lambagiu, a detaliat episodul cu Dan Diaconescu şi şi-a amintit de perioada de sportiv profesionist.

„În 2008, am terminat cu o căsătorie nefericită, am plecat de acasă pentru că nu mă înțelegeam deloc cu nevasta. Ea, ca să se răzbune, a mers la OTV și m-a acuzat că am omorât-o pe Elodia, că are probe.

ADVERTISEMENT

Eu chiar am încercat să îi explic lui Diaconescu totul, că Magda spunea acele lucruri doar ca să se răzbune pe mine. La care el mi-a spus direct că nici nu contează care e adevărul, atât timp cât acel subiect face rating la TV.

Și atunci am zis că trebuie să fac ceva pentru a-i distruge și eu imaginea lui Diaconescu. Și am făcut acel gest pentru ca lumea să își dea seama cine este el și să îl asocieze mereu cu un tomberon de gunoi, așa cum merita“, declara Tolea.

A mai avut probleme cu legea

În iunie 1999, Tolea Ciumac, bodyguard la un club din Braşov, are o altercaţie cu un Ilie Marius, un interlop local. Totul degenerează şi se lasă cu împuşcături, sânge, maşini incendiate şi vizite la Poliţie. Luptătorul reuşeşte să evite forţele de ordine şi fuge în Spania. În 2003, e condamnat în lipsă şi este repatriat de autorităţi, după ce petrecuse timp şi într-o închisoare spaniolă. Rămâne încarcerat la Penitenciarul Codlea până în 2004.

ADVERTISEMENT